Așa este descris Hasnat Khan de cei care îl cunosc. Atunci când a cunoscut-o pe Diana, el era chirurg adjunct la Serviciul Național de Sănătate. Muncea 90 de ore pe săptămână, și ca mulți chirurgi aflați la începutul carierei, dorea doar să doarmă când ajungea acasă. Diana a intrat singură în existența lui care decurgea normal, fără tulburări majore.
Prietenii ei povestesc că ea obișnuia să facă ordine în garsoniera lui, pregătea câte ceva de mâncare și îi aranja hainele. Hasnat nu era genul care să se agite. Îi plăcea jazz-ul și berea Guinness, așa că el și Diana stăteau până seara târziu pentru a vedea spectacolele. Când se mai certau, Diana îl trimitea uneori pe majordomul ei, Paul Burrell, să vorbească cu Hasnat la un pub din Chelsea, Anglesea Arms.
În ultimele luni în care a lucrat la acest articol, Sarah Ellison s-a întâlnit cu oamenii care îi cunoşteau pe Diana şi Hasnat când erau împreună, a cercetat rapoartele Poliţiei, declaraţiile prietenilor, a vorbit cu cunoştinţe, jurnalişti, biografi şi angajaţi ai prinţesei.
Moartea Dianei a dus la apariţia multor cărţi biografice, însă Hasnat s-a remarcat prin discreţia sa. A dat câteva interviuri unor tabloide şi când a văzut ce titluri au dat, s-a luat cu mâinile de cap şi şi-a spus că lui nu-i trebuie aşa ceva.
Singurele lucruri demne de luat în seamă pe care le-a spus se găsesc în declaraţiile date Poliţiei în 2004. În 2008, când i s-a cerut să depună mărturie în cadrul anchetei oficiale privind moartea prinţesei, el se afla în Pakistan, unde a deschis un spital în memoria Dianei, iar el a transmis răspunsurile pe care le-a dat poliţiştilor cu patru ani înainte. Numai că acestea n-au fost niciodată făcute publice. Sarah Ellison a dat de ele și le-a publicat acum în Vanity Fair.
În ianuarie 2012, Hasnat a primit o scrisoare de la Scotland Yard, în care era anunţat că Poliţia a descoperit numele său şi numărul de telefon pe lista persoanelor ascultate ilegal de tabloidul News of the World. Hasnat a anunţat că banii pe care îi va cere ca despăgubire, oricâţi vor fi, îi va dona spitalului pe care l-a deschis în Pakistan pentru copiii săraci.
Luna aceasta va fi lansat filmul cu Naomi Watts în rolul principal, o producţie care urmăreşte ultimii doi ani din viaţa prinţesei, dar şi relaţia ei cu Hasnat. El n-a cooperat cu echipa de filmare şi se spune că unele scene l-au amuzat, scrie revista.
Probabil că discreţia lui Hasnat este cel mai mare dar al său pentru Lady Di. "Toţi mă vând. Hasnat e singura persoană care nu m-ar trăda niciodată", i-a spus ea unei prietene în vara în care a murit. (Citește continuarea în pagina următoare...)
Comentarii (1)
interesant articolul despre viata privata , o parte din viata privata a printesei DI dar arata inca odata inconsecventa, instabilitatea psihica , emotionala a printesei, firea ei depresiva, greu acceptata de casa regala, firea ei rebela, nonconformista ,inadaptabilitatea ei la regulamentul strict al monarhiilor in general.....erea si ea un OM si ar fi vrut sa traiasca normal, numai ca DESTINUL ,STEAUA ei a hotarat altceva pt. ea. cred ca anturajul ei cu familia magnatului al fayed a fost nefasta, nefericita , nu cred ca s-ar fi casatorit cu el, astea pot fi si speculatiile batranului al fayed ca si cele doua statui in harrold, o reprezentare fara rost.....cred ca pt. casa regala britanica a fost prea greu de dus si acceptat viata mondena a mamei celor doua vlastare de sange albastru , mostenitorii tronului......asta este....pacat de tineretea lor ....
Posteaza comentariu