EXCLUSIV Andreea Bălan: „Eu şi Keo construim casa în care ne vom simţi ca o familie“

Andreea Bălan s-a reinventat, la începutul acestui an, aducând în România ritmurile de la Rio, prin intermediul „Carnaval show“, un spectacol special pentru cluburi.

Acum, la sfârşit de an, artista a făcut o retrospectivă a anului 2013 şi a vorbit şi despre viitor.

eva.ro: Ai dansat mereu pe scenă, dar după participarea la „Dansez pentru tine“ s-a declanşat ceva şi ai luat-o mai în serios. De ce?

Andreea Bălan: Scena, cu tot ce înseamna ea, muzică, dans, costume, m-a fascinat de mică, iar dansul l-am luat întotdeauna în serios. Încă de pe vremea Andre aveam coregrafii şi sicroane pe fiecare piesă.

Dansul şi ritmul cred că îl am în sânge, iar în Mexic, la campionatul internaţional de dans, de la care m-am întors cu medalia de argint pentru România şi unde am învăţat peste 40 de stiluri de dans, s-a produs declicul şi am decis să trec la un alt nivel, să fac adevărate spectacole de revistă cu muzică, dansuri şi costumaţii.

Atunci mi s-a trezit dorinţa de a fi unică în muzica românească şi de a îmbina muzica cu dansul sportiv, într-un show unic.

În prezent, mai ales după ce am lansat şi conceptual de Carnaval, fiecare show este spectaculos, unic în România,  în care se cântă numai hit-uri, se dansează între opt şi zece stiluri de dans şi au loc între 10 şi 15 schimbări de costume.
 
Vorbeşte-ne puţin despre „Carnaval show“.

Publicul deja s-a obişnuit să lansez ceva nou şi îndrăzneţ de fiecare dată, aşa că în ultimii doi ani am lansat cinci concepte de show: Dancing Show, Bunny Show, Christmas Party, Beach Party şi Carnaval Show.

Sunt singura artistă care face concept de show, odată cu lansarea unui nou single. La fiecare reinventare a show-ului, schimb costumele împreună cu piese din program şi adaug momente noi de coregrafie.

Anul acesta am lansat odată cu noul single şi conceputul de „Carnaval show“. Este un spectacol plin de culoare, cu zece schimbări de costume, care începe cu Carnavalul de la Rio, prezentat pe cel mai recent single al meu, apoi schimbăm costumele şi trecem la iepuraşii sexy, păpuşile colorate cu acadele, roboţele cu peruci colorate.

Încerc să îmbin în show cât mai multe elemente de dans sportiv, pe care publicul le savurează de fiecare dată: dans ţigănesc şi arăbesc, iar Petrişor dansează cu fiecare dintre noi salsa, cha-cha, căluşarii, rock&roll.


 
Cât timp îţi ia să pregăteşti spectacolele pe care le prezinţi pe scenă?

Sunt o persoană foarte ordonată şi programată, care a învăţat de-a lungului timpului că lucrurile ies bine şi profi atunci când le stabileşti din timp, aşa că la începutul fiecărui an creez un show nou pe care-l prezint tot anul. Îmi ia aproximativ două luni de zile (ianuarie şi februarie) să fac coregrafiile şi cele 60 de costume care se folosesc.

Îmi place să mă implic în fiecare detaliu ce ţine de coregrafie şi costume, pentru că ţin foarte mult să mă reprezinte în totalitate.  Fiecare concept de show este legat de un nou single şi video. Single-ul se realizează cu câteva luni înainte de show, deci acum muncesc deja pentru show-urile de anul viitor. Înainte de toată această muncă,  trebuie să am deja pregătit un single nou cu un videoclip nou de care să leg noul concept de show.
 
Care au fost primele reacţii ale publicului la noul tău tip de show?

S-a lucrat mult ca toată costumaţia de scenă să fie cât mai aproape de cea a carnavalului de la Rio (fiecare până şi cristalele au fost cusute manual) aşa că toţi au spus că e cel mai spectaculos show pe care l-am lansat în ultimii trei ani.
 
Ce-ţi place mai mult, să cânţi sau să dansezi?

Întrebarea nu-şi are sensul, deoarece eu sunt o cântăreaţă cunoscută de la vârsta de 12 ani şi am 17 ani de carieră. Faptul că în ultimii patru ani am fost remarcată şi ca o dansatore foarte bună, deoarece am fost la trei competiţii Dansez (două în România şi una în Mexic), nu înseamnă că-mi place mai mult să dansez, ci înseamnă că am găsit o reţetă unică de a îmbina muzica cu dansul şi a fi în fruntea clasamentului artiştilor cu cele mai multe concerte din România.

Mă bucur că oamenii apreciază munca şi efortul meu, iar acest lucru mă mobilizeaza să lansez concepte şi mai specatculoase.
 
Tu şi Petrişor sunteţi de nedespărţit după ce aţi câştigat „Dansez pentru tine“. Care este relaţia dintre voi?

O relaţie de amiciţie şi de artist – dansator.


 
Crezi că te-a schimbat în vreun fel succesul? Andreea Bălan de acum este diferită de Andreea Bălan care făcea parte din trupa Andre?

Am crescut în lumina reflectoarelor şi m-am conturat ca om între concerte, emisiuni şi fani. Eu nu ştiu cum e să mergi pe stradă şi să nu întoarcă lumea capul sau să ceară autografe. Eu am avut succes mai mulţi ani decât anii în care am fost necunoscută.

Întrebarea nu se poate aplica la mine doarece am cunoscut succesul la 12 ani, în trupa Andre, când încă eram un copil şi habar nu aveam ce înseamnă viaţa şi apoi am cotinuat cariera muzicală încă 17 ani.

Deşi am cunoscut succesul la o vârstă la care unele fetiţe se joacă încă cu păpuşile, am fost înconjurată de oameni care au ştiut să-mi arate valori şi principii reale, normale. De mică am învăţat că succesul se obţine prin muncă şi efort.

Cât timp petreci pe scenă şi în concerte şi cât timp petreci alături de iubitul tău?

Mi se pune foarte des întrebarea asta şi lumea are impresia că eu sunt plecată non-stop, dar nu e aşa. Eu am concerte de vineri până luni şi de marţi până joi sunt acasă, alături de iubit, familie şi prieteni. În timpul săptămânii mai am câteva emisiuni, înregistrări, şedinte foto, iar seara o petrec împreună cu cei dragi.

De asemenea, concertele din weekend pot fi câteodata aproape de Bucureşti şi atunci revin în fiecare noapte acasă. În perioadele când nu am filmări în timpul săptămânii pregătesc costume noi, repet coregrafii noi alături de dansatoare, merg la film împreuna cu prietenii, adică lucruri normale.
 
Au apărut informaţii în presă potrivit cărora tu şi Keo v-aţi căsătorit. Sunt adevărate aceste zvonuri?

Apar în fiecare an tot felul de zvonuri. Nu ne-am căsătorit, deoarece actul în sine nu contează pentru noi. Construim acum casa în care ne vom simţi ca o familie şi asta e deocamdată suficient.


 
Care este stilul vestimentar care-ţi place cel mai mult?

În viaţa de zi cu zi prefer rochiţele elegante şi nu port deloc pantaloni. Am tot felul de rochiţe drăgălaşe, colorate şi din dantelă.
Pe scenă fac ţinutele în funcţie de concept şi de stilul de dans aferent cântecului.

În Mexic am avut acces la casa de modă a televiziunii Televisa şi acolo am învăţat ce stil de rochiţă şi ce accesorii trebuie la fiecare stil de dans. Tot ce am pe scenă sunt făcute după anumite standarde şi tipare.
 
Eşti licenţiată în jurnalism. Crezi că vei urma vreodată această profesie?

Pentru mine muzica este pasiune şi job, un businsess extraordinar făcut din suflet, dar din care câştig foarte bine de atâţia ani, deci nu mă gândesc să profesez o altă meserie.
 
Ce le pregăteşti fanilor pentru această toamnă?

Abia aştept ca în această lună să lansez un nou single bestial şi un nou clip.
 
Ce planuri de viitor ai, atât pe plan personal, cât şi profesional? Unde te vezi peste 10 ani?

Eu cred că peste 10 ani o să am o carieră şi mai puternică în muzica romanească, cu concerte la fel de multe ca şi acum, cu cele mai spectaculoase show-uri din România. O să am diferite ramuri de business adicente muzicii şi o să fac ce-mi place, ce iubesc şi ce încântă publicul.

15 Septembrie 2013
 

Comentarii (4)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • ANDREI pe 18 Sep 2013, 15:14
    ALEXANDRA ESTI PROASTA- JET

    Deci alexandrta ... andreea balan are printre cele mai multe concerte din Romania si un show complex ... Si plus de asta de app 2 ani este Jurata in emisiunea TE CUNOSC DE UNDEVA pe Antena 1 .... si o vezi mereu la TV ...si plus de asta apare app peste tot .... Chiar este o artista care mereu a iesit in fatza cu muzica ei nu cu barbatzi ..cum fac alte pitzipoance ...sau scandaluri ... :D Si daca nu-ti placea ..Andreea Balan iti zic yo ca nu citeai acest interviu ..! Asa ca hai sa recunoastem ca si lu bunica ii placea Libera la mare !

    3
    0

  • Adi pe 16 Sep 2013, 16:31
    Draga Alexandra,

    Inteleg ca nu iti place muzica Andreei Balan si e ok, gusturile nu se discuta. Ce trebuie sa afli e un lucru: nu mai face afirmatii daca nu cunosti nimic despre o anumita persoana. Andreea Balan are peste 700.000 de admiratori pe facebook, 17 ani de cariera, anul trecut a fost pe locul 3 in topul artistilor care au castigat cei mai multi bani si cred ca si anul asta va fi in top 3 deoarece concertele au curs "garla", nu numai datorita unui turneu din care face parte (ce se desfasoara ion zeci de orase din Ro), dar si datorita spectacolelor din cluburi/petreceri private si spectacole din afara turneului. De fiecare data cand lanseaza o melodie, lanseaza si un nou concept de show si e chemata la toate televiziunile nationale (in afara de cele de stiri): Pro, Antena 2, Antena 1, TVR 1, Acasa Tv, Kanal D, etc. In fiecare emisiune de divertisment sau de cancan e invitata pentru a-si arata show-urile. E si jurat la o emisiune pe Antena 1. Deci... e destul de vizibila. Sa nu crezi ca ma uit toata ziua la tv, nu, foarte rar ma uit. Afli tot depe facebook. Ea este foarte activa pe fb si de acolo poti vedea cat de "inexistenta" este.

    10
    0

  • Chr!SS pe 16 Sep 2013, 15:12
    praf esti tu alexandra....si iti dau si explicatia....

    Daca Andreea ar fi fost un personaj fara talent asa cum afirmi tu.....astazi nu ar mai fi existat in muzica romaneasca sub nici o forma....dar de 17 ani tot este prezenta in gura oamenilor....sunt zeci,sute de artisti,care apar peste noapte si maine nu mai auzi de ei....deci ...afirmi ca sa te bagi in seama,in necunostinta de cauza....daca tie nu-ti place Andreea,acum nu trebuie sa generalizam....in ce sens zici ca e falsa...??? Oricine ar vedea-o pe strada pe ANDREEA BALAN,fii convinsa ca ar intoarce capul dupa ea....deci tu esti subiectiva si"falsa" din toate punctele de vedere.....iar la ultima afirmatie,cum ca tu nu o vezi la televizor pe Andreea...iti dau doar un singur indiciu....ea nu e difuzata pe TARAF...ETNO...si alte canale de gen...sau cine stie ce canale urmaresti tu....poate te uiti pe SPERANTA TV toata ziua ;) In concluzie...nu mai vorbiti...ca sa vorbiti....toata lumea se da desteapta...dar realitatea este dincolo de aparente ;)

    9
    0

  • alexandra pe 16 Sep 2013, 12:27
    praf

    o persoana netalentata la muzica, aroganta si inchipuita. Ea nu stie cum e sa nu fii faimos, sa nu intoarca omul capul dupa tine. Cum poti sa declari asa ceva? E falsa de la cap la coada, nu-mi place deloc aceasta Andreea Balan si nu inteleg cine o mai asculta. Puberalii? Caci n-o vad in emisiuni niciunde. Si bine ca n-o vad.

    1
    15

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod