Dosar Eva. 7 vedete din România pasionate de alimentaţia sănătoasă

7 din 8

Ioana Ginghină: stop alimentație proastă!

Actriţa în vârstă de 35 de ani recunoaşte că este o gurmandă şi în perioada Sărbătorilor ajunge să mănânce orice, dar îi place să se informeze despre cum poate avea o alimentaţie sănătoasă şi încearcă să adopte cât mai multe reguli noi în această privinţă.

După ultimul Crăciun, soţia lui Alexandru Papadopol a început lupta cu kilogramele şi cu mâncarea nocivă. Ea a postat pe blogul său un articol intitulat "Stop alimentaţie proastă" şi a anunţat că pentru a adopta un nou regim, trebuie mai întâi să treci prin anumite etape: "În primul rând am consumat, aruncat şi dat tot ceea ce era nesănătos în frigider, apoi am făcut un drum la piaţă să-mi cumpăr multe legume şi fructe, mi-am convins soţul că e bine să ţină şi el acest regim şi apoi m-am apucat de o pregătire pentru dietă. Pregătirea înseamnă, în concepţia mea, un regim de viaţă sănătos, care se poate ţine toată viaţa, o alimentaţie echilibrată, fără excese şi cu mâncare crudă între 50-70%", a scris Ioana.

Actriţa a explicat şi în ce constă acum regimul ei. "Concret: dimineaţa un pahar de apă călduţă pe stomacul gol, urmat de un pahar de apă cu doua linguriţe seminţe de in şi o linguriţă tărâţe de psyllium. Apoi un smoothie, verde sau nu. Eu le-am alternat, pentru ca să nu mă plictisesc şi să fie cât mai gustoase. Până în ora 12 mai mănânc o salată de fructe cu diverse alune, migdale, seminţe de floarea soarelui sau dovleac. Mai puteţi pune fructe uscate, pentru a face salata mai gustoasă, dar atenţie la cantitate, pentru că acestea îngraşă. Prânzul e format din diverse supe, ciorbe de legume, cu condimente diverse, busuioc, cimbru, cimbrişor, chimen, care să le facă cât mai gustoase. În loc de crutoane, eu pun măsline tăiate, sunt gustoase şi îţi taie senzaţia de foame", a scris Ioana pe blog.

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • simika pe 11 Apr 2013, 09:39
    foarte multa vointa....

    Este extraordinar sa tii un asemenea regim...cred. Va dati seama cata vointa? Bravo lor si respect maxim pentru Anca Turcasiu si Oana Cusino (care nu degeaba e medic geriatru...), arata bestial, sunt un exemplu pentru mine tipele astea doua....Nu stiu daca m-as putea face vegetariana vreo data, dar din cate am auzit, la o masa, carnea trebuie sa fie garitura, nu legumele. Eu cateodata ma simt satula de carne, sa nu mai aud de ea, voua nu vi s-a intamplat? Trebuie sa luam atitudine cu alimentatia noastra pana nu e prea tarziu.

    2
    1

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod