Demi Moore are contur: Cum arată fosta soție a lui Bruce Willis la 56 de ani

După ce a trecut printr-o perioadă dificilă în urmă cu câțiva ani, vedeta din „Ghost“ demonstrează că frumusețea nu are vârstă.

Depresia care a copleșit-o după despărțirea dureroasă de Ashton Kutcher a rămas în urmă, iar acum, la 56 de ani, Demi Moore și-a regăsit strălucirea. Actrița americană traversează o perioadă bună și este din nou în formă la o vârstă pe care nu o arată.

Luni, când a fost fotografiată pe stradă, la Los Angeles, unde a avut o întâlnire, Demi Moore părea cu zece ani mai tânără.

Îmbrăcată cu o rochie cu imprimeu multicolor, lungă până peste genunchi, și încălțată cu o pereche de sandale roșii cu tocuri groase, actrița și-a completat ținuta șic cu ochelari negri cu ramă groasă și o geantă într-o nuanță de albastru pal cu ornamente aurii.

La plecare, ea a schimbat câteva cuvinte cu doi asociați de afaceri, apoi s-a urcat la volanul mașinii sale, scrie ziarul britanic Daily Mail.

În aceeași zi, una dintre cele trei fiice ale actriței, Rumer, a fost criticată pe Instagram.
Mai mulți utilizatori i-au reproșat acesteia că nu are succes ca mama sa, care la vârsta ei, 30 de ani, era deja o actriță de top.

Una dintre cele mai apreciate actrițe din generația ei, Demi Moore a mărturisit anul trecut că, în ciuda succesului pe care l-a câștigat, a fost copleșită de depresie și a luptat din răsputeri pentru a-și reveni. Fosta soție a lui Bruce Willis a vorbit despre această experiență într-un discurs pe care l-a rostit în octombrie anul trecut la gala Woman of the Year Award, de la Los Angeles.

Demi Moore a spus că în faza cea mai grea a depresiei sale, nu mai reușea să-și vadă valorea și să se prețuiască.
"Cred că există momente cruciale în viețile noastre care ne definesc așa cum suntem și ne dau direcția pe care o urmăm, iar la începutul carierei am căzut în spirala autodistrugerii și oricât succes aveam, tot nu simțeam că e de ajuns", a mărturisit ea. "Nu mai aveam nicio prețuire de sine, iar calea autodistrugerii m-a dus rapid într-un punct de criză reală. Atunci nu-m dădeam seama care era cauza. Poatre că a fost o intervenție divină", a continuat ea.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.