Promenada deschide a doua ediție a The Empty Shop, singurul magazin cu rafturi goale

În perioada 24 aprilie – 19 mai, Promenada mall inițiatorul proiectului, a deschis a doua ediție „The Empty Shop”, un magazin ale cărui rafturi goale le poți umple cu haine pe care nu le mai porți.
Promenada își propune prin campania „The Empty Shop” să vină în ajutorul familiilor din zonele sărace și să contribuie la reducerea abandonului școlar și excluziunii sociale, prin donarea de haine

73 de tone de articole vestimentare, donate în 2018, au ajuns la 28.000 de persoane din zone sărace, cu risc de abandon școlar, mulțumită celor peste 10.000 de donatori din toată țara

Promenada a lansat marți, 23 aprilie, a doua ediție „The Empty Shop”. Campania, menită să schimbe vieți și să ajute persoanele în nevoie prin donarea de haine, este inițiată de Promenada Mall, în parteneriat cu Unilever (OMO, Cocolino) și Crucea Roșie Română.

Campania “The Empty Shop” de anul acesta se va desfășura timp de aproximativ o lună, din 24 aprilie până în 19 mai. Proiectul se află la a doua ediție după ce, în 2018, a înregistrat performanța celei mai mari colecte de haine din România, cu 73 de tone de articole de îmbrăcăminte donate în două săptămâni.
De acestea au beneficiat peste 6.700 de familii, din 12 județe. Hainele au ajuns la 28.000 de persoane din zone sărace și cu risc de abandon școlar, mulțumită celor peste 10.000 de donatori din toată țara. O privire de ansamblu despre cele întâmplate în 2018, puteți vedea aici: https://www.facebook.com/watch/?v=293806594884953.

Obiectivul principal al proiectului este acela de a veni în sprijinul familiilor din zonele sărace și de a contribui la reducerea abandonului școlar și excluziunii sociale prin donarea de haine către comunități nevoiașe din țară. Prin acest proiect, Promenada își dorește să demonstreze, pentru a doua oară, că un centru comercial poate determina implicarea comunității și aduce un impact pozitiv real în viața oamenilor.

<<„The Empty Shop” nu este despre cifre, ci despre solidaritate, altruism și umanitate.
Trei calități pe care le-am redescoperit anul trecut la vizitatorii noștri și care au făcut ca singurul magazin cu rafturi goale din România să se redeschidă. Acest spațiu va fi deschis tuturor celor care doresc să doneze haine și să facă o faptă bună până în ziua de 19 mai. Noi toți suntem obișnuiți să mergem în mall-uri pentru a face cumpărături. Cum ar fi să îi facem pe oameni să meargă la mall și pentru a dona? Ne dorim să inspirăm oamenii să adopte obiceiuri noi, venind în întâmpinarea lor cu o metodă simplă de a contribui pentru comunitate. Venind la Promenada pentru cumpărături, noi vă dăm ocazia perfectă să faceți o faptă bună. Așadar, Promenada lansează provocarea de a umple cu haine rafturile unui magazin gol, pentru a doua oară», spune Ana Maria Leca, Manager General al Promenada Mall.

România se numără printre țările cu cele mai ridicate rate ale sărăciei din Europa, peste 35,7% dintre români fiind afectați de acest flagel (conform datelor Eurostat).
În același timp, tot România are și cel mai ridicat nivel de copii săraci de pe continent, procentul fiind direct legat de o rată de abandon școlar îngrijorătoare, de 18%. Alte efecte negative ale sărăciei sunt: excluziunea socială, abandonul școlar și copii care trăiesc în condiții dure. De altfel, lipsa hainelor se află printre motivele care îi împiedică pe copiii din comunitățile sărace să meargă la școală. Această realitate din viața lor nu poate fi cosmetizată, dar poate fi, în schimb, transformată într-una mai bună și care le va oferi mai multe șanse de a reuși în viață.
 
Promenada, alături de partenerii proiectului, își doresc să colecteze și anul acesta cel puțin la fel de multe haine ca la prima ediție, pe care să le direcționeze către copii și familiile lor. Partenerul campaniei, Unilever, se va ocupa de spălarea, împrospătarea și igienizarea hainelor cu OMO și Coccolino, în timp ce Crucea Roșie Română va fi puntea de legătură cu beneficiarii.
Organizația se va ocupa de identificarea și selectarea familiilor din zonele sărace, precum și de livrarea hainelor către beneficiari. În funcție de cantitatea de haine colectate, numărul județelor vizate poate fi extins.

Mai multe informații despre eveniment sunt disponibile pe site-ul www.promenada.ro și pe pagina de Facebook a centrului comercial.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod