Carmen Avram - jurnalistul cu spirit de aventura

Are la activ nenumarate deplasari de serviciu in strainatate, in zone tensionate din punct de vedere politic. Are un simt al raspunderii iesit din comun. Este o jurnalista profesionista, care nu face rabat de la calitatea unor transmisiuni in direct. Se numeste Carmen Avram si este corespondent al Stirilor PRO TV pe politica externa.

La cei 38 de ani ai sai, Carmen a vazut lumea intreaga. Si asta nu cu ochiul turistului boem, ci cu intransigenta, curiozitatea si experienta jurnalistului avid de informatie si doritor sa inteleaga mecanismul politicii si al problemelor externe.

Colegii ii spun Rashela, combinand in aceasta vorba de alint parul roscat si pasiunea ei pentru Orientul Mijlociu, pasiune care se vede la fiecare transmisiune sau reportaj pe care Carmen Avram le realizeaza din aceasta zona a lumii.

Nu este persoana care se opreste din drumul ei, fapt dovedit de cariera deosebita, pe care si-a construit-o pas cu pas, trecand prin diferite meserii: inginer de drumuri, poduri si cai ferate, apoi profesor de matematica la Iasi, corector la "Expres Magazin", jurnalist la "Evenimentul Zilei" si terminand cu PRO TV-ul, unde, din 1996, Carmen si-a gasit, in sfarsit, locul potrivit.

Am avut placerea sa descopar un om cald, deschis, cu simtul umorului, o femeie ambitioasa, inteligenta si cu mult bun simt, cu o experienta profesionala demna de apreciat, care traieste fiorul si emotiile transmisiunilor in direct - motorul care o propulseaza in cariera.

Isi pastreaza la loc de cinste independenta ("Atunci cand mi-o pot permite...") si, pentru a-ti face o idee despre Carmen si spiritul ei de aventura, atunci afla ca personajul care considera ca se pliaza cel mai mult pe firea si personalitatea sa este Phileas Fogg din "Ocolul Pamantului in 80 de zile", celebra carte a lui Jules Verne. Si are dreptate...

- Ce inseamna pentru tine jurnalismul: vocatie sau profesie?
- A inceput ca profesie si a evoluat ca vocatie. Probabil ca a fost o vocatie pe care am descoperit-o din intamplare. De fapt, au descoperit-o altii pentru mine, atunci cand eu inca imi mai cautam drumul...

- De ce ai ales aceasta ocupatie?
- Cum spuneam, a aparut in viata mea un jurnalist care a crezut in talentul meu pe vremea cand eu nici nu stiam ca il am. Faceam corectura la "Expres Magazin", iar el era seful sectiei externe la "Evenimentul Zilei". Intai, mi-a propus o colaborare, pentru ca eram vorbitor de limba germana. Apoi, eu am inceput sa cred ca pot sa fac mai mult decat corectura, iar el a fost de acord. M-a angajat la externe, m-a invatat sa inteleg contextul international, m-a trimis in prima mea misiune peste hotare - un summit UE, la Bruxelles - si m-a incurajat sa scriu cat mai mult. Pygmalion-ul cu pricina se numeste Horia Barna si, din pacate, a disparut din peisajul jurnalistic de cativa ani, dar eu ii port recunostinta si azi, pentru ca intreaga mea cariera in domeniu a inceput datorita lui.

- In ce alt domeniu ti-ai dori sa profesezi daca, sa spunem, te "retragi" din jurnalism?
- Cred ca e o meserie care da dependenta, desi, in unele aspecte, e la fel de nociva ca si fumatul... Devii mai cinic si mai rece, si, din pacate, aceste atribute depasesc granitele profesiei si trec in viata personala. Altii dezvolta paranoia, crezand ca, daca sunt cititi sau urmariti de un milion de oameni, au linie directa cu divinitatea. Probabil ca, daca as abandona jurnalismul, m-as axa pe o meserie calma, calda, eventual legata de design interior, de gradinarit sau de lucrul cu copiii. Ma tenteaza si o cariera in diplomatie, fara sa am insa impresia ca meseria de externist face din mine, automat, un ambasador. As incepe de jos, ca orice alt functionar.



- Toti cei care urmaresc Stirile de la PRO TV te-au vazut in cele mai inedite ipostaze, in deplasari in toate punctele fierbinti ale lumii. Ce inseamna pentru tine munca de corespondent de televiziune?
- Acum, traiesc din si pentru munca de corespondent. Nu am niciodata timp sa ma gandesc la asta cand sunt pe teren, dar de cate ori ma intorc de la un mare eveniment, in avion, in drum spre casa, fac in minte o sinteza a deplasarii si abia atunci am revelatia experientei traite. E imbatator sentimentul ca ai fost intr-un loc in care s-a facut istorie, mai mult sau mai putin, ca ai vazut cu ochii tai evenimente pe care altii le vad doar la televizor, ca ai stat alaturi de mari jurnalisti ai lumii, razboindu-te, ca si ei, sa obtii o informatie, traind cu pasiune fiecare zi de munca - e pe bune! - si cazand epuizat, de oboseala sau tensiune, dupa fiecare transmisiune. Mi-e mereu dor sa plec in astfel de locuri. Cand sunt acasa, am senzatia ca imi cresc radacini!

- Cum ai ajuns la PRO TV si cum ai evoluat in cadrul acestui post de televiziune, care sunt pasii pe care i-ai urmat in cariera ta aici?
- Am ajuns la PRO in 1996, la cateva luni dupa aparitia postului. PRO TV a fost dragoste inainte de prima vedere. Stiam ca va aparea un post de tip american si aveam o premonitie legata de succesul lui. Am vazut prima transmisiune - tin si acum minte deschiderea oficiala!, si am inteles de atunci ca va fi postul-spectacol. Vorbesc serios!
Am ajuns aici in februarie sau martie, tot la externe. Am lucrat o vreme fara ambitii de aparitie pe post, pana cand, la fel ca la "Evenimentul Zilei", cineva, mai precis seful departamentului stiri de atunci, a crezut ca pot sa fac mai mult. Si asa am inceput sa ies pe teren. De un an si jumatate am trecut pe post de editor, dar nu am acceptat pozitia decat cu promisiunea ferma a sefei mele ca voi mai pleca la evenimente.

- Adesea, lumea percepe profesia de jurnalist ca pe ceva idilic, extrem de frumos si de palpitant. Putini se gandesc insa cata munca de documentare se ascunde in spatele unui reportaj de doua-trei minute sau in spatele unei transmisiuni din zone de conflict. Care sunt sacrificiile pe care a trebuit sa le faci pentru a-ti putea exercita profesia si pentru a deveni un corespondent foarte bun?
- Personal, nu fac nici un sacrificiu. In general, citesc in fiecare zi agentii de stiri, saptamanal imi cumpar "Time" sau "Newsweek", lunar citesc macar doua-trei articole din "Foreign Affairs", zilnic urmaresc jurnale de stiri la BBC sau CNN si, de cate ori ies din tara, imi cumpar carti - biografiile unor mari lideri, analiza politica etc. Inainte sa plec, imi iau de pe Internet cata documentatie pot, legata de locul si evenimentul despre care o sa relatez. In avion si in prima seara acolo citesc tot si imi scot notite. Apoi, totul vine de la sine.
Nu cred ca meseria de jurnalist e mai periculoasa decat altele si nu cred in jurnalistul erou - decat daca e luat captiv si evadeaza luand cu el si restul de 100 de prizonieri infometati si torturati. E o meserie pe care o faci pentru ca iti place sa traiesti intens, sa fii mereu "in priza", pentru ca esti excesiv de curios sau pentru ca ai talent. Si, ca fiecare meserie, e grea uneori si extraordinara de multe ori.

- Pasionata de Orientul Mijlociu. De ce? De unde a pornit si cum a evoluat aceasta pasiune?
- Am devenit interesata de Orientul Mijlociu in 1997, cand m-am imprietenit cu un diplomat de la Ambasada Israelului, cu care vorbeam foarte mult despre contextul politic din zona. Am vizitat ani la rand Israelul si am inceput sa aprofundez conflictul israeliano-palestinian, am inteles cat de complicat si de fascinant era si s-a creat un fel de reflex al lui Pavlov: de cate ori se intampla ceva acolo, incep sa "salivez"! Si, cum Israelul nu e singur in zona, iar evenimentele de acolo influenteaza tot Orientul Mijlociu, am inceput sa ma interesez de toata aceasta regiune, care nu conteneste sa ma surprinda.

- Care crezi ca este calitatea esentiala pentru un jurnalist?
- Sa fie onest cu el insusi.

- Ce anume te recomanda pentru aceasta meserie? Povesteste-mi mai mult despre experientele tale profesionale de pana acum, despre felul tau de a fi, potrivit pentru aceasta meserie, despre norocul care nu trebuie sa ii lipseasca unui jurnalist...
- Paradoxal, in afara de faptul ca am facut o pasiune pentru aceasta meserie, ca am invatat-o in organizatii mass-media de varf, alaturi de oameni foarte buni, si ca am un oarecare talent, putine lucruri din personalitatea mea ma recomanda pentru ea. Eu sunt maramuresanca si maramuresenii sunt oameni buni la suflet, saritori si prietenosi. E dificil sa fii jurnalist cu un astfel de bagaj genetic! Aici trebuie sa fii rau, agresiv si rece. De aceea mi-e uneori greu sa nu ma implic emotional cand stau de vorba cu personajele unui reportaj sau sa treaca pe langa mine, fara sa ma atinga, evenimente pe care altii le privesc ca prin ochean.
Imi amintesc ca, o data, i-am dat bani din diurna mea unui palestinian amarat, care avea cinci copii acasa, dar care, din cauza intifadei, nu mai mersese la lucru de aproape doi ani, iar cei mici nu mai vazusera lapte si carne de tot atata vreme. Alta data, vorbeam cu un voluntar dintr-o organizatie foarte curajoasa, pe nume ZAKA, aparuta in Israel si care se ocupa cu adunatul ramasitelor umane dupa atentatele teroriste. L-am intrebat care a fost cel mai crunt moment din experienta lui ca membru al organizatiei si el mi-a spus - "atunci cand mi-am vazut un coleg facand respiratie gura la gura unui bebelus de sase luni, grav ranit in atentat". Multe minute dupa aceea n-am putut vorbi...
Despre noroc, da, cu siguranta trebuie sa ai. Am sa iti dau doua exemple, la extreme. In luna mai anul acesta am fost in Ucraina pentru niste reportaje la Cernobil si, daca tot eram acolo, m-am dus sa fac un story si cu cel mai inalt om din lume. Am inchiriat o masina si, impreuna cu cameramanul, am plecat spre satul cu pricina. Pe drum ne-am ratacit si am ajuns acolo pe la 12, in conditiile in care estimaseram 9.30. In fata casei ne-am intalnit cu mama tipului care ne-a zis: "Leonid nu e acasa. A plecat la Kiev". Din toate zilele saptamanii, omul si-o alesese tocmai pe aceea sa plece din sat. Cum nu mai aveam bani si timp sa ne intoarcem in alta zi, am stat 7 ore jumate in soare, flamanzi si insetati, sa-l asteptam pe cel mai inalt om din lume. Care a venit extrem de obosit si n-avea chef de interviuri... Am facu story-ul filmand pe ultimele fire de lumina...
La polul opus e o poveste incredibila. Eram la Ierusalim, intr-o vineri dupa-amiaza, cand m-au sunat din redactie sa-mi ceara un invitat roman pentru seara aceea. Si nu trebuia sa fie orice invitat, ci unul care sa fi patit ceva in timpul intifadei!... Am incercat sa le explic ca a inceput shabatul, ca toata lumea se retrage in casa, ca nu stiu de unde sa gasesc in trei ore, cat mai erau pana la live, un roman care sa se potriveasca descrierii. Am inchis telefonul si am inceput sa gandesc repede. Brusc, pe strada goala apare un barbat care isi plimba cainele. Se uita la mine, isi da ochelarii de soare jos si spune: "Sunteti Carmen Avram, nu? Incredibil! Aseara v-am vazut la televizor. Eu sunt roman, stau aici, in cartierul Gilo, peste drum e un oras palestinian si de acolo se trage mereu in blocurile noastre. Am si acum un glonte infipt in frigider". L-am intrebat: "Si, diseara, pe la 7, ce faceti?".

- Care este cel mai rau lucru care i se poate intampla unui corespondent in timpul unei transmisiuni in direct? Care sunt experientele si intamplarile de acest tip prin care ai trecut?
- Din fericire, nu mi s-au intamplat lucruri prea grave in live. O data a fost un jurnalist belicos de la o televiziune nordica, pe care mi-a venit sa-l strang de gat, pentru ca vreo doua minute a tipat incontinuu la mine, in timp ce eu eram in direct, amenintindu-ma ca intra peste mine pentru ca am depasit timpul de satelit si am intrat peste al lui. A fost destul de greu sa ma concentrez, dar s-a terminat cu bine. In general, am mereu o teama - nu stiu de unde vine! - sa nu mi se sparga un reflector. Dar cred ca cel mai groaznic este sa intri accidental in direct, fara sa stii, si sa te auzi vorbind urat.

- Care este defectul tau cel mai mare, care interfereaza si cu activitatea ta profesionala?
- Cred ca faptul ca sunt usor impresionabila si ca am pastrat bunul simt maramuresenesc, care ma impiedica sa bat oamenii prea mult la cap...

- Ce imi poti spune despre tine, asa cum esti tu in afara orelor de serviciu?
- Incerc, pe cat posibil, sa nu pierd prea mult timpul, sa calatoresc, imi place sa-mi conduc masina - n-o dau nici macar rudelor apropiate! Imi plac foarte mult copacii, florile si parcurile, cartile lui Gabriel Garcia Marquez si Mario Vargas Llosa, filmele, restaurantele orientale, muzica ruseasca, oamenii de la care am ce invata. Nu suport superficialitatea la oameni cu potential intelectual peste medie, impostura, rautatea gratuita si telenovelele.

- Daca ar fi sa te caracterizezi in cateva cuvinte, care ar fi acelea? Sau cum te percep colegii si/sau prietenii?
- Loiala, posesiva, fara fite si vag naiva. Odata, un coleg mi-a multumit pentru tot ce a invatat de la mine. Cred ca e cel mai frumos compliment pe care l-am primit. Cat despre prieteni, unii imi spun ca sunt fermecatoare. Iar eu ii cred de cele mai multe ori! Serios vorbind (!), cred ca sunt un om cu simtul umorului.

- Cat de mult timp liber iti ramane dupa ce te achiti de toate indatoririle profesionale? Cum iti petreci timpul liber?
- In ultima vreme, am tot mai putin timp liber. Anul asta termin Relatii Internationale si a trebuit sa citesc foarte mult literatura de specialitate - complicata si uneori plicticoasa. Abia astept sa-mi dau licenta, ca sa ma ocup de lucruri pe care le-am neglijat. Cum ar fi prietenii - putini, dar siguri!, cateva carti noi de care n-am reusit sa ma apropii, niste filme bune - dar nu piratate!
Imi place mult de tot sa calatoresc si era o vreme cand aveam timp sa plec in week-end undeva, prin Europa. Sunt un mare colectionar de masti, palarii, umbrele si, mai nou, servicii de cafea vechi, daca se poate din alama, asa ca nu ratez nici o ocazie care ma poate ajuta sa-mi imbogatesc colectia. Uneori, cand am revelatia brusca a unei dupa amieze insorite si libereeeeee, ma duc la o terasa si stau cateva ore, citind la o (doua) cafea si o inghetata...

- Ai animale de companie? Iti plac? Ce intamplari haioase care le au drept protagonisti imi poti povesti?
- Din pacate, n-am avut nici un animal de companie, in afara unui papagal pe care il chema Mao si care probabil era timorat sau plictisit de mine, pentru ca n-a scos un sunet luni de zile... L-am dat unei cunostinte care mi-a spus ca, in cateva saptamani, Mao devenise atractia casei: canta, dansa si se juca cu toata lumea!
Dar iubesc foarte mult cainii, in special mopsii si golden retriever, si planuiesc sa imi iau unul imediat ce aprobarile imi vor fi semnate de restul familiei. Iubesc foarte mult un mops pe nume Bangi care, intr-o zi, suparat ca stapanii lui nu-i dau sa manance din snitelul lor, i-a asteptat sa vina in sufragerie si sa se aseze pe canapea, s-a postat in fata lor, i-a privit fix cateva secunde, dupa care s-a intors si a plecat agale spre coltul diametral opus al camerei, lasand in urma lui o dura zig-zag-ata de urina...

- Ce hobby-uri sau pasiuni inedite ai?
- In afara de colectiile de care aminteam - palarii, masti, umbrele si servicii de cafea, mai nou imi place sa ma ocup de gradina. Am inceput sa invat deja despre plante si sper sa devin un expert cat de curand. Am o pasiune pentru Gabriel Garcia Marquez si, cand am timp, fac cercetari legate de viata si opera lui.

- Te caracterizeaza vreo superstitie? Care este aceasta?
- Sunt o fire superstitioasa, handicap de care incerc sa scap. Multa vreme am tarat dupa mine, in deplasari, o anumita camasa de blugi despre care credeam ca imi aduce noroc. Ii spuneam "camasa de zbor", pentru ca singura ei menire era sa ma "protejeze" in timpul zborului, de care, multi ani la rand, mi-a fost tare frica. De vreo doi ani insa m-am vindecat, iar camasa s-a pierdut pe undeva...
Mai am o cruciulita sfintita la Ierusalim, pe care o iau mereu cu mine si imi fac intotdeauna cruce cand ies din casa.
Invariabil, martea ma intorc din drum si asta ma scoate din sarite, pentru ca, initial, n-am avut o superstitie legata de asta, dar, pentru ca, in mod ciudat, se repeta saptamanal sa uit ceva acasa in ziua de marti, mi-e teama ca o sa apara una...
Si, uneori, o mai sun pe mama mea s-o intreb ce crede ea ca inseamna ce am visat eu cu o noapte in urma.

- Care este lucrul sau facilitatea la care nu ai renunta pentru nimic in lume?
- Nu cred ca exista vreun lucru care sa fie atat de strans legat de mine incat sa nu renunt la el, oricare ar fi consecintele. Dar tin foarte mult la putinele bijuterii pe care le am - vorbim despre argint - si la masina mea, care mi-e tare draga.
Daca vorbim despre oameni, atunci n-as renunta pentru nimic in lume la fratele meu si la sora mea.

- Daca ti s-ar oferi sansa de a indrepta un lucru pe care l-ai facut, care ar fi acela?
- As pierde mai putin timp si energie regretand oameni.

- Exista vreo deplasare in interes de serviciu pe care regreti ca ai facut-o? De ce?
- Exista vreo trei deplasari la Moscova pe care le-am facut si, de fiecare data, m-am imbolnavit la intoarcere de gripa si am zacut cate o saptamana... Dar, profesional, nu regret nici una.

- Care este marea dorinta a vietii tale? Telul pe care vrei sa il atingi?
- Visez sa am doi copii si sa-i aud spunand despre mine ca sunt cea mai buna mama din lume.