Brigitte Bardot vrea să salveze de la moarte un câine care a desfigurat o fetiță

Vedeta este criticată dur după ce s-a aflat că vrea să salveze de la moarte un câine bull terrier care a atacat violent o fetiță de patru ani, în timp ce aceasta dormea, lăsând-o cu răni îngrozitoare pe faţă şi gât. Copilul are nevoie de mai multe operaţii de reconstrucţie a feţei.
Incidentul s-a petrecut în orașul francez Boulogne, în urmă cu o lună. Părinții fetiței cumpăraseră câinele cu trei săptămâni înainte și l-au predat conducerii Protecției Animalelor, care va decide dacă va fi eutanasiat. Ei au aflat ulterior că patrupedul mâncase bucăți din corpul fostului proprietar după ce acesta a murit din cauza vârstei înaintate.
 
Câinele foarte agresiv este ținut acum în izolare la un adăpost din nordul Franței, scrie cotidianul britanic The Telegraph.

Brigitte Bardot a intervenit însă în favoarea animalului. "Câinele ar trebui închis pe viață, nu ucis. Trăieşte în condiţii îngrozitoare, departe de orice contact cu alte animale sau oameni. Am abolit pedeapsa cu moartea pentru oameni, de ce nu facem asta şi pentru animale?", a declarat fosta actriță, în vârstă de 77 de ani, pentru ziarul local La Voix du Nord.
 
 

Vedeta anilor '60 i-a scris primarului din Boulogne, cerându-i ca animalulul să fie cruțat, deși ea admite că atacul asupra fetiței a fost îngrozitor.
"Ea a fost rănită foarte grav și speriată, sufăr pentru ea", a scris Bardot.
 
Criticată dur pentru poziția ei în acest caz, Brigitte Bardot a obișnuit presa și publicul cu opiniile ei de extremă-dreapta asupra unor teme sensibile, precum imigrația și homosexualitatea, scrie The Telegraph. În 2008, ea a spus despre Sarah Palin, candidata republicanilor la alegerile pentru funcția de președinte al Statelor Unite, că este "descurajator de proastă". 
În același an, un tribunal a amendat-o cu 17.800 de euro pentru incitare la ură rasială după ce a scris că musulmanii distrug Franța.
 
 
 
Actualmente, ea intenționează să-l dea în judecată pe regizorul Kyle Newman care vrea să facă un film despre viața ei, pentru că ea consideră că "nimeni nu o poate portretiza fidel pe marele ecran".

Cunoscută activistă pentru drepturile animalelor, Brigitte Bardot s-a implicat și în controversa eutanasierii câinilor fără stăpân din Kosovo și mai ales din România. La începutul anilor 2000, ea s-a opus deschis campaniei de eutanasiere pe care primarul de atunci al Capitelei, Traian Băsescu, dorea să o înceapă.
 
 
 
Vedeta a venit în România în martie 2001 și s-a întâlnit cu Băsescu și cu președintele țării, Ion Iliescu, reușind să împiedice uciderea câinilor fără stăpân.
 
 
 
După cazul lui Ionuț, băiețelul ucis de câinii maidanezi în București, ea a luat din nou apărarea patrupedelor, făcând apel la autorități să renunțe la proiectul de lege privind eutanasierea câinilor fără stăpân.
 
 
 
Un copil în vârstă de patru ani a murit, la începutul lunii, după ce a fost atacat de câini maidanezi, în apropierea Parcului Tei, din Bucureşti, iar fratele acestuia, de şase ani, a fost muşcat de un picior, dar a reuşit să fugă şi să-şi anunţe bunica.

Fundaţia Brigitte Bardot a anunțat că studiază toate căile posibile de recurs la nivel naţional şi european pentru a împiedica "uciderea" câinilor maidanezi, după ce Parlamentul român a aprobat o lege ce permite eutanasierea câinilor fără stăpân care nu sunt adoptaţi sau revendicaţi în 14 zile de când ajung în adăposturi.

"În timp ce ancheta nu a făcut încă lumină asupra circumstanţelor reale ale dramaticului accident, Parlamentul român răspunde orbeşte şi precipitat dorinţei preşedintelui Traian Băsescu de a ucide câinii maidanezi din România", afirmă fundaţia, referindu-se la moartea unui copil în vârstă de patru ani, muşcat de câini fără stăpân, la Bucureşti.
 
 
 
"Peste tot în lume campaniile de sterilizare şi-au arătat roadele, dar România face excepţie, câinii sunt ucişi aici cu miile apoi supravieţuitorii se reproduc şi uciderea lor continuă la infinit", acuză fundaţia, pe site-ul său de Internet.
 
 

"Legea votată în Parlament încă poate fi atacată înaintea promulgării sale, aşa că Fundaţia Brigitte Bardot va analiza recursurile posibile la nivel naţional şi european deoarece acest text arbitrar ameninţă toţi câinii din România şi nu rezolvă nimic pe termen lung", adaugă textul.

Parlamentul român a votat, marţi, proiectul de lege care permite eutanasierea câinilor fără stăpân care nu sunt adoptaţi sau revendicaţi în 14 zile de când ajung în adăposturi cu 266 de voturi pentru, 23 împotriva şi 20 de abţineri.
 
 

"Numeroase oraşe din lume au populaţii de câini fără stăpân. La Santiago de Chile sunt aproximativ 500.000 la o populaţie de şase milioane de locuitori, potrivit cifrelor oficiale.
Dar pentru reducerea acestei suprapopulări canine, autorităţile au preferat să privilegieze sterilizarea, adopţia şi responsabilizarea proprietarilor"
, conchide fundaţia.
 
 


Foto: AFP/Mediafax

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
12 Septembrie 2013