Mihaela Rădulescu şi Dani Oţil s-au despărţit după cinci ani de relaţie

Mihaela Rădulescu a fost invitată, la începutul acestei săptămâni, la emisiunea lui Teo de la Kanal D, acolo unde a acceptat să vorbească deschis despre viaţa ei.

În cadrul emisiunii, Teo a dorit să afle de la Mihaela Rădulescu dacă în viaţa ei are loc un alt bărbat, iar răspunsul Mihaelei i-a făcut pe mulţi să se întrebe dacă aceasta mai are o relaţie cu Dani Oţil. „Acum am o întrebare de tabloid. Dacă toţi bărbaţii se uită la tine, e vreunul care are o şansă?“, a intrebat-o Teo pe vedetă. „De la o vreme, da“, a fost răspunsul oferit de Mihaela Rădulescu.

Contactat telefonic de reporterii de la ziarul „Ring“, Dani Oţil nu a dorit să vorbească despre relaţia pe care o are cu Mihaela Rădulescu. „Îmi pare rău, dar nu aţi sunat persoana potrivită.

Nu vă pot ajuta cu informaţii pe acest subiect. Întrebaţi-mă de motoare, de sport, dar despre asta chiar nu pot să vorbesc“, a spus realizatorul de la Antena 1.

Pe lângă declaraţiile făcute de cele două vedete, tabloidele au mai scris că Mihaela Rădulescu nu s-a întâlnit deloc cu Dani în perioada pe care aceasta a petrecut-o în România. Imediat după emisiunea lui Teo, ea s-a dus direct la un hotel din centrul Bucureştiului, unde s-a cazat. Mai mult de atât, Mihaela a preferat să iasă fără Dani Oţil la un restaurant de fiţe din nordul Capitalei, acolo unde a fost surprinsă în compania mai multor prietene.
În dimineaţa următoare, vedeta a plecat de la hotel direct la aeroport, destinaţia ei fiind Monaco.



Informaţiile potrivit cărora Dani Oţil şi Mihaela Rădulescu nu ar mai forma un cuplu vin la doar o lună de zile după ce jurnaliştii de la Spy News notau că cele două vedete se iubesc mai mult ca niciodată. Dani şi Mihaela au fost la începutul lunii august surprinşi de paparazzii atunci când s-au retras într-un colţ de natură şi au împărţit un fotoliu. Dani Oţil s-a aşezat confortabil în el, ţinându-şi picioarele pe unul din spătare, astfel încât iubita lui să se cuibărească lângă el. Dani Oţil nu a scăpat-o din ochi şi pur şi simplu o sorbea din priviri.

Mai mult de atât, în luna mai a acestui an, paparazzii de la Click au surprins-o pe Mihaela Rădulescu în noua casă a lui Dani, din Corbeanca, în tabloid apărând informaţii potrivit cărora cei doi iubiţi s-au mutat împreună.

În urmă cu aproximativ două săptămâni, Carmen Harra chiar afirma că Dani Oţil nu este bărbatul alături de care Mihaela Rădulescu va rămâne până la adânci bătrâneţi.

„În viaţa ei sunt multe conflicte, multe vorbe aruncate-n vânt. Este o fată deşteaptă şi intuitivă. Nu se va mai căsători şi nici nu-i recomand să mai facă acest lucru“, a spus Carmen Harra, care a adăugat că Mihaela îi va cuceri inima unui bărbat mai în vârstă decât ea, care este un om de afaceri străin.

Carmen Harra a făcut aceste afirmaţii după ziua de naştere a lui Dani Oţil, care a fost pe 24 august şi pe care vedeta de la Antena 1 nu a petrecut-o alături de Mihaela Rădulescu. Atunci, în presă apăruseră informaţii că Dani şi-ar petrece ziua de naştere alături de Mihaela, în Turcia.
Dacă la împlinirea a 33 de ani, Dani a fost la un concurs de motociclism, Mihaela s-a distrat alături de o prietenă.

12 Septembrie 2013
 

Comentarii (13)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • victoria pe 25 Sep 2013, 10:46
    divina!

    au facut bine ca s-au despartit,nici nu se potriveau.Micacaella daca se grabea un pic putea sa-i fie mama lui dani....

    1
    1

  • Man Mihai-Liviu pe 14 Sep 2013, 16:03
    Dani Otil si Mihaela Radulescu

    In sfarsit poate si acest baiat sa-si vada de viata lui! Nu dispera! Mai sunt multe femei care te plac. Gaseate una apropiata de varsta ta. NU trebuie sa te agati de o femeie care a trecut prin atatea ... paturi! Dani! Viata merge inainte! Ar fi pacat sa ti-o iroseste cu o "baba" (ma gandesc ca tu ai doar 33 de ani). Ti-o spune un resitean care are un baiat mai mic cu un an decat tine, si cu care ai fost coleg de liceu. Capul sus si mergi inainte!

    1
    2

  • Elvis Termopan pe 14 Sep 2013, 02:46
    Mihaela nu fi trista

    Se pare ca lucrurile si-au urmat cursul intocmai. Asa cum ti-am mai spus, lasa-l pe tanarul Otzi cu motocicleta lui, si tu vino la mine. Te iubesc si te doresc,.. te astept la autogara... Elvis.

    6
    1

  • Cristina pe 12 Sep 2013, 15:30
    Nuuuuuuu nuuuu!

    Nu se poate! Cum s-a putut intampla asa ceva? Tocmai Mihaelei! cum a putut Dani sa faca asa ceva? Nuuuuuuuuu Tare prosti mai suntem noi romanii (sau poate nu numai) daca digeram astfel de ... "informatii". Dragi oameni consumatori de rahat treziti-va! Noi ceilalti chiar avem nevoie de voi cu mintea limpede.

    10
    2

  • laur pe 12 Sep 2013, 14:52
    Ha,Ha.....in sfarsit...a ramas doar cu desenul de pe blugi ca amintire

    Ce comentarii poti face cand o femie ce se apropie de 50 de ani s-a despartit de un amant de 30 de ani? La un moment dat nici banii , nici surprizele, nici aniversarile fastuase ....si din pacate (brrrrr!!!!) nici "cadourile intime oferite in pat" nu te mai salveaza Mihaelo.

    8
    7

  • kiki pe 12 Sep 2013, 14:00
    precizare

    Ar fi cazul sa se inteleaga o data pt totdeauna ca in acest spatiu trb facute comentarii despre continutul articolului,si nu ca ar fi un loc de barfe si injurii intre cititori !!!!!!!!!!!!!!!! Cat despre cuplul respectiv...eu n-am auzit din partea lor ca s-ar fi despartit...deocamdata sunt doar speculatiile presei, sa-si vanda marfa.E adevarat ca nu par a fi facuti pt o relatie de-o viata...El ar fi 'incepator' in casnicie(si I-ar trebui o fata la fel),pe cand ea e acrita deja si clar ca trb sa socoteasca ffff bine,nu se mai 'arunca' la oricine ii place in pat (sa speram !)

    5
    3

  • deranjLaUreche pe 12 Sep 2013, 12:24
    pentru "o fata"

    tu "o fata" esti tare inteligenta. Invata sa scrii corect inainte de a face pe altul prost, chiar daca stii sensul unui singur cuvant. Offff, toata lumea e desteapta mai nou.... dar de fapt....

    8
    2

  • o fata pe 12 Sep 2013, 11:55
    pentru Nina

    mai femeio, ian spunemi ce a facut ma rog Radulescu de o consideri diva??? nimic. si tu macar stii sensul corect ce inseamna diva, dupa vorbele talea se vede ca esti o Timpita fara creer si nu stii nimic cei viata. eu nu sunt in potriva Doamnei , doar ca ea nu merita acest cuvint de diva.

    5
    8

  • safe pe 12 Sep 2013, 11:54
    monacoista Radulescu parasita de putzoi

    Era si cazul. Pe cand la rivala ei Andreea Marin unii deja au inceput sa viseze....la martzoagaRaduescu nu latra nici macar un caine. Asa de-o partida,doua... poate ca s-ar inscrie catva curiosi.

    9
    8

  • Nina pe 12 Sep 2013, 10:36
    Viatza...

    Nimic nu-i vesnic pe pämânt. E tare trist când dragostea, pe care o crezi vesnicä precum Universul... moare. Pt. aceea FATÄ care isi lanseazä PROSTIA mai jos, Mihaele este o DIVÄ. Ca orice persoanä publicä, frumoasä, desteaptä, aflatä intr-o categorie socialä pe care PIT-PALACELE amärâte, nici nu isi pot imagina ce inseamnä. De fapt, se vede din postarea FETEI cä are MARE lipsä de neuroni,,,

    7
    9

  • Tot o fata pe 12 Sep 2013, 06:50
    Dani=papagal

    Va rog sa va uitati cu atentie la tipul din poza.Nu-i asa ca are mutra de papagal???

    12
    6

  • Mona pe 12 Sep 2013, 06:47
    DIVEEEEEEEEEE!

    Haideti mai,toate parasutele sunt DIVE.

    13
    5

  • o fata pe 12 Sep 2013, 00:15
    diva???

    pentru voi toate femeile care merg la restaurante sunt dive,pfff. prostiti lumea. chiar nu inteleg de unde atitea dive ma rog sau luat ce fac ele inafara de coafura,make-up si cumparaturi de boarfe. nimik interesant!!!

    15
    8

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod