Anghel Damian, tânărul actor după care suspină câteva generaţii de spectatoare

Anghel Damian are un leu stilizat pe ceafă

Cercei, tatuaje? Ai?
Am avut cercel, am și tatuaj.

Ce tatuaj ai?
Unul cu zodia leu.

Ca un cocalar?
Nu. E frumos, stilizat.

Arată-mi-l.
Iată-l (n.m. – mi-l arată; are, e pe ceafă).

I-l dedici lui Neti Sandu?
Da, da, da, mă uitam într-o perioadă la Neti Sandu, sunt familiarizat cu mercurul retrograd. Era frumos, mai aflai o numerologie, o...

Cum ai simțit nevoia să îți faci acest desen pe trup?
Am simțit nevoia să-mi fac un tatuaj, domnule Crăciun.

La ce vârstă?
La șaptesprezece ani.

La frumoasa vârstă de șaptesprezece ani? N-a fost cam prematur?
Nu.

Cum s-a manifestat nevoia?
Era un puternic sentiment de rebeliune fără niciun sens. Domnule, îmi fac un tatuaj, ce tare!

Părinții tăi nu s-au opus?
Au aflat abia după ce l-am făcut, ca să nu mai aibă niciun cuvânt de zis. Mă gândeam să fiu cocalarul suprem și să-mi fac pe braț, dar mi-am dat seama la timp și am zis că nu e bine.

De unde ai avut bani? Din banii de buzunar? Sau cum? Că leafă n-aveai la șaptesprezece ani.  
Din ce strânsesem, din micile mele economii. A costat un milion jumate (n.m. - 150 lei).

A fost dureros?
Nu. A fost o întâmplare haioasă. Am intrat în salon și era un paravan și în spatele paravanului se lucra la un tatuaj destul de consistent. Și cel de dincolo de paravan urla. Cel lucrat urla ca-n filme, îți zic. El era un clișeu: un tip înalt, doi metri pe doi și își făcea un tatuaj în zona gleznei.

Motociclist, așa.
Da. Și eu mă gândeam ce caut eu acolo. La tipul ăla se făcea tatuajul pe etape, pe zile, nu suporta tot deodată. Și am venit eu și am zis că aș vrea să îmi fac cu zodia leului. Mi-a arătat el care sunt variantele și mi-a plăcut ăsta stilizat, care seamănă cu o notă muzicală.

Te-a pus pe burtică?
Nu. Stăteam pe un scaun, așezat invers, luasem în brațe scaunul.

Și ai plâns?
Nu.

Aveai podoabă capilară întocmai ca acum?
Nu chiar. Întotdeauna am avut părul lung, dar nu ca acum. Eram ceva mai decent. Era ca o mâzgăleală. Și a dat cu o vată cu o substanță, simțeam cum desenează ceva, s-a auzit și un “zzzz” și eu credeam că ăsta e doar momentul de pregătire. Când colo...

Terminase deja!
N-am simțit nimic. În patru minute a fost gata. Au urmat câteva săptămâni de Bepanthen unguent.
Asta și pe fondul psihozei dumitale cu farmaciile, cu ipohondria specifică zodiei leu și toate astea.
Da, am zis că e un bun moment să trec pe la farmacie cu motiv. Apoi i l-am arătat mamei, care n-a avut nimic de comentat. Primul meu moment de rebeliune a trecut neobservat.

Și cercelul?
L-am băgat pe la unșpe ani.

Și când a avut loc retragerea cercelului, coborârea sa în bernă?
La cinșpe ani era deja retras, pentru că nu mai puteam cu baschetul, era deja periculos.

Și gaura ai făcut-o pe cont propriu?
Nu, m-a dus mama, dacă îți vine să crezi. La magazinul Victoria m-a dus și m-au împușcat în ureche.

A durut?
Culmea, a durut mai tare decât tatuajul. Când i-am arătat tatuajul tatălui meu...

Ți-a dat una după ceafă, să-ți intre mințile astea-n cap?
Nu. Dimpotrivă. I s-a părut o idee mișto și se gândea să-și facă și el unul, pe spate, că are o operație pe coloană, și să mai acopere din ea. Voia un Dragon.

Bănuiesc că a renunțat la această idee.
Deocamdată. Dar poate îi reamintesc.