Andra, interviu exclusiv! Călătorie în viaţa de zi cu zi a unui pop-star

Celebra soţie a lui Cătălin Măruţă susţine că tot ce a realizat se bazează pe multă disciplină şi multe renunţări
Andra: ”Am învățat să văd cu ochii copiilor mei, să simt cu inima lor, să tresar atunci când ei se tem. Ca un exemplu concret, am învățat chiar și să gătesc bunătăți pentru ei, deși timpul e foarte zgârcit cu mine”.

Ce te definește ca femeie? Cine este Andra dincolo de micul ecran?
Viața mea, mod de întrebuințare: se ia o femeie visătoare, capabilă să lupte, obișnuită să iubească enorm, să înțeleagă oamenii, chiar dacă ei nu acceptă întotdeauna aceste radiografii ale sufletului.
Dincolo de ceea ce vede toată lumea atunci când apar în public, există o femeie care-i seamănă foarte mult celei pe care o știe toată lumea. În general, nu am o față de familie și altă fața pentru a o expune în public. Sunt ceea ce sunt, ceea ce se vede, ceea ce se simte. Definiția mea cuprinde ideea de luptă frumoasă. Pentru tot ceea ce am, s-a dat cândva o bătălie – cu mine, cu oboseala, cu teama, cu emoția, cu neîncrederea, cu nedreptatea. Am învățat să trec peste tot ceea ce a încercat să mă oprească.
M-am așezat acolo unde i-a fost bine inimii mele. 
3 Decembrie 2015
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod