Andra, interviu exclusiv! Călătorie în viaţa de zi cu zi a unui pop-star


Andra, un zâmbet plin, cu jumătate de figură Foto: Anca&Victor/Wise Events
Cum s-a schimbat viața ta de când ai devenit mamă?
S-a schimbat aproape totul în ceea ce privește reflexul meu de a lăsa numai soarta să hotărască. De când sunt mamă, simt nevoia să intervin cumva în alegerile destinului. Am de protejat niște ființe adorate, mai slabe decât mine, care încă nu știu că viața cere un preț pentru orice formă de fericire. De când am copiii, dorm altfel, mănânc altfel, am grijă de mine altfel.
S-a încheiat, practic, o epocă și a început alta, fabuloasă, incredibilă. Am învățat să văd cu ochii copiilor mei, să simt cu inima lor, să tresar atunci când ei se tem. Ca un exemplu concret, am învățat chiar și să gătesc bunătăți pentru ei, deși timpul e foarte zgârcit cu mine. Mă strecor prin programul încărcat și încerc să prepar și să aleg pentru ei tot ceea ce e mai bun și mai gustos. Chiar dacă sunt obosită, ies cu ei la plimbare. Pe urmă, visez la alte vacanțe decât cele din adolescență.
Nu mereu luăm copiii cu noi, mai ales când plecăm din țară, dar întotdeauna mi se face un dor uriaș de ei. M-au învățat să supraviețuiesc, să lupt pentru ei.  

Dacă ai putea schimba ceva din trecut, care ar fi acel lucru?
Trecutul a avut rostul lui, altfel, probabil că nu mai eram acum, aici, lângă oamenii pe care-i ador. Aș fi schimbat ceva la mine, dacă mi-ar fi stat în puteri. Aș fi vrut să fi fost mai puțin timidă atunci când am debutat. Să nu îndur oboseala turneelor lungi, să aleg mai cu grijă locurile unde accept să cânt.
Dar atunci eram plină de entuziasm și nu țineam cont de extenuare. Învățam noaptea, prin trenuri sau prin mașină, cu cartea pe genunchi. Am mai spus asta și cu alte ocazii, dar am să tot repet, în speranța că elevii de azi vor înțelege că se poate. Că visul costă eforturi și renunțări, dar, în cele din urmă, merită.
3 Decembrie 2015
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod