"Ally McBeal", fără machiaj: Calista Flockhart arată excelent la aproape 50 de ani

Actrița a mers duminică la un meci de baschet, în Los Angeles, împreună cu soțul, Harrison Ford, și fiul lor. Ea a preferat un look natural, dovedind că trecerea timpului n-a lăsat urme majore pe chipul său.

Calista Flockhart va împlini 50 de ani, dar nu-și arată deloc vârsta. Nu doar că refuză să îmbătrânească, dar îndrăznește să apară în public fără machiaj. Și o face cu toată încrederea, pentru că știe pe ce se bazează.

Împreună cu soțul și fiul ei, interpreta simpaticei avocate Ally McBeal a urmărit duminică un meci de baschet disputat în Los Angeles. Pe lângă silueta ei subțire, absolut neschimbată, pe care și-o menține cu multe sesiuni de alergare, vedeta avea un look natural, părând cu cel puțin zece ani mai tânără.



Îmbrăcată cu geanși, o bluză maron și cu geacă neagră de iarnă și încălțată cu o pereche de cizme negre, vedeta părea însă puțin indispusă, în timp ce fiul adoptat, Liam, glumea cu tatăl său.

La rândul său, Harrison Ford arată și el extraordinar pentru cei 72 de ani ai săi.

Starul din "Indiana Jones" va putea fi văzut în noua producție "The Expendables III", scrie cotidianul britanic Daily Mail.



Cunoscută datorită serialului TV "Ally McBeal", Calista Flockhart a decis anul trecut să revină la managerul care i-a adus celebrul rol, semnând cu firma de impresariat Gersh, cu care a colaborat până în 2004, în încercarea de a-și relansa cariera.



În 2004, Flockhart a decis să se mute la o altă firmă de impresariat, ICM, după ce managerul de la Gersh, Bill Butler, i-a adus rolul care a făcut-o celebră - Ally McBeal.
În perioada 2002-2006, ea a avut puţine apariţii în filme, iar în 2006 a primit un nou rol important pentru cariera ei în serialul TV "Brother & Sisters", care a rulat timp de 5 sezoane, până în 2011.

Actrița, care şi-a început cariera în anii '90, a cunoscut succesul odată cu apariţia în serialul TV Ally McBeal (1997-2002), iar după încheierea filmărilor ea a decis să ia o pauză pentru a-şi creşte fiul adoptat, Liam.



Calista și Harrison Ford s-au cunoscut la ediţia din 2002 a premiilor Globul de Aur, iar opt ani mai târziu cei doi s-au căsătorit.

Între cei ei este o diferenţă de 22 de ani. Pentru actorul american, aceasta a fost a treia căsătorie. Harrison Ford a divorţat de două ori, ultima sa soţie, Melissa Mathison, primind în urma despărţirii suma de 100 de milioane de dolari, notează agenția Mediafax.


Foto: Hepta, Daily Mail

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
11 Februarie 2014
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod