Ştefan Naftanailă a declarat înainte de a citi punctajele acordate că a votat "ţinând cont de calitatea piesei, a interpretării şi de capacitatea interpretului de a face faţă acestui concurs".
Cezar va reprezenta România la Eurovision Song Contest de la Malmo din Suedia, cu piesa "It's my life", compusă de Cristian Faur, câştigătoare a finalei selecţiei naţionale a concursului Eurovision, care s-a desfăşurat sâmbătă seară, la TVR.
Cezar a obţinut un total de 20 de puncte, de la juriu şi de la public, în urma unei lupte foarte strânse cu trupa Electric Fence (19 puncte) şi cu Luminiţa Anghel (18 puncte).
În acest context, fiecare notă a atârnat foarte greu în clasamentul final. Ştefan Naftanailă nu i-a acordat Luminiţei Anghel nici măcar un punct, fapt care a nemulţumit-o pe cântăreaţă.
Luminiţa Anghel a declarat pentru Mediafax că a şocat-o decizia lui Ştefan Naftanailă, precizând însă că nu o va contesta. "Este inadmisibil ca un om de radio care a fost la aproape toate concursurile Eurovision internaţionale, împreună cu echipa României, să considere că nu merit nici măcar un punct. Este un şoc pentru mine şi pentru toată echipa mea că acest domn a ales să nu-mi acorde nici măcar un punct şi mi-a dat nota 0", a spus Luminiţa Anghel.
Totodată, Liliana Levinţa, PR-ul cântăreţei Luminiţa Anghel şi impresar autorizat, a declarat: "Dacă cineva în România consideră că Luminiţa Anghel este o artistă de nota 0, acel om nu mai are ce căuta niciodată într-un concurs, nici măcar să asculte o melodie pentru că nu se pricepe. Nu vom contesta decizia acestui jurat pentru că asta înseamă să fi jurat: să ai o părere personală şi subiectivă. Că ea este de toată jena asta este o altă treabă. Nu avem intenţia să contestăm nimic", a mai spus Liliana Levinţa.
Ştefan Naftanailă, singurul membru al juriului Eurovision care nu a acordat niciun punct piesei Luminiţei Anghel, a declarat înainte de a citi punctajele acordate că a votat "ţinând cont de calitatea piesei, a interpretării şi de capacitatea interpretului de a face faţă acestui concurs".
Dan Manoliu, managerul proiectului Eurovision, a declarat că fiecare dintre cei şapte juraţi ai selecţiei naţionale a concursului răspunde personal pentru modul în care a votat, precizând însă că pentru el a fost "chiar şocant" că Ştefan Naftanailă nu i-a acordat niciun punct Luminiţei Anghel.
Pe de altă parte, Liliana Levinţa a evitat să comenteze afirmaţia făcută după încheierea finalei naţionale, în emisiunea "DOPO Eurovision", de Cristian Faur, compozitorul piesei câştigătoare "It's my life". Faur a spus că Cezar i-a fost recomandat de Andrei Tudor. "Au fost voturi foarte multe din partea publicului pentru Cezar. Îi mulţumesc lui Andrei Tudor pentru că el este cel care mi l-a recomandat pe Cezar, ca să se ştie. Am întrebat de patru contratenori. Dacă vom intra mai sus cu o treaptă, pe podium, la Eurovision, o să i se datoreze şi lui Andrei", a spus Cristian Faur, care a avut în concurs şi piesa interpretată de Elena Cârstea ("Spinning").
La rândul său, Andrei Tudor a spus că i-a recomandat lui Cristian Faur mai mulţi artişti între care Vladimir Catană şi Narcis Iustin Ianău.
Compozitorul Andrei Tudor i-a dat punctajul maxim lui Cezar (12 puncte), iar Luminiţei Anghel i-a acordat 7 puncte.
"Nu mai e nevoie de niciun comentariu. Se înţelege din moment ce i-a dat doar 7 puncte Luminiţei", a spus Liliana Levinţa, PR-ul Luminiţei Anghel, refuzând să facă alte comentarii.
Foto: Mediafax
© Copyright: MEDIAFAX
Scandal la EUROVISION 2013 - Luminiţa Anghel: "E şocant că Ştefan Naftanailă a ales să nu-mi dea nici măcar un punct"
Luminiţa Anghel, care s-a clasat pe locul al treilea în clasamentul final al selecţiei naţionale a Eurovision, a declarat, pentru agenția Mediafax, că este inadmisibil şi şocant că unul dintre juraţi, Ştefan Naftanailă, a ales să nu-i acorde nici măcar un punct.
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
10 Martie 2013
Comentarii (5)
A castigat Ouatu, tocmai pentru ca n-are ouatu. Mi-ar fi placut sa castige un duet Ouatu - Ianau. Nu de altceva, dar ar reprezenta cu adevarat cat de scopiti la minte au ajuns romanii !
la scandalul cu fost nevasta a "sotului" ei am vazxut-o ce tupeu are. ea se combina cu excrocul ala sentimental in tim ce nu era divortat si tot ea cu gura mare. si la propriu si la figurat. bleahhh... sa vina noua generatie, ne-am saturat de matracucele astea...
Lipsa de decenta. Nu merita locul al treilea. Cine-i mai compune vreo melodie risca. Imi retrag cele zise daca recunoaste ... ba nu-mi retrag.
An, Stefan Naftanaila are dreptul sa aiba propria-si optiune, asa cum si tu ai ai pe a ta, eu pe a mea s.a.m.d. Daca ai fi fair play ar trebui sa stii ca omul acesta, juratul, aere un nume si nimeni si nimic nu-ti da dreptul sa-l etichetezi cu apelativul "individul", doar ptr ca n-a votat cum ai vrut tu. Si uite, ca sa te sochez si eu dezamagindu-te, NICI MIE NU MI-A PLACUT LUMINITA ANGHEL! Am dreptul la propria-mi opinie si preferinta ca doar traim in democratie ce naiba...
Sunt perfect de acord cu Luminita...dincolo de atitudinea neplacuta, de diva aroganta si neinteleasa, pe care a avut-o atat in semifinale, cat si in finala, Luminita este o mare voce. Am fost la randu-mi extrem de surprinsa sa vad ca individul acela nu i-a acordat niciun punct. Aici este vorba ori de o vendeta personala, ori tipul a sta pe buda, cand a fost interpretata piesa. Oricum, bine ca nu pleaca Turcescu in Suedia.
Posteaza comentariu