Top-modelul s-a logodit cu omul de afaceri Jeffrey Soffer, de care se despărţise în martie 2012, după o relaţie de doi ani, a declarat o sursă din anturajul vedetei australiene.
La un an de la despărţire, Macpherson şi Soffer sunt din nou împreună şi au decis să se logodească, scrie site-ul accesshollywood.com, citat de Mediafax.
Jeffrey Soffer este un miliardar din Miami care conduce o companie specializată în afaceri imobiliare.
Top-modelul australian, în vârstă de 49 de ani, urmează să se mute în Florida, pentru a locui cu logodnicul ei.
Aceasta va fi cea de-a doua căsătorie, atât pentru Jeffrey Soffer, cât şi pentru Elle Macpherson, care a mai fost căsătorită cu fotograful Gilles Bensimon, în perioada 1986-1989.
Vedeta australiană are doi fii dintr-o relaţie anterioară, cea cu omul de afaceri Arpad Busson - Arpad Arpad Flynn Alexander Busson, în vârstă de 15 ani, şi Aurelius Cy Andrea Busson, în vârstă de 10 ani.
Elle Macpherson, care s-a lansat la vârsta de 21 de ani, a devenit un star internaţional după ce a apărut frecvent în ediţia australiană a revistei Elle, timp de şase ani la rând, iar publicarea fotografiilor sale de patru ori pe coperta revistei Sports Illustrated i-a adus porecla de "The Body" (Trupul), notează Mediafax.
Pe baza acestui nume, ea a clădit mai apoi un imperiu al produselor de îngrijire a pielii şi al lenjeriei intime, care valorează peste 50 de milioane de euro.
Foto: Hepta
Posteaza comentariu