Robin Thicke și Pharrell Williams, vinovați de plagiat

Cei doi artişti au fost declarați vinovați de plagiat, justiția apreciind că hitul lor internațional "Blurred Lines" a fost copiat după o piesă a lui Marvin Gaye. Cei doi muzicieni urmează să plătească peste 7 milioane de dolari urmașilor lui Gaye, relatează miercuri AFP, citată de Agerpres.

După două zile de deliberări, juriul de opt persoane constituit la un tribunal din Los Angeles a considerat că cei doi artiști au încălcat drepturile de autor ale lui Marvin Gaye în privința cântecului acestuia din 1977 "Got to give it up".

La despăgubirile de 4 milioane de dolari s-au adăugat circa 3,4 milioane, reprezentând venituri din comercializarea piesei 'Blurred Lines'.

Robin Thicke și Pharrell Williams nu au fost prezenți marți la tribunal, relatează sursa citată de Agerpres.



În toamna anului trecut, Robin Thicke a recunoscut că nu este autorul cântecului "Blurred Lines". Cântăreţul, deja criticat pentru misoginismul versurilor acestei piese de succes, a mărturisit în faţa unui tribunal din Los Angeles că nu putea să compună acest cântec întrucât se afla, în seara înregistrării, sub influenţa alcoolului şi a unui analgezic puternic, potrivit unor pasaje din depoziţia sa, publicate The Hollywood Reporter, citată de agenția Mediafax.