Pussy Riot îl provoacă pe Putin

Trupa activistă rusă Pussy Riot a realizat un nou videoclip în care dă foc unui portret al preşedintelui Vladimir Putin, căruia Lech Walesa i-a scris recent pentru a le elibera pe cele trei membre ale formaţiei condamnate la doi ani de închisoare.

Formaţia rusă care militează contra lui Putin are mai multe membre, dintre care trei au fost condamnate la doi ani de închisoare, pe 17 augut, după o manifestare sub forma unei "rugăciuni punk" într-o catedrală din Moscova, ce a avut loc în februarie. Două alte membre care au luat parte la acel protest, dar nu au fost identificate, au fugit din Rusia, potrivit trupei, autorităţile neputându-le localiza nici pe celelalte în jur de 12 femei care continuă să activeze sub numele Pussy Riot, informează agenţia Reuters, citată de Mediafax.

Într-un nou videoclip, postat pe internet, trei membre ale trupei coboară pe faţada unei clădiri în construcţie, pe care apoi este desfăşurat un banner alb de mari dimensiuni cu o femeie ce ţine o chitară, pe care este scris şi "Pussy Riot". Mai jos, atârnă portrete ale lui Vladimir Putin şi Alexander Lukashenko, preşedintele Belarusului.

"Ne-am luptat pentru dreptul de a cânta, de a gândi, de a critica. Pentru a fi muzicieni şi artişti, gata să facem orice pentru a ne schimba ţara, indiferent de riscuri. Ne continuăm lupta prin muzică în Rusia, ţara noastră care este dominată de un om malefic", exclamă mai multe voci feminine în engleză.

Formaţia rusă care militează contra lui Putin are mai multe membre, dintre care trei au fost condamnate la doi ani de închisoare, pe 17 augut, după o manifestare sub forma unei "rugăciuni punk" într-o catedrală din Moscova, ce a avut loc în februarie. Două alte membre care au luat parte la acel protest, dar nu au fost identificate, au fugit din Rusia, potrivit trupei, autorităţile neputându-le localiza nici pe celelalte în jur de 12 femei care continuă să activeze sub numele Pussy Riot, informează Reuters.

Într-un nou videoclip, postat pe internet, trei membre ale trupei coboară pe faţada unei clădiri în construcţie, pe care apoi este desfăşurat un banner alb de mari dimensiuni cu o femeie ce ţine o chitară, pe care este scris şi "Pussy Riot". Mai jos, atârnă portrete ale lui Vladimir Putin şi Alexander Lukashenko, preşedintele Belarusului.

"Ne-am luptat pentru dreptul de a cânta, de a gândi, de a critica. Pentru a fi muzicieni şi artişti, gata să facem orice pentru a ne schimba ţara, indiferent de riscuri. Ne continuăm lupta prin muzică în Rusia, ţara noastră care este dominată de un om malefic", exclamă mai multe voci feminine în engleză.

Femeile aprind apoi flăcări incandescente şi mulţumesc muzicienilor ca Madonna şi Red Hot Chili Peppers care le-au luat apărarea. Camera se mută apoi pe portretul lui Putin care este în flăcări.

"Începeţi protestul (în original "pussy riot", numele trupei în engleză, care s-ar traduce prin protest al femeilor, "pussy" desemnând în limbaj informal organul genital feminin, n.r.) şi nu vă opriţi niciodată. Lupta pentru libertate este o bătălie nesfârşită", strigă una din femei în videoclip.

Piotr Verzilov, soţul uneia dintre cântăreţele încarcerate, care a fost adesea purtătorul de cuvânt al formaţiei, a precizat că acest videoclip a fost filmat cu câteva zile în urmă la cererea MTV, înainte de ceremonia MTV Video Music Awards, care a avut loc joi seară. Materialul a fost postat pe site-ul www.mtv.com.

Recent, şi Lech Walesa, fostul lider sindical şi preşedinte polonez, laureat al premiului Nobel pentru pace, a afirmat că i-a scris lui Putin cerându-i să le elibereze pe cele trei membre Pussy Riot care sunt în închisoare, pe fondul vocilor mai multor muzicieni de talie internaţională care au cerut acelaşi lucru.

"Nu cunosc legea din Rusia dar îi cer preşedintelui Putin să le elibereze pe fete, dacă legea o permite", a declarat Walesa pentru Reuters într-un interviu telefonic.

Înaintea pronunţării sentinţei, Vladimir Putin a spus că cele trei femei nu ar trebui judecate prea aspru. La începutul acestei săptămâni, preşedintele rus a refuzat să comenteze sentinţa, dar a sugerat că abuzurile comise împotriva Bisericii Ortodoxe ruse în perioada sovietică au făcut ca protestul Pussy Riot să fie perceput ca foarte ofensator.

Foto: AFP / Mediafax

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod