"Nu avem planuri, ştim doar că o vom face", a declarat Brad în momentul în care a fost întrebat despre nuntă, scrie The Sun, citat de agenţia Mediafax.
Starul a admis că cei care insistă în privinţa căsătoriei sunt copiii cuplului.
Deşi susţine că nimic nu este stabilit, Brad Pitt a glumit spunând că un lucru este sigur: prietenul său, George Clooney, va fi uşier la nuntă, deoarece nu crede în "instituţia căsătoriei".
Brad Pitt a vorbit şi despre cei şase copii ai clupului, spunând că îl fac să se simtă bătrân.
Cei doi actori, botezaţi de presa de la Hollywood "Brangelina", sunt împreună de şapte ani şi au şase copii: trei adoptaţi - Maddox, născut în august 2001, în Cambodgia, Zahara, născută în ianuarie 2005, în Etiopia, şi Pax, născut în noiembrie 2003, în Vietnam - şi trei biologici, Shiloh, născută în mai 2006, şi gemenii Knox şi Vivienne, născuţi în iulie 2008, notează Mediafax.
Foto: AFP / Mediafax
Posteaza comentariu