CNA a analizat, în şedinţa de marţi, mai multe ştiri difuzate în emisiunea "Ştirile Pro TV", ediţiile din 12 februarie, 23 martie, 16 aprilie, 22 mai, 6 şi 23 iulie. În urma difuzării respectivelor ştiri, Consiliul a primit reclamaţii, potrivit informaţiilor prezentate în şedinţa de marţi, relatează Mediafax.
În urma vizionării respectivelor ştiri, CNA a decis că doar trei dintre materialele reclamate au încălcat legislaţia audiovizualului.
De asemenea, Pro TV a încălcat legislaţia în cazul unei ştiri despre o femeie care s-a sinucis, aruncându-se de la etajul unei clădiri de pe Calea Victoriei. În această ştire a fost prezentată o intervenţie în direct de la locul tragediei, fiind arătat şi cadavrul, care era acoperit cu o pânză.
Cea de-a treia ştire reţinută de CNA în sancţiune a fost despre percheziţiile care au avut loc la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, mai mulţi profesori fiind suspectaţi că ar fi luat bani de la studenţi pentru a le da note de trecere. În această ştire a fost făcut public şi numele unui profesor, care însă nu s-ar fi aflat printre suspecţi.
Amenda de 15.000 de lei a fost aplicată Pro TV la propunerea membrului CNA Radu Herjeu, cu nouă voturi "pentru" (Florin Gabrea, Valentin Jucan, Lorand Turos, Viorel Buda, Monica Gubernat, Laura Georgescu, Radu Herjeu, Dorina Rusu şi Răsvan Popescu), în timp ce Radu Călin Cristea a votat "împotrivă", relatează agenţia citată.