Pro TV, amendat cu 15.000 de lei pentru mai multe știri

Membrii CNA au decis să sancţioneze mai multe "derapaje" ale Pro TV


În cazul ştirii despre victima accidentului care ar fi fost damă de companie, Radu Herjeu a spus că aceasta a fost "o informaţie de cancan dată într-un moment tragic". În schimb, reprezentanta Pro TV la şedinţa Consiliului a spus că în acest caz s-a preluat informaţia de la surse apropiate anchetei.

"Dacă era o laureată a premiului Nobel, mă interesa (...) sau dacă murea în circumstanţe legate de activitatea sa", a spus Radu Herjeu.

"Când moare un om trebuie să ai un minimum de compasiune", a spus şi Radu Călin Cristea, precizând că lipsa de compasiune în astfel de cazuri este o problemă a presei din România.

În ceea ce priveşte ştirea despre femeia care s-a sinucis, Radu Herjeu a spus că legislaţia audiovizualului interzice difuzarea imaginilor de la locul tragediei.

Reprezentanta Pro TV a spus că nu a fost arătat cadavrul, întrucât acesta a fost acoperit, precizând totodată că nu se poate cunoaşte cu exactitate dacă acela era locul tragediei.

În cazul ştirii despre suspecţii de la Facultatea de Medicină din Craiova, membrii CNA au invocat faptul că profesorului despre care s-a spus că era suspect nu i-a fost acordat dreptul la rectificare, în condiţiile impuse de legislaţia audiovizualului. Potrivit reprezentantei Pro TV, citată de Mediafax, profesorul respectiv nu a dorit să facă însă comentarii atunci când au apărut informaţiile privind eventuala sa implicare în acest caz.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod