Prima poză de la nunta lui Justin Timberlake

Cântăreţul şi actriţa Jessica Biel s-au căsătorit pe 19 octombrie în Italia în cadrul unei ceremonii private. Fotografia de la nunta celor doi a fost făcută publică.

Cele două vedete şi-au unit destinele în sudul Italiei săptămâna trecută, iar ceremonia care a inclus şi o mică petrecere la care a fost invitat un cerc restrâns de prieteni şi cunoştinţe s-a desfăşurat în mare secret, scrie revista People, citată de agenţia Mediafax.

Publicaţia a obţinut prima fotografie de nuntă a celor doi, în care mirele, Justin Timberlake, apare într-o postură foarte amuzantă.

Jessica Biel, îmbrăcată în rochie de mireasă şi având un buchet de flori albe în mână zâmbeşte larg, în timp ce Timberlake face un salt în aer, momentul fiind imortalizat de fotograful oficial al ceremoniei.

După o relaţie de cinci ani, Justin Timberlake şi Jessica Biel au decis să îşi unească destinele în cadrul unui eveniment "foarte special", aşa cum îl descrie celebrul cântăreţ.
În timpul evenimentului, Timberlake i-a cântat o serenadă la chitară soţiei sale, pe măsură ce aceasta se apropia de altarul la care a avut loc ceremonia religioasă.
"A fost o piesă originală pe care eu am reuşit să o scriu, special pentru ea", recunoaşte Timberlake.

La nunta celor doi au participat aproximativ 100 de persoane, printre aceştia fiind prezenţi: Jimmy Fallon, Andy Samberg şi celebrul producător Timbaland, notează Mediafax.

"Invitaţii au avut de parcurs o distanţă destul de mare pentru a participa la evenimentul nostru, aşa că, le-am pregătit o petrecere pe cinste", a declarat Justin Timberlake.

 

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.