"Dansez pentru tine": Edi Stancu, noul membru al juriului

Wilmark, Beatrice Rancea, Mihai Petre şi cel mai nou membru al juriului, Edi Stancu, au fost invitaţii Danei Rogoz la "De Suflet", vedeta Pro TV Internaţional profitând de prezenţa lor în platoul emisiunii pentru a afla informaţii din culisele show-ului "Dansez pentru tine".

A 13-a ediţie va începe vineri, la ora 20.30, iar Dana s-a pregătit cu multe întrebări pentru invitaţii săi, care au venit pentru prima dată la Pro TV Internaţional, singura absenţă motivată fiind actriţa Emilia Popescu.

Ei au povestit cum a început pentru fiecare aventură "Dansez pentru tine", Wilmark şi Mihai Petre fiind "veteranii" pentru că au dat note şi au apreciat prestaţia concurenţilor încă din prima ediţie. "Adevărul e că se vede pe părul lui că a fost încă de început", a comentat Mihai Petre făcând referire la faptul că Wilmark a devenit foarte grizonat.

Dana a profitat de ocazie şi pentru a le "reproşa" în sfârşit celor doi juraţi că au chinuit-o destul de tare atunci când a fost ea însăşi concurentă.

Amintindu-şi în special de salsa, dansul care îl încânta cel mai mult pe Wilmark, dar care ei i-a dat cele mai multe bătăi de cap, a spus: "Mi s-a părut cel mai greu, mai ales pentru că întotdeauna la repetiţii era foarte bine, dar în direct pe scenă nu mai ieşeau prizele, uitam coregrafia".

Spre surpriza lui Wilmark şi ceilalţi juraţi au fost de acord cu Dana, mai ales că mulţi concurenţi au avut astfel de probleme la salsa, concluzionând toţi că a fost dansul cu ghinion, relatează Mediafax.
"Dar poate tocmai acum, în cel de-al 13-lea sezon, dacă va fi inclusă pe lista dansurilor, va aduce noroc perechilor", a adăugat vedeta.

Edi Stancu a povestit la rândul lui că are emoţii fiind pentru prima dată în postura de jurat. "Sper să nu îmi stric prieteniile cu colegii mei, până acum eram noi contra juriului. Acum sunt de partea cealaltă", a glumit el.

Edi şi-a amintit de primele întâlniri şi discuţii cu Mihai Petre. "La început, aveam amândoi multe discuţii pe tema dansului, având experienţe diferite şi venind din zone diferite.
Inclusiv la preselecţii ne contraziceam",
îşi amintesc cei doi colegi.

Invitaţii Danei au mai dezvăluit că totul se va desfăşura într-un decor nou, foarte frumos şi că în continuare ei sunt cei care dau note dansurilor, iar publicul este cel care în final decide şi pentru care contează mai mult cazurile.

Foto: Mediafax

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod