Într-un interviu acordat în revista Elle, Julia Morley, preşedinta Miss World Organisation, care organizează acest concurs, a declarat: "Nu avem neapărată nevoie să vedem femei care se plimbă prin faţa noastră în bikini. Acest lucru nu aduce nimic bun femeilor. Nu aduce nimic bun pentru niciunul dintre noi".
"Nu-mi pasă dacă cineva are un fund cu cinci centimetri mai mare decât altcineva. Nu ne uităm la fesele lor. Noi ascultăm cu adevărat ceea ce ne spun concurentele", a adăugat ea.
Miss World, înfiinţat în 1951, de Eric Morley, soţul Juliei Morley, în prezent decedat, a fost iniţial un concurs dedicat exclusiv costumelor de baie şi era denumit "Festival Bikini Contest".
Însă, în perioada recentă, organizatorii au considerat că proba costumelor de baie este arhaică şi inutilă.
Începând din 2015, această probă va fi eliminată complet din programul concursului.
"Nu vrem să le facem pe concurente să se simtă ca şi cum ar fi nişte simple trupuri ambulante", a spus Julia Morley.
Julia Morley speră de asemenea că Miss World se va diferenţia tot mai mult de celelalte concursuri de frumuseţe, întrucât va pune tot mai mult accent pe inteligenţa şi personalitatea concurentelor şi mai puţin pe frumuseţea fizică.
Un pas în această direcţie a fost reprezentat de înfiinţarea "Beauty with a Purpose" ("Frumuseţe cu un scop"), o probă obligatorie pe care Julia Morley a introdus-o în competiţie în 1974, notează Mediafax.
Pentru a participa la finala concursului Miss World, toate participantele trebuie să prezinte în faţa juriului un proiect de caritate la care ele au participat în ţările lor natale.