Catalin Botezatu a fost Mos Craciun pentru 19 copii orfani

Dana Savuica, Sophia, DJ Wanda si Carmen Negoita l-au ajutat sa le indeplineasca dorintele micutilor!
Catalin Botezatu a fost aseara Mos Craciun pentru 19 copii orfani, aflati in grija SOS Satele Copiilor. Designerul le-a facut micutilor o bucurie imensa venind la Zorky’s Planet, parcul de distractii din incinta AFI Palace Cotroceni, cu cadouri si multe surprize.

Ajutat de Dana Savuica, Sophia, DJ Wanda si Carmen Negoita, Catalin a decorat globuri, a impletit ghirlande multicolore si a impodobit alaturi de copiii orfani un brad de Craciun ca in povesti. Glonburile de ceramica vor fi vândute ulterior la licitatie in scop caritabil.

Designerul s-a asezat la masutele din incinta parcului pentru a se implica in atelierul de creatie a lui Mos Craciun si a petrecut doua ore de neuitat alaturi de prichindei.

“Craciunul inseamna sa fii mai bun, sa te simti iubit si protejat.
Inseamna caldura familiei. Acesti copii minunati, deosebit de talentati, merita tot ce este mai bun. Am ales sa ne intâlnim la Zorky’s Planet pentru ca este un parc de distractii ce ofera o atmosfera de basm, perfecta pentru sarbatorile de iarna”
, a declarat Catalin Botezatu.

Designerul s-a aventurat, cu aceasta ocazie, alaturi de copii, intr-o cursa cu celebrul deja roller coaster amplasat in incinta parcului de distractii si s-a jucat alaturi de cei mici la simulatoarele 4D.

“Mi-a fost teama la inceput de roller coaster date fiind problemele cu inima, dar a fost distractiv. M-am simtit copil din nou”, a mentionat designerul.

Catalin Botezatu a avut parte de ajutoare de nadejde in timpul actiunii caritabile. La Zorky’s Planet au fost prezente si Dana Savuica, Sophia, Carmen Negoita, alaturi de cei doi copii ai sai, si DJ Wanda.
Vedetele s-au asezat la mesele atelierului de creatie, au pictat globuri din ceramic si au confectionat ghirlande alaturi de copiii orfani.

Apoi, impreuna cu micutii, au impodobit un superb brad de Craciun, prezent in aceasta perioada la parcul de distactii. Catalin Botezatu a fost cel care a inaugurat instalatia luminoasa, spre bucuria micutilor prezenti in locatie.

“Copiii mei au fost prezenti la eveniment pentru ca imi doresc sa constientizeze cât de important este sa ii ajuti pe cei din jur, pe cei aflati la nevoie si sa aprecieze tot ceea ce au si ce le ofera familia”
, a declarat Carmen Negoita.

Dana Savuica s-a alaturat actiunii si a pictat globuri de ceramica. “Am lucrat cot la cot cu ei sa facem cel mai frumos brad de Craciun.
Sunt fericita ca le-am putut aduce un strop de bucurie”
, a declarat vedeta.

Sophia, la rândul ei, s-a implicat si in alte proiecte destinate copiilor orfani aflati in ingrijirea SOS Satele Copiilor. “M-am atasat de ei. Sunt frumosi, talentati si cu suflet pur. Sunt coplesita de calitatea umana desavârsita a celor de aici. Nu am stiut, nu am crezut ca se poate sa ai o familie in afara familiei.... Imi plec respectul”, declara artista.

“Zorkys Planet este locul unde imi place sa cred ca cei mici se simt luna aceasta ca in povesti. Am decorat parcul de distractii in ton cu sarbatoarea de Craciun. Mos Craciun este prezent aici pentru a le indeplini dorintele. Le multumesc din suflet lui Catalin, Sophiei, lui Carmen, Danei  si Wandei pentru ca si-au alocat timp, in aceasta perioada incarcata, pentru a le fi alaturi celor mai putin privilegiati de destin.
Sunt bucuroasa ca avem in jur asemenea oameni valorosi”
, adauga Lucia Prajisteanu, managerul parcului de distractii.

Zorky’s Planet este cel mai mare parc de distractii indoor din România, este situat in incinta AFI Palace Cotroceni si include atractii speciale pentru copii, precum un roller coaster, simulatoare 4D, fotbal 3D, carusel, masini tamponabile si o multime de jocuri electronice.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod