Mick Jagger, înconjurat de rude şi prieteni, la funeraliile iubitei sale

Starul s-a prezentat însoţit de rude şi câţiva prieteni apropiaţi, marţi, la Los Angeles, la funeraliile - organizate într-o manieră discretă - iubitei sale, creatoarea de modă L'Wren Scott, care s-a sinucis săptămâna trecută.

Ceremonia a avut loc la Hollywood Forever Cemetery, unde sunt înmormântate şi alte vedete, precum Jayne Mansfield şi Douglas Fairbanks.

Mick Jagger, care s-a întâlnit cu fiicele sale săptămâna trecută la Los Angeles, după anularea turneului trupei The Rolling Stones în Australia şi Noua Zeelandă, a venit într-un automobil cu geamuri fumurii la acel cimitir, care a fost închis pentru public pe durata zilei de marţi, relatează agenția Mediafax.

"Un grup mic de persoane, alcătuit din membri ai familiei şi prieteni apropiaţi, a asistat la funeraliile lui L'Wren Scott astăzi", a precizat purtătorul de cuvânt al cântăreţului britanic.

Pe parcursul ceremoniei, care a durat aproximativ o oră, Mick Jagger şi fratele lui L'Wren Scott au ţinut discursuri, a adăugat aceeaşi sursă.



Actriţa Nicole Kidman, soţul ei, cântăreţul Keith Urban, şi cântăreţul Bryan Adams, au fost prezenţi şi ei la ceremonia funerară.



Dave Stewart, fostul membru al grupului Eurythmics, a acompaniat la chitară câtecul gospel "Will the Circle be Unbroken", interpretat de unul dintre membrii corului care însoţeşte trupa The Rolling Stones în concerte, Bernard Fowler.

Karis Jagger, fiica cea mare a rockerului britanic, a recitat câteva poezii, la fel ca şi actriţa Ellen Barkin.

O altă fiică a lui Mick Jagger, Jade, şi doi dintre nepoţii cântăreţului, Mazie şi Zak, au citit psalmi. L'Wren Scott, în vârstă de 49 de ani, s-a sinucis pe 17 martie, spânzurându-se în apartamentul ei de lux din New York. Fost manechin profesionist, L'Wren Scott, care nu a lăsat în urmă niciun bilet pentru a-şi explica gestul, avea o relaţie cu Mick Jagger din anul 2001.



Solistul trupei The Rolling Stones nu a mai apărut în public de la anunţul decesului partenerei sale de viaţă.


Foto: AFP/Mediafax