Baniciu, Kappl şi Ţăndărică, show excepţional pe scena Sălii Palatului

Ultima zi de marţi din luna martie a anului 2014 a fost una specială pentru formaţia Pasărea Rock, înființată de Josef Kappl, Mircea Baniciu și Ovidiu Lipan Țăndărică. Trupa a susţinut, la Sala Palatului, primul mare concert în actuala formulă, cu invitaţi precum Cristi Gram, Teo Boar, Vlady Cnejevici, Marius Bațu, Costin Petrescu şi Mani Neumann, şi sub numele de Pasărea Rock.
Spectacolul a fost împărţit în trei părţi şi au fost cântate melodii din repertoriul Phoenix şi al lui Mircea Baniciu, dar şi piese noi semnate Pasărea Rock, precum „Praznic năprasnic“ şi „Legenda“. De multe ori, spectatorii (aproximativ 4.000) prezenţi în Sala Palatului s-au ridicat în picioare şi au aplaudat la scenă deschisă prestaţia celor prezenţi pe scenă, notează traiestemuzica.ro.

Cele mai apreciate melodii de către public au fost, fără doar şi poate, „Zori de zi“, „Andrii Popa“ şi „Mugur de fluier“, interpretate de membrii formaţiei Pasărea Rock la primul bis.
La al doilea bis, Josef Kappl, Mircea Baniciu, Ovidiu Lipan Țăndărică, Cristi Gram, Teo Boar, Vlady Cnejevici, Marius Bațu, Costin Petrescu şi Mani Neumann au cântat, pentru a doua oară, melodia „Praznic năprasnic“, prima piesă lansată sub numele de Pasărea Rock.
26 Martie 2014
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod