"MasterChef": 4 concurenţi eliminaţi înainte de finală

Patru concurenţi din cei zece rămaşi au părăsit competiţia după primele probe ale serii de marţi a show-ului de la Pro TV.

Concurenţilor care au intrat la proba sub presiune li s-au pus în faţă cinci fotografii cu cinci feluri diferite de mâncare, iar şeful echipei albastre din etapa trecută, Nini, a trebuit să aleaga ce va găti fiecare.

Dificultatea probei a fost sporită de faptul că fiecare concurent a avut la dispoziţie un buget limitat şi 300 de minute pentru a-si face cumparaturile din supermarket, a se intoarce şi a găti mancarea.

Nini şi-a oprit muschiul de vită Wellington pentru sine, cu toate ca chefii i-au atras atentia că este cel mai greu de preparat, insa Nini a insistat sa-si asume eşecul echipei prin aceasta alegere.



Preparatul i-a dat batai de cap lui Nini, a carui farfurie nu arata ca in fotografie şi nici nu avea gustul potrivit, iar chefii i-au cerut sa lase sortul şi să părăsească "MasterChef".

Cea mai grea probă a dus la eliminarea unui al doilea concurent, respectiv Victor Nemeş.

Chefii au fost nemulţumiti că acesta, vegetarian convins, refuză să guste din mâncare dacă aceasta conţine carne.



Plecarea lui Victor i-a surprins pe toţi ceilalti rămaşi in concurs, care ajunseseră să-l simpatizeze şi să-l aprecieze.

"E un băiat extraordinar, e ascultator în echipă, gateste binisor. Dar daca nu guşti mancarea, cum faci în bucătarie? Mâncarea se gusta o data, de doua ori, de cinci ori, până când ii dai un gust adevărat", a spus chef Catalin.

Cei opt concurenţi rămaşi în competiţie după eliminarea lui Victor şi Nini au avut de preparat coquelet cu ingrediente alese special pentru fiecare concurent in parte.

Chefii au fost nemultumiti de modul in care au inteles concurentii ca trebuie sa abordeze aceasta probă. "În acest moment vă opriţi şi dati totul jos de pe foc.

N-am crezut ca se poate intampla aşa ceva. Nu aveţi idee despre gastronomie", le-a spus chef Sorin Bontea.

Maria Secrieriu şi Traian Galleguillos nu au reusit să-i impresioneze pe cei trei chefi şi au părăsit "MasterChef".

A urmat cea de-a treia probă a serii, în care cei şase rămaşi în cursă - Alex, Ana, Aida, Maria Pop, Mihai si Nicusor - au fost împărţiţi în două echipe, avându-i ca conducători pe Aida, respectiv Alex. Ei au trebuit să pregătească două torturi.

Deşi tortul echipei lui Alex nu avea aspectul care ar fi trebuit pentru o astfel de emisiune, el a fost declarat câştigător.
La această probă nu a mai fost eliminat niciun concurent.

Marea finală a concursului "MasterChef" de la Pro TV va avea loc pe 28 mai.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod