La trei ani după ce a suferit arsuri pe abdomen, fotomodelul a dat în judecată salonul de înfrumusețare. Pretențiile sale financiare se ridică la 100.000 de euro, sumă pe care le-o impută reprezentanţilor clinicii, dar şi angajatei care i-a aplicat greșit tratamentul.
După ce în vara anului trecut i-a deschis un proces fostului ei iubit, Mihai Ştefan, pentru custodia fiicei lor în vârstă de trei ani, Serena, Laurette Attindehou (31 de ani) se judecă şi cu clinica din București unde în 2012 s-a ales cu arsuri pe corp, relatează ziarul Click!.
Am suferit foarte mult până m-am recuperat în totalitate, câteva luni nu am fost în stare de nimicLaurette
Cererea a fost înregistrată recent la Tribunalul Bucureşti, iar Laurette aşteaptă să fie stabilit un prim termen al procesului.
"I-am dat acum în judecată pentru că lucrurile s-au mişcat foarte greu. Până mi-am găsit un alt avocat care să mă ajute în sensul ăsta, până am intrat în posesia dosarului a durat”, a declarat Laurette, pentru Click!.