Mulatra justifică daunele de 100.000 de euro pe care le cere prin chinul prin care a fost nevoită să treacă şi prin faptul că arsurile suferite au împiedicat-o să-și exercite profedia o lungă perioadă de timp.
"Nu pot să spun că cicatricele s-au vindecat. Au rămas semne, culoarea pielii s-a închis şi mai tare în zona aceea. Mi-am făcut tatuaje, într-o parte am nişte trandafiri, iar în cealaltă am scris numele fetiţei, luna şi anul naşterii, ca să acopere. Din cauza acestor cicatrice am pierdut foarte mult, din toate punctele de vedere, fizic, psihic, financiar. Am suferit foarte mult până m-am recuperat în totalitate, câteva luni nu am fost în stare de nimic. Apoi, nu am mai mers la prezentări, la emisiuni, cred că am pierdut peste 30.000 de euro", a explicat fotomodelul.
Laurette a dat-o în judecată şi pe angajata clinicii de înfrumuseţare pe mâinile căreia a ajuns atunci.
"Am aflat că fata care mi-a făcut tratamentul nu avea studii în domeniu. A folosit un aparat pentru epilare definitivă în locul celui pentru dispariţia vergeturilor", a spus ea.
Posteaza comentariu