Gwyneth Paltrow şi Chris Martin, care au doi copii împreună - Apple, în vârstă de nouă ani, şi Moses, în vârstă de şapte ani - şi-au anunţat despărţirea marţi, după ce au încercat să îşi salveze căsnicia "vreme de peste un an", dar se crede că relaţia lor a început să aibă probleme de cel puţin cinci ani, după ce Gwyneth Paltrow a devenit, în 2009, adepta Cabalei - doctrină religioasă urmată, printre alte vedete, şi de Madonna, informează site-ul femalefirst.co.uk, citat de agenția Mediafax.
"Chris nu a fost mulţumit cu acest lucru. A simţit că începea să piardă femeia de care se îndrăgostise", a declarat o sursă pentru ziarul The Sun.
Cei doi au început să trăiască vieţi separate în ultimii ani, după ce actriţa, în vârstă de 41 de ani, a devenit din ce în ce mai preocupată de modă şi nutriţie - promovate pe Goop, blogul ei personal - iar Chris Martin, în vârstă de 37 de ani, a început să înregistreze cel mai recent album al formaţiei Coldplay, "Ghost Stories", ce va fi lansat pe 19 mai.
"Chris este mai relaxat şi mai discret şi i s-a părut din ce în ce mai greu să trăiască la standardele perfecte (ale lui Gwyneth, n.r.)", conform aceleiaşi surse.
Totodată, Chris Martin chiar s-a mutat anul trecut din casa de 7 milioane de lire (8,38 milioane euro), situată în Belsize Park, din Londra, în micul apartament al lui Guy Berryman, colegul său de trupă, din Hampstead Heath, în nord-vestul Londrei.
"Chris avea într-adevăr conflicte cu Gwyneth. Relaţia lor era sub o presiune uriaşă, iar el făcea tot posibilul să dreagă lucrurile. Dar a simţit că nu avea altă soluţie decât să se mute. Guy i-a oferit un loc unde să stea şi să se gândească la o rezolvare", se arată în declaraţia sursei.
Cele două vedete, care s-au căsătorit pe 5 decembrie 2003, şi-au anunţat despărţirea într-un mesaj comun, publicat pe site-ul actriţei americane, goop.com, relatează Mediafax.
Foto: AFP/Mediafax
Gwyneth Paltrow şi Chris Martin s-au despărţit din cauza Cabalei
Actriţa americană şi cântăreţul britanic, care şi-au anunţat, marţi, despărţirea, au avut probleme în căsnicie, în ultimii cinci ani, din cauza ritualului Cabalei.