Cântăreţul britanic de origine greacă s-a internat de bunăvoie, în luna iunie, într-un centru de dezintoxicare din Elveţia, unde şi-a petrecut şi aniversarea celor 52 de ani, informează cotidianul britanic Daily Mail, citat de Mediafax
Aflat la Kusnacht Practice, în apropierea oraşului Zollikon, starul britanic şi-a făcut apariţia în public cu ocazia petrecerii zilei sale de naştere, în Zürich, la 25 iunie. Astfel, paparazzi au putut capta imaginea unui bărbat masiv, ce poartă mustaţă şi barbă, dar care este o umbră a unuia dintre cei mai bine cotaţi interpreţi din istoria muzicii mondiale.
Nu l-am mai văzut pe George de anul trecut, nu mai ţin minte exact. Îl văd pe prietenul lui plimbând câinele cel puţin o dată sau de două ori pe săptămânăsursa citată de Daily Mail
Cântăreţul în vârstă de 52 de ani plăteşte 190.000 de lire sterline lunar pentru tratamentul de la Kusnacht Practice, un centru care se ocupă de pacienţi dependenţi de alcool, droguri, jocuri de noroc şi internet, dar şi de cei cu probleme de nutriţie şi depresie.
Potrivit purtătorului său de cuvânt, George Michael se află într-o pauză prelungită.
În decursul ultimului an, starul - care a avut repetate probleme din cauza consumului de droguri - a fost văzut rar în public, permiţându-i doar prietenului şi colegului său David Austin să-l viziteze la locuinţa sa din Londra.