Dr. Jack Pransky: "Înțelepciunea ne vorbește tot timpul, însă pentru a o auzi trebuie să ascultăm foarte, foarte profund"

Dr. Jack Pransky locuiește în Statele Unite, în Florida. Este consultant pe plan național și internațional, speaker și autor al mai multor cărți. Lucrează în domeniul prevenirii comportamentului problematic și organizarea comunității din 1968. Seminariile lui sunt pline de căldură și de înțelegere, croite pe dorințele și nevoile participanților. La 70 de ani, Jack iș dorește doar să ajute cât mai multă lume să își găsească bunăstarea și să se bucure de viață.

De când a început să înțeleagă cum se creează experiența noastră de viață, cu ajutorul
celor trei principii, a început să o împărtășească cu oameni de afaceri, profesori, alți
facilitatori sau traineri, ajutându-i și pe ei să iși îmbunătățească calitatea vieții. A scris cărți (ultima tocmai a fost publicată şi e disponibilă pe Amazon), ține seminarii, poartă discuții unu la unu, participă la conferințe și face cercetare.

Oana Vaideanu (www.oanavaideanu.com) este trainer acreditat şi lucrează cu metodele învățate în cadrul seminariilor de comunicare nonviolentă (CNV) şi cele trei principii (3P). A început să lucreze cu Dr. Jack Pransky şi cele trei principii, la începutul anului 2014. Înţelegerea a cum se creează experienţa sa de viaţă a influenţat-o în plan personal, cât şi profesional. “ Pentru că sunt mai caldă, am cunoscut persoane de același fel. Înconjurată de oameni creativi care și-au transformat pasiunile în serviciu, am reușit și eu să fac acest pas. Acum îmi încep propria afacere într-un domeniu tare drag, educația.“ ne-a declarat Oana Vaideanu.



Special pentru cititorii eva.ro, Oana Vaideanu a stat de vorba cu Dr. Jack Pransky cu privire la felul în care înțelegerea celor trei principii l-a afectat pe el și cum ne poate schimba viața.

C: Jack, ce înseamnă cele trei principii pentru tine?


J: Cele trei principii sunt pur și simplu o descriere a cum se creează fiecare experientă de viață pe care o avem, în fiecare moment, și mai mult, o descriere a faptului că ceea ce căutăm noi în viață se găsește deja în noi.

Ele sunt înțelepciunea universală, conștientizarea și gândirea. Înțelegerea profundă a impactului pe care cele trei principii le au asupra vieții noastre și a celor din jur, înțelegerea profundă a cum funcționează totul, poate să ne schimbe viața, pentru că tot timpul am crezut că lucrurile funcționează invers.

C: Cum ai început această călătorie cu cele trei principii și în ce fel s-a schimbat viața ta?


J: Printr-o întâmplare am fost invitat la o conferință unde vorbea Dr. Roger Mills. Reușise să schimbe radical două proiecte de locuințe în cadrul cărora locuiau oameni cu venituri foarte mici sau fără, de lângă Miami, Florida. În cadrul cartierelor existau tot felul de probleme asociate srăciei și ele sau transformat intr-ocomunitate sănătoasă. Pentru că lucram în domeniul prevenirii comportamentului problematic, am devenit foarte curios. Curiozitatea mea a mers până la a lua interviuri celor care locuiau în aceste comunități și a scrie cartea Modello, care descrie toată această poveste. Pe parcursul cercetării pentru carte, am cunoscut persoana care a descoperit aceste principii, iar din acel moment viața mea nu a mai fost niciodată la fel. Așa am început să îi învăt pe alții despre felul în care am început să văd
lucrurile.

C: Care sunt beneficiile celor trei principii, cum funcționează ele?

J: Beneficiul înțelegerii celor trei principii este să realizăm cum se creează cu adevărat ”realitatea” noastră, sentimentele noastre și experiența noastră de viață.

Și că pacea, dragostea, fericirea și înțelepciunea pe care le căutăm în viață deja există în noi; ele pot fi doar acoperite de puterea creativă a gândirii noastre. După ce înțelegem acest lucru, viața nu mai poate fi la fel. Ne vine un gând, despre orice, din mulțimea de posibilități a minții. Conștientizarea îl preia și îl face să pară adevărat. Am putea să jurăm că este adevărat. Însă este doar plăsmuirea noastră. Aceasta realizare mă face să fiu foarte umil. Și avem tendința să creăm și faptul că noi nu suntem deja ceea ce căutăm. Și asta este o iluzie a propriei noastre plăsmuiri. Să vezi cu adevărat aceste lucruri schimbă totul.

C: Jack, sunt curioasă, cum ne afectează înțelegerea celor trei principii în viața de zi cu zi. De exemplu cum știu dacă atunci când iau o decizie ea este cea care vine din înțelepciune și nu de la puterea iluzorie a gândurilor?

J: Înțelepciunea ne vorbește tot timpul, însă pentru a o auzi trebuie să ascultăm foarte, foarte profund. Acest lucru se poate întâmpla doar când mintea noastră se limpezește de toate lucrurile pe care le ”știe” deja. Știm că o auzim când pur și simplu ne dăm seama că ceea ce am auzit este ”potrivit”. Fără urmă de îndoială. Dacă există o urmă de îndoială și ne întrebăm dacă este ”înțelepciunea” cea care ne vorbește sau nu, sigur nu este. Când vine de la ”înțelepciune”, știm pur și simplu că aceea este cea mai bună decizie.

Eu am avut, de exemplu, nevoie de 23 luni de separare în cadrul unei relații dificile, până am reușit să aud vocea înțelepciunii. Când am auzit-o am știut fără nici un dubiu că liniștea mea sufletească era mai importantă pentru mine decât să stau în cadrul căsniciei respective. Dar am stat în starea de ”nu știu ce să fac” până când mi-a fost clar în ce direcție vreau să o apuc. Și când mi-a fost clar nu am regretat decizia pe care am luat-o nici o secundă. E vorba de sentimentul pe care îl ai. În adâncul inimii știi, trebuie să asculți cu atenție.

C: Că tot ai adus vorba de relații, un subiect foarte sensibil în zilele noastre. Ce înseamnă o relație sănătoasă, cu partenerul, copiii, șeful?


J: O relație sănătoasă este o relație care îmbogățește viața cuiva și aduce valoare, în loc să o reducă. O relație sănătoasă încurajează bunăstarea ambilor parteneri. Când o relație afectează negativ bunăstarea, nu mai este o relație sănătoasă. Acest lucru este valabil pentru iubiți, prieteni, copii, șefi, oricine. O modificare a gândirii poate schimba oricând o relație nesănătoasă întruna sănătoasă. Dar niciodată cu prețul bunăstarii unuia dintre parteneri.

C: După un timp în relații apare dezinteresul și resentimentele, enervarea. Cât de departe să mergem cu compasiunea, înțelegerea și acceptarea si când să ne oprim?


J: Relațiile se schimbă pentru că felul oamenilor de a gândi despre altă persoană se
schimbă.

Aceleași lucruri care păreau drăguțe și atrăgătoare și interesante, acum par enervante și de nesuportat. Toate acestea sunt gânduri. Când oamenii se ”dezdrăgostesc” (fie că e cu partenerul, copiii sau colaboratorii la serviciu), este tot o schimbare a gândurilor. Nu știu de ce se întâmplă, însă schimbarea gândurilor produce o schimbare a sentimentelor. Compasiunea este un sentiment frumos. Dacă cineva se află într-o relație abuzivă, poate să aibă compasiune pentru cealaltă persoană și totuși să nu fie dispus ca bunăstarea să îi fie afectată. Și asta este tot puterea gândurilor.

Înțelegerea celor trei principii și cum se creează experiența noastră de viață în fiecare moment, ne poate schimba viața. Vă aștept în data de 16.07 la discuția cu participare gratuită și in data de 18-19.07 la seminarul susținut de Dr. Jack Pransky la București. Intrați pe pagina evenimentului www.drjackpranskzinromania.com și înscrieți-vă!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod