A cerut-o în căsătorie în finala consursului “Splash! Vedete la apă”, unde a făcut mai întâi o săritură spectaculoasă, iar apoi a ieșit din bazin și i-a dăruit inelul.
“Suntem împreună de un an și jumătate, însă eu simt că ne cunoaștem de o viață. M-a cucerit prin naturalețea ei, prin modul rațional, dar și sensibil, în care vede lucrurile. Plus ca este femeie din toate punctele de vedere”, a mărturisit Neby despre proaspăta lui soție.
În primă fază, cei doi au ales să se căsătorească doar civil, la ceremonie fiindu-le alături familiile și prietenii apropiați, însă asta nu înseamnă că nu fac planuri pentru nunta visurilor lor. “Îmi doresc să îmbrac rochia de mireasă și nu pentru că «orice femeie vrea să fie mireasă», ci pentru că îmi doresc să fiu mireasa lui Florin, să stau la brațul lui în rochia lungă albă, cu flori în păr, dansând pe muzica noastră preferată”, a completat Andreia.
Când va avea loc ceremonia religioasă, încă nu știm, însă cu siguranță tematica petrecerii va avea legătură cu sportul, amândoi fiind împățimiți ai antrenamentelor și al stilului de viață sănătos.
© Copyright:
Florin Neby a spus adio burlăciei
Florin Neby, antrenorul de la “Neatza cu Răzvan și Dani”, s-a căsătorit cu frumoasa Andreia Popa, după un an și jumătate de relație.
Posteaza comentariu