Invitată la Kanal D, Elena Cârstea a vorbit deschis despre perioada petrecută în Statele Unite și despre clipele grele pe care le-a trăit atunci când s-a îmbolnăvit și a fost la un pas de moarte. "Eu, fiind departe acolo, am fost extrem de tristă. De fiecare dată când am auzit de rău de colegii mei, unii au murit, e foarte greu. E o tragedie. Regret profund. Ma gândeam la Doina Spătaru, mama Mălinei Olinescu, nu am cuvinte", a spus artista.
Ea a povestit şi cum a suportat operația pe creier și a refuzat să fie conectată la aparate în cazul în care intervenția nu ar fi reușit. "A trebuit să îmi fac testamentul. A fost foarte greu. Eram foarte obosită. Şi atunci încep să vorbesc în română. I-am spus lui Glen (n.r. soţul ei) să nu mă ţină conectată la aparate, nu vreau să ajung o legumă. Nu avea rost să îl chinui şi pe el şi pe copii. Operaţia a fost ok. Medicii au remediat, până când nu sare cip-ul, sunt ok", a mărturisit Elena Cârstea. "Operaţia a fost suportată de asigurare, noi am plătit foarte puţin. Merg periodic la control. Eu am avut noroc, puteam din cauza căldurii să cad", a explicat ea.
Cântăreața a mai spus că are probleme cu glanda tiroidă de mai mulți ani: "Eu am o problemă cu un ochi, din cauza tiroidei, un muşchi este apăsat şi este puţin scos în afară", a explicat artista.
Cu toate problemele de sănătate pe care le-a înfruntat, Elena Cârstea este mulțumită că poate să-și continue cariera și să se bucure de familia ei. "Eu sunt un om normal, am un metru şi 56 de centimetri, nu sunt o frumuseţe, a trebuit să muncesc foarte mult ca să îmi merit locul de artist. Îmi cresc fetele cu decenţă, le iubesc de nu mai pot", a mai spus cântăreaţa.
Foto: Mediafax
© Copyright: MEDIAFAX
Elena Cârstea: "A trebuit să îmi fac testamentul"
Cântăreața s-a întors în țară după trei ani petrecuți în Statele Unite. Artista vrea să reprezinte România la Eurovision şi a povestit despre momentele dificile pe care le-a trăit în America.
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
22 Februarie 2013
Posteaza comentariu