Descoperire revoluționară: cancerul mamar trebuie analizat altfel

Potrivit unui nou studiu realizat de oameni de ştiinţă britanici şi canadieni privind cancerul mamar, în realitate există cel puţin zece tipuri ale acestei boli, şi nu patru aşa cum se ştia până în prezent.

Potrivit unui nou studiu realizat de oameni de ştiinţă britanici şi canadieni privind cancerul mamar, în realitate există cel puţin zece tipuri ale acestei boli, şi nu patru aşa cum se ştia până în prezent.

Această descoperire ar putea revoluţiona medicina, deoarece va putea îmbunătăţi semnificativ tratamentul pentru această boală, scrie cotidianul britanic Daily Mail, citat de agenía Mediafax.

“Este o descoperire extraordinară, care are potenţialul de a schimba semnificativ modul în care se realizează în prezent tratamentul cancerului mamar , de la diagnostic şi până la monitorizarea pacientelor vindecate”, a declarat Julia Wilson, unul dintre cercetatorii care s-au ocupat de acest studiu.

Cu toate acestea, cercetările trebuie să continue timp de 3-5 ani înainte ca femeile cu cancer mamar să se poată bucura de beneficiile unor tratamente individualizate, şi în consecinţă mai eficiente.

În ciuda descoperirilor făcute în ultimii ani privind această maladie, cancerul mamar continuă să fie extreme de răspândit, în Marea Britanie 1.000 de femei fiind răpuse de această boală în fiecare lună, scrie Daily Mail.

Când o femeie este diagnosticată cu cancer mamar, tumora este clasificată în unul din cele patru tipuri identificate până în prezent, prin simpla observare a ţesutului la microscop. În funcţie de asta i se prescrie tratamentul, care de multe ori poate să nu aibă efectul scontat.

Studiul realizat de cercetătorii britanici şi publicat în revista Nature explică de ce se întâmplă asta. Cercetătorii au analizat genele a peste 2.000 de tumori mamare şi au identificat cele 10 subtipuri ale bolii. În plus, au fost identificate mai multe gene care contribuie la creşterea şi răspândirea tumorii.

Aceste descoperiri deschid calea dezvoltării unor noi medicamente, care să contracareze efectele maladiei. Astfel, fiecare subtip va trebui tratat cu un anumit medicament.

Harpal Kumar, directorul fundaţiei Cancer Research UK, care a finanţat cercetările, a declarat că descoperirea reprezintă rezultatul a zeci de ani de cercetare. “Această descoperire chiar va schimba modul în care vom privi cancerul mamar, respectiv nu ca pe o singură boală, ci ca pe zece maladii diferite, în funcţie de ce gene sunt modificate sau nu la fiecare caz în parte. Descoperirea ne va ajuta să punem un diagnostic corect şi precis pentru fiecare pacient în parte. Asta ne va ajuta să ştim că fiecare femeie va primi tratamentul corespunzător şi că pacientele nu vor fi supuse unor efecte secundare nedorite, în cazul în care tratamentul este unul greşit. Există motive să fim extrem de optimişti în ceea ce priveşte viitorul”.