"Cele două firme organizatoare ale concertului lui Robbie Williams la Bucureşti au fost amendate cu suma de 10.000 lei de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, pentru un comportament incorect în relaţia cu consumatorii, neasigurând suficiente puncte de vânzare a produselor alimentare şi a băuturilor. Consumatorii au stat la coadă minim 45 de minute pentru a-şi putea achiziţiona produsele respective (ape, sucuri, bere) şi pentru a se putea hidrata corespunzător pe durata evenimentului, care a durat aproximativ cinci ore", a anunţat ANPC, marţi, într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, în perioada 19-23 iulie au fost înregistrate la ANPC aproximativ 300 reclamaţii ale consumatorilor, în legătură cu organizarea concertului lui Robbie Willimas din 17 iulie. Principalul aspect reclamat de către consumatori a fost acela că pentru achiziţionarea de băuturi şi produse alimentare au stat la cozi de minim 45 de minute, după ce au mai stat la o altă coadă pentru a încărca o anume sumă de bani pe un card.
Robbie Williams a susţinut, în 17 iulie, primul său concert în România. Peste 60.000 de spectatori au participat la concertul susţinut de Robbie Williams în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, care a făcut parte din turneul internaţional "Let Me Entertain You", ce se desfăşoară în peste 10 ţări.
După show, numeroşi spectatori au scris pe reţelele de socializare că nu au reuşit să-şi achiziţioneze băuturi alcoolice şi răcoritoare din cauza cozilor mari care se formaseră la punctele de vânzare amenajate în spaţiul în care a avut loc concertul.
Concertul Robbie Williams: Organizatorii au fost amendaţi cu 10.000 lei
Organizatorii concertului lui Robbie Williams au fost amendaţi cu 10.000 de lei de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, pentru comportament incorect în relaţia cu consumatorii, întrucât nu au asigurat suficiente puncte de vânzare a produselor alimentare şi a băuturilor.