Evenimentul a fost marcat de un performance pe care designerul l-a susținut prin pictarea în timp real a pieselor vestimentare din colecția “Baby Green” spre surprinderea audienței. Carmen a oferit, de asemenea, “autografe” plastice celor prezenți, prin imagini create instantaneu direct pe haine lor. Conturarea unui astfel de poem vizual a tradus prin tușe de culoare necesitatea desprinderii de prejudecăți și străbaterea unui drum al devenirii, o traiectorie nostalgică intre lumea generoasă a copilăriei și percepțiile contemporane, o invitație a evadării din clișeele stilistice.
Showroom-ul din Calea Victoriei nr.122 a fost locul de întâlnire a celor mai reputați oameni din industria modei, jurnaliști și bloggeri care au avut ocazia să descopere în premieră creațiile fashion-designerului, atât prin descoperirea conceptelor puse in plan material cu o exigentă atenție pentru detalii și croi, dar și prin proiecții video care au amplificat discursul vizual.
Publicul a putut viziona și colecția vestimentară a diplomei de master „Prolove”, obținută in acest an la Facultatea de Arte Decorative și Design, secția Modă, a Universității Naționale de Arte București.Designerul român Carmen Emanuela Popa s-a remarcat pe podiumurile internaționale, Mercedes Benz Fashion Week Russia, Athens Xclusive Designers Week ca fiind un artist antisistem, deoarece colecțiile ei sunt inspirate din trăirile si atitudinile omului de rând, aducând ideea de compasiune perfectă in haute couture, așa cum bine remarca și criticul de artă Mihaela Varga, in deschiderea fashion store-ului din Calea Victoriei, in septembrie 2014.
Publicatii precum British Vogue, Tatler Magazine UK, au prezentat in paginile lor imagini din itinerariul conceptual al designerului.
Posteaza comentariu