Concert Lara Fabian: la cererea publicului, încă un spectacol!

Artista a acceptat să susţină încă un spectacol la Sala Palatului din Bucuresti, pe 18 martie, de la ora 20.00.

Cum primul concert al Larei Fabian anunţat pentru 17 martie 2012 este sold out, iar cererile pentru bilete nu au încetat să curgă, artista a acceptat să susţină încă un spectacol la Sala Palatului din Bucuresti, pe 18 martie, de la ora 20.00, anunţă organizatorii!

 

 Dacă iniţial prima vizită în România a Larei Fabian era programată pentru o perioadă mai scurtă de timp, cu două luni înainte de eveniment, la insistenţele fanilor artista a acceptat să-şi prelungească vizita şi să le răsplătească aşteptarea cu două concerte extraordinare în loc de unul!

Cariera muzicală a artistei a început să se contureze în adolescenţă, când influenţată de muzica clasică, a început să compună primele sale piese, pe care le-a interpretat la diferite concursuri, în încercarea de a se afirma.

Câştigarea locului 4 la Eurovision în 1988, îi aduce îndrăgitei artiste un loc meritat în galaxia de stele a muzicii europene.

Fanii o iubesc, iar criticii o aclamă, răsplătind-o cu 8 nominalizări în cadrul premiilor ADISQ, unde câştigă trofeul cel mare la categoria „Cântăreţul din Quebec cu cel mai mult succes în Canada”, iar Pure este numit „Cel mai popular album”.

În 1999, Lara începe comercializarea primului album în concert întitulat ’’Live 1999’’, album ce debutează pe primul loc în clasamentele de specialitate din Franţa, ţară în care primeşte şi discul de platină pentru vânzări de peste 300 000 de exemplare.

Primul album în limba engleză al interpretei, intitulat „Lara Fabian” este lansat în noiembrie 1999 în Franţa şi Canada, iar câteva luni mai târziu în Statele Unite, unde melodia „I Will Love Again” a ocupat primul loc în clasamentul Billboard Dance Music/Club Play şi locul 32 în Billboard Hot 100.

 

După ani de aşteptare, a venit şi rândul fanilor români să asculte live piese precum „I Will Love Again”, „Caruso”, „Je t’aime” sau „Je suis Malade”.

Pentru spectacolul din 18 martie preţurile biletelor sunt următoarele:


-    350 lei (categoria VIP)
-    300 lei (categoria 1)
-    250 lei (categoria 2)
-    200 lei (categoria 3)
-    150 lei (categoria 4)
-    100 lei (categoria 5)

 

Pentru cei ce doresc să o asculte live pe Lara Fabian şi nu au reuşit să achiziţioneze bilete pentru spectacolul din 17 martie avem o veste bună: biletele pentru spectacolul din 18 martie se vor pune în vânzare în data de  17 ianuarie şi pot fi achiziţionate din următoarele locuri: magazinul BILETOO din Unirea Shopping Center (parter, intrarea de lângă McDonald’s), librăriile Adevărul şi Eminescu, magazinele Diverta, Flanco, Victoria, Muzica, Sala Palatului, Palatul Naţional al Copiilor, Staţia de Metrou Unirii 1.

Cei ce doresc să comande biletele online o pot face de pe biletoo.ro, blt.ro, bilet.ro şi  myticket.ro.

Concertele vor avea loc la Sala Palatului din Bucureşti pe 17 şi 18 martie 2012 şi sunt organizate de Project Events, în colaborare cu European Event Service.

 

 

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod