Într-o emisiune cu detalii şi poze inedite ale celebrei autoare de cărţi de bucate, Sanda Marin, “Bonton” spune, cu ajutorul urmaşilor scriitoarei, o minunată poveste de viaţă.
Absolventa a unui liceu de prestigiu din Iasi, cu călătorii în străinătate, cu câteva limbi străine, engleza, franceza, germana, foarte bine cunoscute, cu pension făcut la Dresda, Cecilia Simionescu-Zapan ar fi putut oricând să scrie un tratat de bune maniere. Însă a preferat să se reinventeze, sub numele de Sanda Marin, şi să lase în urma sa cea mai vîndută carte de bucate din România, care a trecut testul timpului şi a reuşit să supravieţuiască regimului comunist.
În Duminica Paştelui emisiunea „Bonton” stă de vorbă cu oameni care ştiu reţetele originale ale Sandei Marin, nu doar din cărţi, ci pentru că au mâncat la masa ei.
„Este un mit pe care mă bucur că am ocazia să-l demontez, pentru că de câţiva ani circulă zvonul că Sanda Marin ar fi fost bărbat. Nu stiu cine a inventat treaba asta, dar şi în ziua de azi sunt mulţi oameni care m-au contrazis pana în momentul în care le-am spus adevărul în faţă.
O chema Simionescu, ca fata, tatăl ei era, în afară de Academia Româna, şi director la Cartea Românească. Era un mare magazin, în afară de partea de librărie, dar avea dupa cum se vede şi în carţile ei, o secţie de menaj, la unul dintre etaje. Dar fiind un om foarte renumit în cercurile ştiinţifice, ea nu a vrut să apară cu numele ei. S-a gândit că îl face pe tatăl ei de râs. Asta i-a fost teama. Si atunci a ales un nume la întâmplare, un nume românesc”, spune Irina Patrulis.
Sanda Marin, sau Cecilia Simionescu-Zapan pe numele ei adevărat, a murit în 1961.
Posteaza comentariu