Sunt o familie cu bani, ceea ce nu pot spune despre ai mei, însă în ciuda acestei bogății nu sunt oameni răi sau înfumurați. Problema e că după un număr de ani – cinci în cazul nostru – te cam saturi să-ți petreci absolut toate ocaziile festive cu aceiași oameni, și urmând aproape același tipic.
Părinții lui m-au copleșit din start cu o mulțime de atenții, cadouri și invitații. Am fost pe placul lor, cum s-ar spune, și asta s-a văzut. Și cine nu se simte măgulit de un asemenea tratament. Însă după un anumit nivel încolo am început să mă simt vinovată și aproape prost că nu le pot răspunde cu aceeași monedă. Fiul lor este obișnuit cu asta, însă noi abia am terminat facultatea și nu ne permitem un stil de viață prea extravagant. Părinții lui au înțeles demult că el nu mai acceptă ajutor bănesc de la ei, așa că ne copleșesc în alte moduri: ne-au invitat într-un concediu în Europa cu ei, care a fost foarte reușit, ce-i drept, pentru care au plătit ei.
Totuși, uneori mi se pare că e prea mult. Prea multă prezență a părinților lui în viața noastră, prea multă atenție din partea lor, ca să nu ajungă la un moment dat să aibă și pretenții. Evident ne mai dau sfaturi, iar mama lui încearcă să îl influențeze pe el prin mine. Știu că nu sunt lucruri rele, sfaturile lor, și că nu ne vor răul, dar uneori simți nevoia de mai multă independență. Până la urmă de aia ne-am și mutat cu chirie, pentru că vrem să ne descurcăm pe cont propriu.
Acum de Paște este evident că vom avea parte de același „regim” ca la fiecare sărbătoare. Până și mama mea e un pic stresată la gândul că trebuie să meargă și ea la petrecerile astea în „familia lărgită” și a început să nu se mai simtă în largul ei. Pe de-o parte anturajul lor – al părinților lui – este de altă factură decât zona în care ne învârtim noi. Apoi, aș vrea ca măcar într-un an să stăm acasă sau să plecăm aiurea, oriunde, și să nu mai bifăm aceleași ritualuri ca de cinci ani încoace: ei să se dea peste cap să ne surprindă cu tot felul de chestii, noi să fim copleștiți, încântați, uimiți, să ne pierdem în mulțumiri și în formule de genul „vai, dar sunteți ca de obicei prea generoși, iar v-ați întrecut pe voi înșivă”... etc.
În plus, mai e și chestiunea mâncărurilor. Stilul nostru este oricum unul mai simplu, ne plac lucrurile mai apropiate de natură, mâncăm din ce în ce mai puțin carne, deși încă nu suntem vegetarieni, și când mergi la acest gen de sărbători în familie este imposibil să refuzi să „guști” ceva. Nu suntem capabili – el mai ales – să-i refuzăm, să le spunem fermi că gata, anul ăsta facem altceva. Deși a fost suficient de ferm să plece de acasă și să își ia viața în mâini, după studii, nu este capabil să le refuze invitațiile și atențiile pentru că mama lui de fiecare dată apelează la coarda emoțională, în care se plânge că nu are pentru ce să trăiască dacă nu-și poate ajuta/răsfăța/bucura unicul fiu și pe iubita lui.
Au fost câteva tentative de a le mai închide unele căi spre noi, dar au reușit de fiecare dată să le depășească cumva. Subtil sau prin lamentări, mama lui a reușit să revină în viața noastră și să o ocupe din nou cu ... viața ei.
Și așa au trecut cinci ani. Cine mă citește cred că zice că sunt absurdă, și că mi s-a urît cu binele. Știu că așa pare din afară, dar credeți-mă că prea multă dragoste sufocă și scârbește la un moment dat. Nu vreau să ajungem la acel moment, dar nici nu știu care ar fi soluția ca să putem limita oarecum aceste influențe și copleșitoare atenții ale părinților lui.
Vă urez să petreceți un Paște liniștit, pentru că pe mine sigur mă așteaptă unul... complicat.
Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.
Comentarii (1)
Probabil ca te-ai gandit ca asa e bine, sa fie pe placul tuturor dar trebuie sa te gandesti si la tine ,la voi. Ar trebui sa vorbesti cu sotul tau sa-i spui ce simti.. Sunteti tineri bucurati-va de viata in doi !!
Posteaza comentariu