Andreea Raicu, despre dieta prin SMS

Vedeta a scris pe blogul ei despre o dietă mai puţin obişnuită. Cercetătorii au demonstrat că femeile care folosesc un serviciu de mesagerie special, pentru a trimite detalii despre ce mănâncă şi cât sport fac, au reuşit să slăbească mult.

"În Statele Unite există servicii de mesagerie dedicate celor care vor să slăbească. Cum funcţionează? Practic, te înscrii într-un astfel de program şi trimiţi, prin SMS, detalii despre obiceiurile tale alimentare şi despre activitatea fizică dintr-o zi. Primeşti înapoi ponturi despre cum le-ai putea îmbunătăţi că să slăbeşti. Sună interesant, nu?", a scris Andreea.

"Ei bine, acum cercetătorii au şi demonstrat că aceste servicii de mesagerie chiar pot avea un impact pozitiv în cură de slăbire.

La sfârşitului unui studiu făcut de o echipa de cercetători de la Universitatea Duke din California de Nord, şi publicat în ediţia online a Journal of Medical Internet Research, s-a descoperit că 26 de femei obeze, cu o vârstă medie de 38 de ani, au reuşit să slăbească, în medie, un kilogram şi jumătate, folosind SMS-urile. A existat şi un grup de participante care au folosit jurnale pentru a-şi monitoriza regimul alimentar şi exerciţiile fizice, însă acestea nu au reuşit să slăbească, ba chiar s-au îngrăşat aproape un kilogram", a continuat ea.

Andreea Raicu a explicat apoi în ce a constat această cercetare: "Experimentul a fost următorul: participantele au trimis, zilnic, mesaje care s-au concentrat pe a urmări ţeluri personale, cum ar fi evitarea băuturilor cu zahăr sau mersul pe jos 10.000 de paşi pe zi.
După ce trimiteau aceste SMS-uri, participantele primeau feedback: tipsuri personalizate pentru a-şi îmbunătăţi cură de slăbire."


"SMS-urile au devenit omniprezente şi pot fi o metodă eficientă de a simplifică urmărirea dietei şi a exerciţiilor fizice", a spus, într-un comunicat de presă, autorul studiului Dori Steinberg, cercetător în cadrul Duke Obseity Prevention Program, citat de Andreea Raicu pe blogul ei.


Foto: Mediafax

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
6 Decembrie 2013