Adela Popescu şi Radu Vâlcan s-au căsătorit în secret - FOTO

Deși au anunțat că se vor căsători pe 30 august, cei doi actori și-au jurat credinţă cu o săptămână mai devreme.

Adela Popescu (28 de ani) și Radu Vâlcan (38 de ani) și-au unit destinele în fața a numai 60 de invitați, dintre cei mai apropiați prieteni și mebri ai familiei. Ei au petrecut timp de patru zile în grădinile domeniului Hadar Chalet, situat la o altitudine de 1.000 de metri.

"Suntem nedormiți de trei zile, dar fericiți pentru o viață! Sâmbătă, 22 august, ne-am căsătorit într-un loc minunat, înconjurați de zâmbetele celor ce s-au bucurat pentru fericirea noastră până la lacrimi.

Am petrecut de joi până duminică, ca în povești, pe domeniul Hadar Chalet, împreună cu cei 60 de invitați, prietenii și familia, unde s-a încins cea mai tare petrecere la care am fost până acum", a scris Adela Popescu pe blogul său.

Vedeta și-a amintit de copilările în decorul străjuit de păduri de brazi și foarte multe flori. Ea a purtat o rochie de mireasă semnată de Atelier Otilia Brailoiu și lucrată manual. Buchetul a fost unul boem, compus din mure sălbatice, hortnesii, bujori și iederă, realizat de Dhaniel Nora-Purple Flowers, relatează Click!.

Adela Popescu și-a condus alaiul de nuntă pe ritmuri de sârbă de la biserică până pe domeniul Hadar Chalet, în mijlocul naturii.

Decorul a fost unul de basm, înconjurat de verdeață, brazi și foarte multe flori. Vedeta a purtat o coroniță confecționată din flori ce i-a completat rochia și buchetul de mireasă și a făcut-o să arate ca o adevărată prințesă a naturii, scrie ziarul citat.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod