5 greşeli pe care le facem dimineaţa

O zi obişnuită din viaţa noatră ar putea începe mult mai bine, singura condiţie fiind să evităm câteva greşeli pe care le facem fără să ne dăm seama, notează Huffington Post, citat de agenția Mediafax.

Vă daţi repede jos din pat

Problema este că în acest moment cereţi prea mult muşchilor spatelui care sunt deja rigizi după o noapte petrecută fără a schimba prea des poziţia corpului, susţine Robert Oexman, un specialist în problema somnului şi director al unui institut de cercetare. O mişcare prea rapidă poate duce la spasm muscular ce poate provoca dureri lombare sau alunecări şi chiar rupturi de disc vertebral.
De asemenea, după ce staţi întinşi pentru mai multe ore, când vă daţi jos repede din pat, sângele este împins puternic către picioare, iar asta vă produce o senzaţie de ameţeală şi vă poate face să vă împiedicaţi.

Acest efect, numit hipotensiune ortostatică, este mai des întâlnit la femei, susţine Alan Hilibrand, chirurg şi purtător de cuvânt al Academiei Americane a Chirurgilor Ortopezi.
Recomandat este să vă ghemuiţi cu genunchii la piept (câte unul pe rând, apoi amândoi), arată publicația citată de Mediafax. Acest lucru vă va ajuta nu numai să vă dezmorţiţi muşchii, ci şi să vă puneţi sângele în mişcare, astfel încât veţi căpăta mai multă stabilitate atunci când vă daţi jos din pat.


Ţineţi draperiile lăsate atunci când vă pregătiţi să plecaţi la muncă

Draperiile vă ajută să transformaţi camera într-un loc plăcut, în care să puteţi adormi.
Dar efectele benefice dispar odată cu trezirea din somn. Pentru a începe ziua cu o atitudine pozitivă şi a regla ceasul intern este nevoie de lumina soarelui. Lăsând razele dimineţii să pătrundă în casă puteţi chiar să vă controlaţi greutatea, după cum au descoperit cercetătorii de la Facultatea de Medicină a Universităţii din Feinberg.
Sfatul este să strângeţi complet draperiile imediat după ce coborâţi din pat.


 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod