Simona Halep s-a calificat a treia oară în finala de la Roland Garros

Românca s-a calificat, pentru al doilea an consecutiv, în finala turneului de la Roland Garros, joi, după ce a învins-o pe Garbine Muguruza Blanco (Spania), cu 6-1, 6-4.

Numărul unu mondial în tenisul feminin, Simona Halep a reuşit unul din meciurile sale memorabile, în care a început cu avantaj clar, apoi a fost depăşită, dar a câștigat cu un final în forță.

Halep (26 de ani) va disputa sâmbătă a patra sa finală de Mare Şlem, a treia la Roland Garros, după cele din 2014 şi 2017, şi a doua din acest an, după ce a fost învinsă de daneza Caroline Wozniacki în finala de la Australian Open.

În ultimul act al competiției, ea o va întâlni pe învingătoarea partidei dintre americancele Sloane Stephens, locul 10 WTA, şi Madison Keys, locul 13 WTA. Românca are palmares pozitiv cu ambele jucătoare, 5-2, respectiv 5-1, notează News.ro.

Calificarea în finală la Roland Garros este recompensată cu 1,12 milioane de euro şi cu 1.300 de puncte WTA. Câştigătoarea va primi 2,2 milioane de euro şi 2.000 de puncte WTA.

Simona Halep, în vârstă de 26 de ani şi 1,68 de metri înălţime, va disputa a 31-a finală din carieră, a patra din acest an.

 

Foto: Hepta

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
7 Iunie 2018