Jurnalism de investigatie la sfarsitul anilor 1800? Investigatii realizate sub acoperire? Descoperiri dramatice si senzationale? La prima vedere, ar putea parea o utopie, tinand cont de epoca la care ne referim. Si totusi, o tanara din Pennsylvania s-a aventurat in acest domeniu. Nellie Bly a fost pseudonimul ales de Elizabeth Cochrane, care s-a nascut in 1867. Tatal ei a murit cand Elizabeth avea numai sase ani, lasand in urma o sotie si nu mai putin de... 15 copii. Interesant este ca Elizabeth nu a stralucit la scoala, fiind mai degraba o eleva mediocra, dar si-a dorit din tot sufletul sa devina scriitoare.
Pana a-si implini insa acest vis, a fost nevoita sa se angajeze, la varsta de 18 ani, pentru a contribui la intretinerea numeroasei sale familii. Dar nu mica i-a fost dezamagirea cand a descoperit ca, pentru femei, piata fortei de munca nu oferea decat servicii extrem de prost platite.
Cam in aceeasi perioada, s-a intamplat ca ea sa citeasca un articol in ziarul "Pittsburh Dispatch", intitulat "Pentru ce sunt bune fetele". Materialul fusese scris de editorul George Madden, care argumenta ca rolul femeilor este exclusiv acela de a se ocupa de gospodarie si de a creste copiii. Extrem de revoltata, Elizabeth i-a trimis lui Madden o scrisoare de protest. In replica, acesta a intrebat-o ce articole ar scrie ea, in ipoteza in care ar fi ziarist. "As scrie materiale care vorbesc despre viata oamenilor obisnuiti", a raspuns Elizabeth. Ca urmare, editorul a insarcinat-o sa scrie un articol despre stilul de viata al femeilor. Ea a acceptat, insa, cum in perioada respectiva nu se obisnuia ca jurnalistele (de altminteri, extrem de putine) sa semneze cu numele lor adevarat, Elizabeth si-a ales pseudonimul Nellie Bly, care a facut, ceva mai tarziu, inconjurul lumii. La propriu si la figurat.
Articolul scris de, acum, Nellie Bly, aborda problema divortului si era inspirat din viata femeilor pe care le cunostea ea. Dincolo de povestirile acestora in sine, materialul se constituia intr-o pledoarie deschisa pentru adoptarea unei reforme si a unui nou pachet legislativ referitor la divort.
George Madden a fost atat de impresionat de articolul ei, incat i-a oferit o slujba de reporter cu norma intreaga.
Mai tarziu, editorul George Madden scria despre Nellie Bly: "Era plina de energie, un adevarat vulcan, exuberanta si neobosita". Bineinteles ca, intre timp, ploua cu reclamatii ale diverselor institutii a caror imagine avusese de suferit in urma articolelor publicate de jurnalista. Cand au inceput sa apara si amenintari de retragere a spatiilor publicitare din "Pittsburh Dispatch", Madden a fost nevoit sa sisteze publicarea acestui gen de materiale.
Dar Nellie devenise de acum cunoscuta si probabilitatea sa fie ignorata de marile publicatii era extrem de redusa. La scurt timp dupa ce a parasit "Pittsburh Dispatch", Nellie Bly a primit o oferta din partea lui Joseph Pulitzer, editorul cotidianului "The New York World".
In decursul anilor urmatori, ea a revolutionat jurnalismul de investigatie, scriind in continuare materiale complexe, pentru care se documenta saptamani la rand, lucrand "sub acoperire". Una dintre cele mai reusite scrieri de acest gen este "Zece zile intr-o casa de nebuni".
Dupa cum ea insasi spunea, n-a existat o provocare mai mare decat aceasta. Nellie Bly a simulat dementa, pentru a patrunde intr-un sanatoriu de boli psihice, si astfel a putut scrie un expozeu socant. Demersul in sine nu a fost lipsit de emotii si temeri, Nellie traind cu teama ca va fi descoperita ca simuleaza. Laitmotivul pe care il alesese era "Imi caut bagajele", si repeta acest lucru in mod obsesiv."Cand am fost examinata de unul dintre medici, imi cam pierdusem speranta ca l-as putea induce in eroare. Parea un tip inteligent, pe care nu era deloc usor sa-l amagesc. Dar am decis ca nu mai aveam, oricum, nimic de pierdut, asa ca am continuat farsa.
- 'Scoate limba', a ordonat el.
Am ranjit in sinea mea.
- 'Scoate limba cand iti spun', repeta el.
- 'Nu vreau', am zis, si era destul de mult adevar in asta.
- 'Trebuie. Esti bolnava, iar eu sunt medic'.
- 'Nu sunt bolnava si n-am fost niciodata. Imi caut bagajele'.Dar am scos limba, la care doctorul s-a holbat indelung. Dupa aceea mi-a luat pulsul. N-aveam nici cea mai vaga idee despre cum ar trebui sa fie pulsul unui lunatic, asa incat mi-am tinut respiratia. Dupa aceea, mi-a studiat pupilele. Ei bine, nu stiam nici cum ar trebui sa arate ochii unei persoane care nu mai era in toate mintile, asa incat am incercat sa-mi mentin privirea fixa. Presupun ca asa face un nebun. Era destul de dificil sa nu clipesc", scrie Nellie.
Medicul care a examinat-o a ajuns, nu se stie cum, la concluzia ca ia beladona (un medicament facut din frunzele si radacinile de matraguna), iar Nellie a repetat ca nu a luat niciodata asa ceva, este sanatoasa si nu vrea decat sa-si gaseasca bagajele. Ulterior, acelasi medic a recomandat internarea ei intr-un spital de psihiatrie.
"Incepusem sa am tot mai multa incredere in mine, de vreme ce un specialist nu se indoia de problemele mele psihice", noteaza Nellie Bly, al carei drum spre azilul Blackwell's Island era astfel deschis. Ceea ce a descoperit aici ar putea constitui, cu real succes, scenariul unui film de groaza...
Potrivit constatarilor lui Nellie Bly, pacientii care ajungeau aici nu mai aveau sansa unui diagnostic real. Nu erau putine cazurile cand persoane perfect sanatoase din punct de vedere mental erau declarate nebune, in urma unei examinari extrem de sumare si dezinteresate. Un exemplu este cel al unei nemtoaice, Louise Schanz, incapabile sa raspunda la intrebarile medicului din simplul motiv ca... nu cunostea limba engleza.
"Louise Schanz a fost condamnata la o viata intre peretii azilului, fara a i se da sansa de a se face inteleasa. Ar putea fi, oare, scuzata o asemenea nepasare, cand era atat de usor sa gasesti un interpret? Daca 'arestul' n-ar fi durat decat cateva zile, n-ar fi fost, poate, atat de grav. Dar aici era vorba despre o femeie izolata de restul lumii poate pentru tot restul vietii, fara a i se cere acordul si fara a se stabili cu precizie daca starea ei psihica impunea acest lucru. Nu i se spusese nici de ce s-a luat aceasta masura, sau din ce motiv.
Comparati situatia ei cu aceea a unui criminal, caruia i se da dreptul la un avocat si posibilitatea de a-si pleda nevinovatia. N-ar fi de dorit sa devii mai degraba un asasin, decat sa fii declarat nebun de catre un doctor de la Blackwell's Island? Biata doamna Schanz a implorat, in limba germana, sa i se spuna ce se intampla, dar nimeni nu i-a acordat atentie", scrie Nellie Bly in relatarea sa. Iar situatia aceasta nu era, nici pe departe, singulara. O alta pacienta fusese declarata nebuna de sotul sau, pentru ca-l inselase, iar medicii dispusesera internarea ei. Pur si simplu.
Intr-o maniera pe cat de simpla, pe atat de zguduitoare, Nellie Bly vorbeste despre baile (saptamanale, nu mai frecvente!) cu apa rece, care li se faceau pacientilor, paturile asternute cu... musama, painea mucegaita si untul ranced care li se servea, orezul cu viermi, insuportabilul frig si... bataile pe care pacientii le incasau de la personalul medical. "Pe frontispiciul unuia dintre pavilioane, cineva scrisese: 'Atat timp cat traiesti, ai o speranta'. Absurditatea m-a lovit in plin. As fi scris "Lasati orice speranta, voi cei care intrati aici'. In afara torturii, ce altceva te-ar putea scoate din minti, daca nu un astfel de tratament?", mentioneaza Bly.
Expozeul pe care l-a publicat ea in urma acestei experiente a starnit nenumarate reactii, iar autoritatile s-au sesizat si au intreprins o ancheta la sanatoriul din Blackwell's Island. Bineinteles ca, in momentul inspectiei, lucrurile se prezentau cu totul altfel decat vazuse Nellie Bly, pentru ca se aflase, intr-un fel sau altul, adevarul despre identitatea ei si despre ceea ce avea sa urmeze. Cu toate acestea insa, articolul nu a ramas fara ecou. Nellie Bly a depus marturie in fata unui mare juriu, care a crezut-o, desi dovezi materiale nu putusera fi gasite. In consecinta, guvernul american a decis alocarea unui supliment de un milion de dolari anual, in vederea imbunatatirii conditiilor din spitalele de psihiatrie.
George Madden avusese dreptate afirmand ca Nellie Bly este "neobosita". Dupa ce a citit celebrul roman al lui Jules Verne, "Ocolul Pamantului in 80 de zile", Nellie a avut o noua idee. Ce-ar fi sa doboare acest record? Prin urmare, a discutat cu seful ei, Joseph Pulitzer, caruia i-a placut ideea si a fost de acord ca ziarul sa finanteze aceasta aventura. A fost organizat si un concurs de pariuri, prin care publicul era invitat sa ghiceasca in cate zile va realiza Nellie ocolul pamantului.
Peste un milion de persoane au participat la acest concurs, iar cand Nellie s-a intors din calatorie, a fost intampinata de o multime impresionanta, care o aclama. Doborase recordul personajului fictiv Phileas Fogg: 72 de zile, 6 ore, 11 minute si 14 secunde i-au fost necesare pentru a face ocolul pamantului.
Nellie Bly a renuntat la cariera in jurnalism in 1895, dupa ce s-a casatorit cu un magnat american si s-a implicat cu toata energia in afacerile sotului ei. A imbunatatit substantial conditiile de lucru din fabricile care apartineau acestuia, bazandu-se pe experienta pe care o acumulase in anii cand lucrase sub acoperire in diferite intreprinderi, documentandu-se pentru articolele sale. A murit in 1922, la New York, in urma unei pneumonii severe.
Astazi, jurnalismul de investigatie a ajuns departe. Numerosi ziaristi s-au aventurat in acest domeniu, riscandu-si uneori viata pentru a putea demasca tot felul de ilegalitati, mergand de la nerespectarea normelor de protectia muncii, pana la contrabanda si crima organizata. Insa, in epoca despre care vorbim, acest lucru era cu atat mai inedit cu cat protagonista era o femeie. O ziarista care a vazut mult mai departe de timpul sau, luptand pentru afirmarea femeii in societate si respectarea drepturilor omului. Suna atat de... conventional, insa de cate ori se intampla, oare, acest lucru?