Edith Piaf, geniu si tragedie

Regizorul Olivier Dahan ne ofera in filmul "La vie en rose" ("La Mome") viziunea sa asupra vietii si personalitatii lui Edith Piaf, cantareata al carei talent a fermecat generatii intregi, pana in zilele noastre. O pelicula biografica emotionanta, un mozaic de momente importante din viata celei care a pornit din suburbiile sarace ale Parisului, ajungand apoi sa straluceasca pe marile scene internationale.

Povestea vietii lui Edith Piaf este impresionanta prin definitie. Un film despre cea care a fost "L'oiseau de Paris" sau "La Mome" ("Puiul de vrabie") - dupa cum o numeau jurnalistii si publicul pe celebra cantareata - nu are cum sa fie decat emotionant si rascolitor. Pentru cei care nu stiu foarte multe lucruri despre traseul vietii lui Edith Piaf, pelicula lui Olivier Dahan va fi o surpriza, iar impactul ei cu atat mai mare.

Piaf (pe numele sau real Edith Giovanna Gassion) a trait doar 47 de ani (a murit in anul 1963), iar filmul incepe cu un concert sustinut de ea la New York. Cantareata avea o stare de sanatate subrezita, aratand cu mult mai batrana decat era in realitate, din cauza artritei si a abuzului de droguri si alcool.

Povestea ne intoarce apoi pe strazile murdare ale Parisului, din timpul Primului Razboi Mondial, cand ni se arata detaliile copilariei sale zbuciumate - a fost abandonata de mama ei (interpretata de Clotilde Courau), si-a petrecut ani de zile in bordelul bunicii sale, in care a fost "adoptata" de una dintre prostituate (un foarte bun joc actoricesc al lui Emmanuelle Seigner), apoi "cariera" urmata, la o varsta frageda, alaturi de tatal sau, acrobat ambulant (Jean-Paul Rouve).

Insa micuta Edith era destinata succesului - cantand pe strazile Parisului, ea a fost remarcata de proprietarul unui club frecventat de clasa medie, dar si de elita, Louis Leplee (Gerard Depardieu), care ii deschide usile spre recunoasterea publicului.

A fost nevoie de munca, instruire si disciplina pentru a cizela ceea ce Leplee considera ca este Piaf (interpretare de exceptie a lui Marion Cotillard) - un diamant neslefuit. Un talent extraordinar, o voce care iti zguduie intreaga fiinta, rascolindu-te. Iar Edith a reusit. A reusit sa se afirme si sa se autodistruga - alcoolul si drogurile, o stare de sanatate fragila inca din copilarie (a suferit de conjunctivita si surzenie pana la varsta de 14 ani), un comportament de diva pretentioasa si o tiranie manifestata cu preponderenta fata de cei din anturajul sau.

Marion Cotillard a declarat despre personajul pe care l-a interpretat: "Am foarte multa admiratie pentru aceasta femeie si pe parcurs am descoperit ca existau si lucruri pe care nu le accepta. Tirania sa, de exemplu, imi spuneam ca este imposibil sa ai astfel de raporturi cu cei din jurul tau. Si apoi am inteles ca singuratatea pentru ea era dincolo de insuportabil si am vazut ca nu accepta decat putine persoane, nu neaparat binevoitoare, care intrau in cercul sau. Si atunci m-am atasat foarte tare de ea."

Piaf a stat mereu sub semnul geniului si al tragediei - prima sa iubire i-a oferit un copil, pe care l-a pierdut insa la scurt timp dupa nastere, lucru care i-a marcat existenta pana la moarte. Vocea Parisului a primit insa a doua sansa in dragoste si l-a intalnit pe boxerul Marcel Cerdan, a carui amanta perfecta a fost pana cand un tragic accident de avion i l-a rapit, chiar in timp ce se indrepta spre iubita lui. A fost marea iubire a Frantei, o dragoste a carei traiectorie tragica a adus un plus de tristete la nesfarsitele suferinte din viata lui Piaf.

Cantareata a intrat in cercul celebritatilor vremii, legand puternice relatii de prietenie cu Yves Montand, Jean Cocteau, Charles Aznavour, Marlene Dietrich etc. Din pacate, filmul nu se concentreaza asupra acestor momente (Dietrich este amintita in treacat de catre Dahan, iar restul numelor mari nu sunt nici macar mentionate), fiind mai degraba o istorie emotionala decat una cronologica.

Acestea au fost doar cateva dintre evenimentele importante din viata lui Piaf, toate prezente sau amintite in pelicula "La vie en rose". Restul... vei descoperi singura. Regizorul a preferat sa se axeze asupra imaginii personale despre solista, realizand o pelicula in care dramatismul atinge cote fantastice. Ar fi fost greu sa gresesti cu o poveste atat de incredibila... Chiar si asa, trebuie subliniat meritul scenaristilor (Olivier Dahan si Isabelle Sobelman), care contureaza un traseu inedit al povestii.

Devenind Edith Piaf...

Probabil ca actrita Marion Cotillard a realizat cel mai bun rol al sau de pana acum - eforturile sale sunt fantastice si te vei convinge de acest lucru la vizionarea filmului, pe care ti-l recomand din suflet. Poate cel mai impresionant aspect este insusi faptul ca reuseste sa ilustreze atat de bine personajul, fara a avea pretentia de a atrage atentia asupra ei. Ecranul tot Edith Piaf "il fura" - cantareata ramane mereu in centrul atentiei cinefililor. In fiecare clipa ai sentimentul ca traiesti alaturi de solista tragediile, spaimele si frustrarile ei, ca ii simti raceala si singuratatea.

Figura, alura, stilul vestimentar, mersul, vocea... Marion Cotillard s-a transformat total in timpul filmarilor. Cu un talent de exceptie, a intrat in inima personajului, devenind, pentru 140 de minute ale filmului, Edith Piaf.

Cotillard este la fel de convingatoare si in rolul unei Piaf imbatranite inainte de vreme, care abia reuseste sa mearga si sa vorbeasca, daramite sa cante. Asa cum actrita insasi povestea, i-a fost foarte greu sa depaseasca rolul si sa il lase in urma: "La sfarsitul filmarilor, s-a creat un efect de bumerang. M-am trezit ca nu era foarte simplu sa scap de... cum sa zic... sa o parasesc pe Edith Piaf si sa ma intorc la viata mea. Ieseam dintr-o perioada in care filmasem intens, iar dupa 'La vie en rose', am incheiat, am venit acasa, am reinceput sa duc o viata normala, numai ca Edith Piaf nu pleca, ma loveam continuu de semne care nu ma lasau sa o uit.

Si atunci, cum nu sunt si n-am fost niciodata o victima, sunt doar o comedianta care joaca comedie si care isi face meseria, am reintrat in realitate. Si atunci am inceput sa ma ingrijorez ca sunt bantuita de personajul lui Edith. Ma simteam slaba, ridicola, cand ma adresam oamenilor din jurul meu, ma trezeam ca am reactiile lui Edith Piaf, intonatia ei. A durat ceva timp sa ma reintegrez in mine, in creierul si corpul meu si sa nu mai am exaltari 'piafice'. Dar astazi stiu ca nu as mai aborda la fel un astfel de rol."

Vedeta a primit rolul Piaf inca inainte de scrierea scenariului, ceea ce reprezinta o recunoastere fara echivoc a abilitatilor sale artistice. Documentarea pentru rol a fost insa intensa, avand in vedere faptul ca actrita nu stia foarte multe lucruri despre viata solistei, inainte de a accepta rolul: "Stiam cateva dintre cantecele sale, deoarece pe la 20 de ani eram pasionata de muzica realista. Despre viata ei nu stiam insa prea multe. Simpla ei evocare ma ducea cu gandul la bunica mea, care avea exact aceeasi talie si inaltime cu a lui Edith - iar acest lucru mi-a servit ca reper in acest film - si parca o aud spunand (fara sa-mi dau seama daca glumeste sau nu): 'As fi putut sa fiu cantareata, dar exista deja La Mome Piaf!'."

Cotillard nu s-a multumit insa cu atat si a "sapat" mai mult, dorind sa semene cat mai mult cu personajul: "Am vazut cateva dintre filmele in care a jucat Edith Piaf, in special 'Etoile sans lumiere' si 'Les amants de demain'. Am analizat interviurile ei televizate. Am ascultat continuu accentul sau, in special modul aparte in care pronunta anumite vocale."

Actrita a adaugat: "Am citit scenariul, dar nu mi-am dat seama de nici o dificultate de care as fi putut sa ma lovesc. In ceea ce priveste filmarea, am gasit masura justa, in asa fel incat sa nu ma simt epuizata dupa scenele foarte grele. Cel mai greu a fost sa gasesc proportia corecta in a o interpreta pe Piaf fara a o transforma intr-o caricatura, dar nici sa nu-i diluez personalitatea si, deci, veridicitatea. In fiecare zi am facut echilibristica din aceasta cauza, dar mi-a facut si o imensa placere, pe de alta parte. A existat pe parcursul intregii perioade de filmari o magie! Si, in plus, ma pregatisem inainte."

Filmul nu porneste de la cronologia vietii lui Piaf, ci de la memoria emotionala, ceea ce face ca imaginea solistei sa se imprime pe retina cinefilului intr-un mod care ii rascoleste sufletul. Puterea si fragilitatea ei, ca femeie, sunt evidentiate in tragica poveste de dragoste pe care o traieste cu Marcel Cerdan si care subliniaza dualitatea caracterului solistei. Tocmai de aceea regizorul si insista atat de mult asupra scenelor cu iubitul boxer al lui Piaf.

Portretizarea acestuia pare a fi prea lunga si poate nu atat de necesara, distragand atentia de la povestea principala, care ramane, intotdeauna, Edith Piaf, ea insasi o poveste... Cu toate acestea, scenele sunt realizate "curat", de o importanta cruciala fiind momentul in care cantareata afla de moartea lui Cerdan. O regie de exceptie si un adevarat tur de forta al lui Marion Cotillard...

Flash-back-urile, desi numeroase, nu impiedica intelegerea fireasca a firului actiunii. Fragmentele vietii lui Piaf sunt amestecate, ca intr-un mozaic, creand uneori confuzie, dar, o data ce interpretarea lui Cotillard intra in prim-plan, orice fel de indoieli referitoare la scenariu si regie dispar.

Coloana sonora a filmului este de exceptie. In special in momentele care ilustreaza copilaria celei care a ramas pana in ziua de astazi Regina cantecului francez, colajul de piese folosit este minunat. Melodiile ei ("La vie en rose", "Je ne regrette rien", "Milord" etc.) prind viata, impregnate de experientele din viata divei. Dintr-o data, intelegi mai bine de ce vocea lui Edith Piaf iti patrunde in suflet si in creier - musteste de durere, de tristete, de iubire... Iar piesa aleasa pentru final, "Je ne regrette rien", este emblematica pentru Piaf. In versurile ei este comprimata intreaga sa fiinta, iar ecourile melodiei te urmaresc ore intregi dupa ce parasesti sala de cinematograf.

Filmul merita vazut. Pentru povestea unei vieti chinuite devenita succes pur, pentru talentul deosebit al lui Piaf, pentru povestea de dragoste aproape obsesiva pe care a trait-o, pentru melodiile exceptionale pe care le-a cantat, pentru vocea ei minunata, pentru o interpretare de nota zece a lui Marion Cotillard, pentru bucuria sufletului tau. Nu vei fi dezamagita - Edith Piaf merita.