"Babel", un film croit pentru Oscaruri

Alejandro Gonzales Inarritu a reusit cu filmul sau, "Babel", sa isi asigure sapte nominalizari la premiile Oscar ce vor avea loc in data de 25 februarie 2007. Trebuie mentionat ca pelicula se lupta pentru obtinerea mult ravnitului trofeu la trei dintre cele mai importante categorii ale festivitatii: Cel mai bun film al anului, Cel mai bun regizor si Cel mai bun scenariu original.

Desi are de infruntat nume si filme impresionante, printre care si productia cinematografica "The Departed" (al mereu lipsitului de Oscar Martin Scorsese...), "Babel" are sanse mari sa fie favorizat la Premiile Academiei. De ce? Pentru ca este un film "croit" parca anume pentru Oscaruri, avand toate caracteristicile si elementele care par sa ii atraga pe votantii Academiei: structura complexa si complicata, perspectiva globala, poveste sustinuta, subiecte extrem de serioase, mesaj umanitar si tehnica exceptionala.

Daca ai vazut deja "Crash"-ul castigator al Oscarului din 2006 pentru Cel mai bun film, ei bine, putem spune ca te va astepta o poveste asemanatoare, cel putin ca structura. Povestile "crosetate" cu migala de Alejandro Gonzales Inarritu nu se compara catusi de putin cu stralucirea hollywoodiana. Filmele sale sunt cu adevarat provocatoare, complicate, mai putin accesibile publicului "degustator" de blockbustere, necesita atentie si urmarirea detaliului, sunt mult mai sumbre si emotionante, transmit mesaje cu semnificatii sociale si care au un impact semnificativ asupra cinefilului.

"Babel" nu face nici el exceptie. Este cel de-al treilea film al "trilogiei" create de Inarritu si scenaristul Guillermo Arriaga, din care au mai facut parte "Amores Perros" si "21 Grams" (mai greu descifrabile decat "Babel"-ul actual), o trilogie axata asupra umanitatii.

Acest ultim proiect al echipei de succes se dovedeste a fi un final cum nu se poate mai bun al "tripticului", datorita mesajului pe care si-au dorit sa il exprime: traim intr-o lume in care ne autoizolam, in care comunicarea este din ce in ce mai deficitare si uitam ca fiecare gest, fiecare privire pot avea influente si pot duce la consecinte care afecteaza intregul nostru univers.

Cuvintele si ideile cheie ale acestei pelicule - care nu inceteaza sa ne aminteasca in fiecare moment al desfasurarii ei cat de importanta este... - sunt: a tanji, dorinta de comunicare, lipsa de comunicare, disperare, emotie, tensiune, incrancenare, umanitate. Le vei regasi si le vei simti in fiecare clipa. Mai mult ca sigur ca vei parasi sala de cinematograf emotionata de felul in care cele patru povesti aparent fara legatura se impletesc, facand inca o data dovada ca lumea pare sa se "micsoreze" tot mai mult, direct proportional cu alienarea accentuata pe care noi insine ne-o asumam.



Filmul incepe cu povestea unei familii sarace din desertul marocan. Tatal cumpara o pusca pentru a-si apara avutul de animalele de prada, respectiv caprele de care au grija cei doi fii ai sai (Said Tarcani si Yussef - Boubker Ait El Caid).

Un autobuz plin cu turisti este deviat de la traseul sau, dupa ce o americanca este accidental impuscata (Susan - Cate Blanchett), chiar de catre baietii care se joaca cu pusca tatalui lor. Incidentul capata proportii uriase, fiind considerat de mass-media atac terorist.

Femeia ranita se afla in vacanta in Maroc, impreuna cu sotul sau (Richard - Brad Pitt), in incercarea de a-si reface mariajul, dupa decesul unuia dintre cei trei copii ai lor. Susan si Richard trec printr-o situatie limita "la capatul lumii", iar ceilalti doi copii se afla acasa, in San Diego. De aici ei urmeaza sa plece in Mexic, impreuna cu dadaca si menajera familiei (Amelia - Adriana Barraza), care isi doreste sa participe la nunta fiului sau. Lucrurile iau insa o intorsatura ciudata, viata copiilor este pusa in pericol, iar viitorul Ameliei se schimba definitiv.

Un tata japonez, a carui sotie s-a sinucis in urma cu cativa ani, nu reuseste sa treaca de bariere in relatia cu fiica sa adolescenta, surdo-muta (Chieko - Rinko Kikuchi). Fata tanjeste dupa comunicare, apropiere afectiva si implicare emotionala si este in stare sa faca orice pentru a simti macar pentru o clipa contactul cu oamenii care o inconjoara.

Patru povesti aparent fara legatura una cu cealalta, dar care, pe parcursul a cinci zile, se leaga prin anumite elemente care au darul sa influenteze radical firul intamplarilor. Inarritu si Arriaga sunt maestri in transpunerea pe pelicula a mesajului lor despre umanitate - neintelegeri, prapastii culturale, intorsaturi ciudate si crude ale sortii, decizii gresite si simple, care pot rasturna intr-o clipa situatii normale, transformandu-le in tragedii globale.

Actiunea (sau actiunile) filmului se desfasoara pe trei continente si prezinta patru limbi vorbite si un limbaj non-verbal - engleza, araba, spaniola, japoneza si limbajul semnelor, pentru a accentua si mai mult lipsa de comunicare existenta si manifestata la nivel global, disperarea si incrancenarea oamenilor care nu reusesc sa se apropie unii de altii, desi isi doresc acest lucru cu toata fiinta.



Pelicula este uneori dificil de urmarit, din cauza scenelor montate nu neaparat in ordine cronologica - acestea "cad" una peste alta, ca intr-un puzzle care sporeste tensiunea. Spre deosebire de mult mai spiritualul "21 Grams" al aceluiasi regizor, "Babel" este mai usor de descifrat, de vreme ce discontinuitatile temporale nu sunt atat de mari si exista unele indicii care iti arata cat se poate de clar felul in care se construieste fiecare secventa si cum isi gaseste locul in "matricea" globala.

Actorii joaca exemplar. Fie ca este vorba despre actori consacrati si apreciati, cum ar fi Brad Pitt, Cate Blanchett, Gael Garcia Bernal si Adriana Barraza, fie ca este vorba despre niste ilustri necunoscuti, cu totii se implica cu devotament in redarea gesturilor care leaga personajele mai mult la nivel inconstient si instinctual. Inarritu exploreaza pana in profunzimi caracterul uman, precum si relatiile construite intre personaje. Povesti separate, in care fiecare personaj se pierde intr-o lume pe care nu o intelege, avand legaturi cu oameni diferiti, in care nu stie daca poate avea incredere.

Un film care iti vorbeste despre cat de putin si de prost comunicam unii cu altii, in aceasta lume devenita, parca, un "sat global", in care totul are legatura cu orice, despre felul in care micile greseli sau lipsa logicii in anumite situatii pot duce la consecinte tragice. Cu toate acestea, in "Babel" nu exista nici un fel de personaj negativ. Se comit crime si erori fantastice, dar nici una dintre acestea nu este intentionata. Totul se produce asemenea avalansei declansate de un bulgare de zapada sau de un strigat purtat de ecou... Nu poti lovi in cei care devin victime ale propriei existente...

Iar felul in care Inarritu a decis sa isi construiasca pelicula aminteste de celebra teorie "Butterfly Effect", care spune ca bataia din aripi a unui fluture din Africa poate cauza, indirect, declansarea unei furtuni in cealalta parte a lumii...

Atentie maxima la montaj - emotiile si tensiunea sunt subliniate fantastic prin efectele de montaj, categorie la care "Babel" a primit o nominalizare la Oscar. Secventa in care Cheiko (Rinko Kikuchi) merge intr-un club de noapte din Tokyo este sugestiva in acest sens - imaginile pline de culoare si flash-uri, cu muzica bubuind, contrasteaza extraordinar cu imaginile fara sonor, care ne ofera perspectiva personajului asupra a ceea ce traieste, accentuand si mai mult tensiunea. In definitiv, Cheiko este unul dintre cele mai intense personaje ale intregului film, iar scenele in care este ea prezenta mustesc de emotie.

Analogiile cu Babel-ul biblic sunt evidente: Geneza povesteste despre un turn construit de o umanitate unita pentru a ajunge la rai, dar care Il manie pe Dumnezeu. El face ca fiecare persoana implicata sa vorbeasca alta limba, imprastiind oamenii confuzi si dezbinati pe intregul planetei. Intr-un fel, traim astfel de vremuri: desi tehnologiile de ultima ora faciliteaza comunicarea la nivel mondial, indivizii - luati nu per ansamblu, ci separat - ajung sa se indeparteze tot mai mult unii de altii, incapabili sa comunice eficient.

Regizorul afirma despre filmul sau: "'Babel' s-a nascut din nevoia morala de curatare si de a vorbi despre lucruri care-mi umpleau sufletul si mintea: paradoxurile incredibile si dureroase din intreaga lume, care au afectat taramuri apropiate si indepartate si s-au sfarsit cu tragedii individuale."

"Realizarea filmului a fost in sine un fel de 'Babel'.", observa Gonzalez Inarritu. "Productia a fost unica fata de oricare alt film pe care l-am facut. Practic, am facut patru filme diferite, incercand sa penetram patru culturi diferite, fara sa ne folosim de punctul de vedere al unuia din afara. Din punct de vedere logistic, a fost o provocare, dar partea dificila a fost cea intelectuala si emotionala. 'Babel' a devenit nu doar o calatorie exterioara, ci si una interioara. Toti cei din echipa, inclusiv eu, s-au schimbat; s-a schimbat si filmul, in sensul in care a trebuit sa rescriu fiecare poveste conform culturii si imprejurarilor."

Gonzalez Inarritu a adaugat in legatura cu mesajul peliculei: "'Babel' nu mai raspunde la intrebarea 'De unde sunt?', ci mai degraba la 'Incotro ma duc?'. Cea mai frumoasa parte la filmarea 'Babel' a fost ca am inceput sa realizez un film despre diferentele dintre fiintele umane - ce ne separa, barierele fizice si de limba - dar, pe parcurs, am inceput sa-mi dau seama ca fac un film despre ceea ce ne uneste: dragostea si durerea."

Talentatul realizator de filme a tinut sa ne impartaseasca experienta lectiilor invatate cu ocazia realizarii acestui film: "Adevaratele granite sunt in interiorul nostru, fiind mai mult decat un spatiu fizic, barierele sunt in lumea ideilor. Mi-am dat seama ca ceea ce ne face fericiti ca fiinte umane poate fi foarte diferit, dar ceea ce ne face nefericiti si vulnerabili dincolo de cultura, rasa, limba sau situatie financiara e acelasi lucru pentru toti.

Am descoperit ca marea tragedie umana se reduce la neputinta de a iubi si a fi iubit si la inabilitatea de a misca si a fi miscat de acest sentiment, care dau sens vietii si mortii fiecarei fiinte umane. Prin urmare, 'Babel' s-a transformat intr-un film despre ceea ce ne leaga, nu despre ceea ce ne desparte."

Daca ai de gand sa iti linistesti seara cu un film facil, de relaxare a nervilor, nu alege "Babel". Deoarece acest proiect cinematografic este doar pentru cei care gusta genul filmului de arta, fiind realizat aproape in stil documentaristic si cu secvente intregi fara fundal sonor. Este un film "greu", pentru care vei avea nevoie de timp - sa il "digeri", sa ii percepi mesajul si sa intelegi toate metaforele prin intermediul caruia isi implineste scopul.

In ciuda imperfectiunilor sale, a ideilor iterate si apoi abandonate aproape fara motiv sau scuza, iti recomand aceasta pelicula, pentru tot ceea ce inseamna ea, si te sfatuiesc sa vizionezi si celelalte parti ale trilogiei semnate Inarritu - Arriaga. Te vor ajuta sa arunci o privire "indiscreta" in sufletul unor artisti de un asemenea talent...



Inainte de a primi rolul Chieko, Rinko Kikuchi a trecut timp de un an printr-un proces dificil de auditii.

Boubker Ait El Caid a fost distribuit in film in rolul Yussef, tanarul marocan care manipuleaza gresit pusca, dupa ce regizorul Alejandro Gonzalez Inarritu l-a vazut jucand fotbal intr-o piata din oras.

Brad Pitt a renuntat la unul dintre rolurile principale din "The Departed" (2006), un film pe care l-a co-produs, pentru a putea juca in aceasta pelicula. Pitt este un foarte mare fan al productiilor regizate de Inarritu.