Recomandarea Cinemagia. Netflix: opt seriale de comedie care să te facă să #staiîncasă

Personaje convingătoare şi poveşti inteligente, numai bune pentru o sesiune de binging

Eva și Cinemagia se alătură campaniei mondiale #stayathome şi îţi vin în ajutor cu opt seriale de comedie despre importanţa familiei, despre siguranţa pe care o simţim în sânul ei, dar şi despre acel spirit combativ necesar atunci când înfruntăm o situaţie neplăcută. Când reţelele de socializare se umplu de avertismente, recomandări-obligaţii şi interdicţii, aceste seriale ne fac să credem, chiar dacă pentru câteva ore, într-o lume mai bună.

Atenţie, nu toate titlurile recomandate sunt sitcom-uri. Le-am ales şi pentru că fiecare dintre ele încearcă să facă mai mult decât să binedispună, situându-se la graniţa dintre mai multe genuri.

One Day at a Time


Punem acest serial pe primul loc din mai multe motive.
În primul rând titlul, care se potriveşte perfect cu situaţia de acum. În al doilea rând pentru faptul că puţine sunt serialele care să exploreze mai ataşant importanţa familiei, dar şi provocările înfruntate în a o menţine pe linia de plutire chiar şi în momentele mai puţin fericite. Promovat drept un sitcom, One Day at a Time are şi momente extraordinar de emoţionante, scenariştii neferindu-se deloc să arunce obstacole consistente în calea eroinei, Penelope (Justina Machado), o mamă latino, singură şi cu venituri modeste. În rolul bunicii fistichii şi imprevizibile o vedem pe legendara Rita Moreno.
În sfârşit, One Day at a Time este primul serial Netflix anulat de platformă şi resuscitat de un alt producător, al patrulea sezon lansându-se în SUA chiar azi!

GLOW


Mai mult decât o comedie, GLOW se inspiră dintr-un fenomen al showbiz-ului american de care probabil nu ai auzit niciodată: Gorgeous Ladies of Wrestling (GLOW, adică). Totul a început în 1985, când un om de afaceri a strâns laolaltă mai multe actriţe, fotomodele şi specialiste în cascadorii aflate la periferia celebrităţii, convingându-le să pună în scenă primul show de wrestling cu femei. Serialul se inspiră liber din aventurile luptătoarelor, reuşind să spună convingător o poveste despre talent, volatilitatea celebrităţii, relaţia dintre public şi actor şi, desigur, celebrul "the show must go on".

The Good Place


Este fără îndoială unul dintre cele mai ofertante titluri de comedie fantasy.
În centrul atenţiei este Eleanor (Kristen Bell), o tânără care moare şi ajunge pe lumea cealaltă, unde este întâmpinată de Michael (Ted Danson) şi primeşte vestea cea bună: Eleanor se află acum într-un fel de rai destinat celor mai altruişti, inteligenţi şi întreprinzători oameni. Singura problemă este că Eleanor ştie foarte bine că nu a fost niciodată vreo mare altruistă, ba chiar opusul, prin urmare sigur a ajuns în rai din greşeală. În încercările ei disperate de a-şi ascunde impostura, Eleanor va descoperi alte erori în raiul lui Michael. Serialul ajunge foarte repede să captiveze cu umorul imprevizibil, o perspectivă inedită asupra luptei dintre bine şi rău, dar şi a vieţii bine trăite.
Citește continuarea pe cinemagia.ro
24 Martie 2020