Ziua 3 de Aventour. Valea Oltului, ca o carte cu câteva mii de pagini cu scris mic, dar și cu poze

Cu fiecare zi care trece, Aventour la feminin by Textar începe să-și ocupe un loc binemeritat în topul experiențelor de neuitat.

Toată lumea la alimentare!

 
Înainte de start, e bine ca toată lumea să fie alimentată cu energie. O mică pauză pentru mașinile electrice și, din nou, un challenge pentru fete: cine cuplează cel mai repede o mașină electrică la priză. Alături de noi, din nou, prietenii de la Renovatio, care ne-au pus la dispoziție prizele lor din parcarea unui supermarket din Sibiu. Colegii de la Automarket le-au povestit fetelor tot ce ar trebui să știe despre ”cum se face plinul” unei mașini electrice.

 
 
Cât timp Mercedes-Benz EQA și Skoda Enyaq au stat la încărcat, restul mașinilor ”au făcut priză” la pompă, astfel încât să ia toată lumea startul pe plin. 


Aventour la feminin by Textar ne-a dat ocazia, în aceste zile în care am făcut eforturi să nu întârziem prea tare, să fim recunoscători pentru posibilitatea plăților rapide cu cardul, aproape din mers, cu o singură mișcare. Cardul Mastercard ne-a însoțit peste tot!



Descoperă aventurile din prima și a doua zi:

Aventour la feminin by Textar. Ziua cea mai lungă

Aventour la feminin by Textar - Ziua Curcubeului

 
 
Fetele și-au primit din nou energia de la Davidoff Cafe, care a fost alături de noi și în a treia zi de Aventour. Iar pentru ceea ce a urmat, chiar aveam cu toții nevoie să fim cu bateriile și cu rezervoarele pline.
 
 

Valea Oltului, intervenția divină la care a pus și statul umărul

 

Pe cât de repeziți sunt oltenii, pe atât de greu se merge pe Valea Oltului. Valea Prahovei a devenit celebră pentru aglomerație nu pentru că duce spre cine știe ce locuri, ci pentru că nu se încumetă oricine să ia Valea Oltului în piept. Un pic subestimată, tot ”un pic” aglomerată, Valea Oltului, tindem noi să credem, beneficiază de o intervenție divină. Oltul nu te lasă să mergi pe  lângă el fără să-l admiri! Așa că s-a apucat să întortocheze drumul, să-l facă să urce și să  coboare și, după toate acestea, a pus și statul român mâna să facă niște lucrări. Unde pune Dumnezeu mâna, trebuie să apuce și statul o felie. Dacă Valea Oltului ar fi un drum drept și neaglomerat, nimeni n-ar apuca să vadă peisajele!
 

Fetele din Aventour la feminin au avut parte, în a treia zi, de această experiență, în drum spre surpriza care le aștepta în Horezu.
O oprire scurtă la un atelier de ceramică a fost surpriza care le aștepta. Fetele au avut, din nou, un challenge: să picteze un vas de lut, cu ”motivele Aventour”: să ilustreze ce a însemnat pentru ele Aventour.



Nu ar avea niciun farmec să povestim, cel mai bine ar fi să vedeți filmul zilei:
 
 

Lumina apusului într-un loc de legendă

 
Am încheiat a treia zi de Aventour la Conacul lui Maldăr din Măldărești, un loc încărcat de istorie și învăluit în legenda unei iubiri nemuritoare.
 
 
Conacul lui Maldăr este o veche culă oltenească, ce pastrează intacte toate detaliile de arhitectură ale acestora: zidurile groase, exteriorul văruit în alb maiestuos, turnul înalt și scările interioare, ieșirile “de taină” și mai ales cerdacul cu arcade, aflat pe toata fațada catului superior.
Cu un istoric de peste trei secole, culele erau inițial locuințe boierești fortificate, construite pentru apărarea de invaziile tătarilor.
Culele sunt raspândite în întreaga Peninsulă Balcanică, iar în Romania cele mai cunoscute sunt situate în zonele Vâlcea – Maldărești, Gorj și Mehedinți.

Legenda spune Tudor Maldăr era unul din căpitanii lui Mihai Viteazu și, fiind prins de tătari, a cucerit inima frumoasei fiice a hanului tătar și  așa și-a recăpătat libertatea. Cei doi s-au refugiat apoi în cula din Măldărești, cunoscută azi drept cula Greceanu. Conacul lui Maldăr, chiar dacă lucrurile nu s-au întâmplat aici, a luat numele căpitanului Maldăr pentru a onora povestea viteazului și a nemuritoarei lor iubiri.

Scăldat în lumina apusului, după a treia zi de Aventour, conacul lui Maldăr a fost locul de tihnă de care aveam nevoie. Și toată lumea ne-a primit cu bucurie.

 

Ce au spus fetele despre mașinile conduse în ziua 3 de Aventour la feminin by Textar.

 

Sânziana Negru și Claudia Andrei în Mercedes-Benz EQA

 
”Am așteptat mult această zi pentru că mă întâlneam cu sora electrică a mașinii pe care o conduc.
Am acasă un Mercedes-Benz GLA de generație nouă și am fost curioasă în privința diferențelor. NU sunt așa multe dacă te uiți de afară. În interior totul e la fel și m-am simțit ca acasă. Doar că rularea electrică e altceva, mult mai rafinată, mai lină și mai fâșneață.”
 

Ioana Grama și Sorina Brumariu în Skoda Enyaq

 
”Ne-a plăcut Skoda pentru că este extrem de spațioasă, puternică, stabilă și ușor de manevrat. Interiorul arată impecabil, ușor minimalist, chiar instagramabil aș putea spune. De-a lungul zilei am dat peste o mulțime de dotări despre care nu auzisem până acum. Să vă spun drept, m-a impresionat și multitudinea de zone tactile, prin care poți controla ușor volumul sau parasolarul acoperișului. Ecranul uriaș e tot ce-ți poți dori.”
 

Laura și Bianca Giurcanu în Renault Arkana

 
”Renault Arkana este, în primul rând, o mașină confortabilă și spațioasă. Nu ne-a fost greu să găsim loc pentru bagaje. La interior ne-a impresionat prin design și dotări. Am apreciat tableta generoasă și faptul că are un meniu simplu în utilizare. Ne-am simțit bine la drum lung cu ea și am avut o experiență plăcută, comodă și foarte portocalie. Am fost pata de culoare a grupului și ne-a plăcut.”
 

Mihaela Sava și Iulia Ionescu în Audi Q5 Sportback 

 
”Audi Q5 Sportback ne-a impresionat din prima! Poziția la volan, scaunele extrem de comode și volanul ergonomic au fost lucrurile care ne-au făcut acomodarea mai ușoară. Am fost impresionate și de cei 299 de cai pe care îi dezvoltă. Am simțit suspensii fine, ne-a plăcut că rulează lin. Ne-ar fi plăcut un panou de bord mai minimalist.”

Ne vedem în Aventour! 

 

Aventour la feminin începe pe 8 iunie, la ora 9.00am, și va putea fi urmărit după hashtag-ul #Aventour pe paginile de Facebook Eva și Automarket și pe conturile de Instagram Eva și Automarket. Veți găsi mereu imagini proaspete din timpul turului, vom avea câte un articol la finalul fiecărei zile, câte un rezumat video al fiecărei zile și  mărturiile fetelor după ce vor fi condus mașinile implicate în eveniment. Bineînțeles, Aventour la feminin va putea fi urmărit și pe conturile fetelor implicate în proiect. 

 

PARTENERII ȘI PRIETENII EVENIMENTULUI

 

Bineînțeles, acest eveniment avea nevoie de piloni, adică de un grup de parteneri importanți, gata să împărtășească aceeași dragoste pentru aventură.

Partenerul principal al „Aventour la feminin” este TEXTAR, lider mondial în echipamente de frânare. Este recunoscut ca furnizor oficial pentru toate mărcile importante din domeniu și va avea grijă să frânăm la timp și în siguranță. Foarte important, le va preda fetelor o lecție de conducere defensivă. 

Nu puteam pleca la drum cu două mașini electrice și una plug-in hybrid, fără să avem alături de noi cel mai important jucător pe piața punctelor de încărcare din România și sud-estul Europei. RENOVATIO se alătură „aventurului” cu energie bună, livrată prin cele mai rapide prize. 

Ce ar fi un tur dedicat femeilor fără un partener cu o experiență uriașă în zona produselor de îngrijire și înfrumusețare. Și de unde putea veni acest partener, dacă nu din Franța. SEPHORA ROMÂNIA se alătură turului pentru că înțelege nevoia unor produse cosmetice special adaptate mobilității. 

Într-un astfel de tur ai nevoie de plăți ușoare, făcute cu un card care garantează rapiditate și servicii premium. Indiferent de comerciant, de zonă și de tipul afacerii. Prin urmare, în „Aventour la feminin” vom fi ajutați de prietenii de la MASTERCARD

Pe parcursul celor 4 zile vom căuta să descoperim locuri spectaculoase din țară. Iar pentru asta va trebui să ieșim de pe drumurile cunoscute și chiar să ne îndepărtăm de confortul restaurantelor. Nici o grijă. Serviciul de livrare tazz by eMaga promis că ne va alimenta cu mâncăruri alese, comandate de la bucătăriile din zonă. 

Vor fi zile lungi, cu mulți kilometri, și rezervele de energie ar putea fi pe minus. Așa că n-am ezitat să luăm alături de noi și o cafea premium: DAVIDOFF

Pentru că ne dorim să găsim locuri speciale, cu povești speciale, ne-am luat drept ghid CARDUL RADIO GUERILLA, oferit de Libra Bank. Acesta ne va indica avanposturile unde beneficiem de discounturi de nerefuzat.

***

Aventour la feminin este un proiect dedicat exclusiv femeilor, desfășurat alături de 4 dintre cele mai noi mașini lansate în România

 

8-11 iunie

 

Un proiect
AUTOMARKET ȘI EVA

 

Proiect prezentat de:

TEXTAR

 

Parteneri:

RENOVATIO E-CHARGE

SEPHORA

MASTERCARD

DAVIDOFF

tazz by eMag

CARDUL RADIO GUERILLA