Am fost, am vazut si am multe de povestit. Pentru acelea dintre voi care n-au avut ocazia sa prinda un bilet la concertul Madonnei, iata cum s-au desfasurat evenimentele, in cele mai mici detalii. Incep cu show-ul – stiu ca sunteti nerabdatoare – si revin apoi la drum si acces.
Show-ul
Momentul muzical al lui Paul Oakenfold a inceput exact la ora stabilita: 20.00, si s-a terminat cu 10 minute inainte de ora 21.00. Deja epuizati, cativa spectatori s-au asezat pe jos, in asteptarea marelui concert. Eh, era bine sa fi avut bilete la VIP, caci acolo am fi stat la tribuna, singura zona dotata cu scaune (in afara de cele 500 de mese si scaune pretinse de staff-ul Madonnei pentru a fi amplasate in culisele de 3500 mp!).
Diva, insa, s-a cam lasat asteptata. Sa fi ramas setata pe ora Europei de Vest sau o fi omis ca suntem inca pe orarul de vara? Nici vorba. Posibil ca maseurul personal sa nu-si fi terminat treaba ori cei mici sa nu fi fost usor de culcat in cabina dotata cu un pat "king-size".
Un soi de clovn, infasurat in folie protectoare si cu o casca de motociclist iesise pe scena, chipurile, sa incite lumea s-o aclame pe diva. Prezenta lui a trecut prea putin observata, dar cum se apropia deja ora 22.00, multimea incepuse sa se agite, sa fluiere, sa aplaude... poate-poate o incepe si spectacolul.
Intr-adevar, nu a apucat sa se faca ora 22.00, ca Madonna si-a facut aparitia pe fundalul unei numaratori inverse, avand proiectate pe cele 5+1 ecrane scenice si cele 2 laterale un sistem rolling ball si un cronometru. Intr-o explozie sonora si vizuala de efecte speciale, pe ritmul melodiilor “Candy Shop” si “4 Minutes” – care a devenit si laitmotivul show-ului, starul si-a facut aparitia intr-un costum negru de voal si paiete si a performat, pe un jilt de regina, un numar de cabaret, alaturi de o trupa de breakdance, de un hip-hoper si de trupa de backing-vocals ce prelua masiv din versuri, atunci cand Madonna isi camufla gafaielile.
Parea un inceput in forta, dar mai mult de dans, decat vocal, facandu-i pe unii sa se intrebe daca nu cumva face playback. Totusi, Madonna a recuperat rapid, ca si cum ar fi avut nevoie de o incalzire de cateva minute, lasand publicul sa-i asculte vocea live, fara greseala, raguseala ori lipsita de volum.
Sunetul a fost perfect si nimeni n-a putut sa mai spuna ca artistul nu poate performa din cauza sistemului de sonorizare. Pe langa cele 5 panouri amplasate central pe scena, decorul a fost intregit de o recuzita de efect: un panou de mixaj DJ, o masina retro alba, un ring de box, si, mai tarziu, un pian negru. Spectacolul a fost, practic, impartit in patru acte, dupa cum sugereaza si Wikipedia.com: Pimp - pe fundalul urban al anilor ’20, Old School-antren, remember Michael, Gypsy – melodii tiganesti, dans tiganesc si hora si Rave – o proiectie in viitor.
Proiectiile, in schimb, faceau tot show-ul, tinand practic locul fundalului si decorului, derulandu-se ametitor, fara intreruperi ori caderi de curent, fara abateri de la cursivitatea fireasca a show-ului.
S-au derulat, pe rand, imagini alb-negru al unui ins blocat intr-un lift; arabescuri descrise de dantele, corsete, voalete, masti negre ori jartiere (“Vogue”); o Madonna agresiva, in ringul de box ("Die Another Day"); cateva secunde cu chipul lui Britney Spears; schema ritmului inimii descrisa ca de o electrocardiograma (“Heartbeat”); remember-ul Michael Jackson, cu fotografii din copilaria acestuia (“Billie Jean”); lumini rosii completate de sunetul unei alarma antiaeriana; proiectii foto si video din clipuri mai vechi (“She’s Not Me”); imaginea unei siluete feminine culegand flori, pe fundalul pufului de papadie zburand spre un cer senin; ploaie, apa agitata, sugerand furtuna, dublate de sunete imitand tunetele, fulgerele si caderea picaturilor de ploaie (“Rain”); fluturi, sugerand linistea instalata dupa furtuna; o ploaie de licurici (“Devil Wouldn’t Recognize You”); imagini dintr-o satra, cu caravana de tigani, nelipsitii cai si imagini din satelit cu geografia Europei, stampile si cai ferate ("Miles Away"); o succesiune rapida de simboluri valutare, de portrete de dictatori (Hitler si Mugabe), de saraci si victime ale razboaielor, de militanti pentru pace, femei arabe cu drept de vot si imaginea triumfatoare a lui Barrack Obama (“Get Stupid”); proiectii grafice multicolore, de decibeli si boxe solicitate la maxim; simboluri religioase crestine, arabe sau iudaice, cu textul biblic al celor 10 porunci juxtapus; imagini in direct, pixelate, animatii si multiple arabescuri tip caleidoscop. La toate acestea, s-a adaugat un show de lumini, lasere si flash-uri.