Madonna - retrospectiva unui show total

Ce a ramas...

Doua ore. Atat a tinut spectacolul. Desi a inceput cu o intarziere notabila, spectacolul a curs fara oprire si a fost o demonstratie de energie si de forta, mai ales din partea unei soliste de 51 de ani, pe care showbiz-ul o are in vizor de peste trei decenii. Performanta? Cu siguranta. Profesionalism. De netagaduit, avem ce invata. Un show total, de muzica pop, dans, cu pasaje hip-hop, latino, hard rock, chitara solo si recital de pian, cu efecte speciale, atat sonore, cat si vizuale si, pana la urma, o mostra de cum se face un business in aceasta industrie.

Totusi, ceva a lipsit. Bis-urile. De indata ce pe ecrane a aparut mesajul "Game Over", Madonna si-a luat la revedere de la public si a intrat cu toata echipa in culise, nemairevenind la scena. Sa fi fost nemultumita de prestatia publicului? Tot ce este posibil. Chiar daca multimea a cantat, a chiuit, s-a bucurat si s-a isterizat cand a coborat de pe scena, dar totul in limite normale, diva a incercat sa castige spectatorii de partea ei comunicand cu ei, dar tot nu s-a simtit foarte primita la Bucuresti, cel putin, nu cat sa iasa la un bis. Oricum, in conditiile in care "replay"-ul nu este o optiune, asteptam doar schimbarea "player"-ului. Poate data viitoare, spectatorii vor fi mai entuziasti si poate, pana atunci, vom avea un stadion, si nu un parc pe care sa-l "desertificam" in doar cateva ore.

P.S. Desi muntii de gunoaie au fost la fel de mari ca altdata, lumea a fost civilizata atat la intrarea pe teren, cat si la iesire, cu toata aglomeratia si atmosfera prafoasa, iar "pelerinajul" pana in afara zonei de restrictie auto s-a desfasurat in conditii decente. Deci se poate!

Drumul

Drumul spre concert a inceput inca din mijlocul orasului, unde ma strecuram printre sutele de tineri, ca sa ajung mai repede la statia de metrou. Stim cu totii cat de aglomerat poate fi Bucurestiul, la orice ora din zi, dar parca atatia oameni iesiti in strada simultan nu mi-a fost dat sa vad decat la vreo manifestatie. Cobor la metrou. Aceeasi multime, aceasi emotie si stare de asteptare. Deja, drumul intre statii nu mai era parcurs in liniste, asa cum se intampla chiar si dimineata, cand metroul geme de calatori. Probabil si pentru ca nimeni nu se mai indrepta la serviciu, ci la distractie. Deja, murmurul luase o alta forma, cea a veseliei. Toata lumea glumea, facea scenarii, verifica locul sau ora de intalnire cu ceilalti prieteni si nimeni nu era deranjat ca vecinul de alaturi este prea zgomotos. Iesirea dinspre statia Izvor anunta deja ce se petrecea la suprafata.

M-am lasat dusa de val. Tinand mai mult ochii in pamant, ca sa vad pe unde calc, am "radiografiat" multimea: varsta medie a celor prinsi in curentul Madonna - 30 de ani; mai toti in tenisi, adidasi ori balerini, cu jeansi de toate culorile, croielile si provenientele, cu tricouri ori maieuri in dungi ori inscriptionate. Ce mai, americanismul s-a instaurat definitiv, dar numai in privinta vestimentatiei. Caci, desigur, mai puteai observa cate o domnisorica mai putin inspirata, care nu-si gasise in dulapul cu haine decat o fustita ori vreo rochita de vara si niste sandale cu tocuri.

La suprafata, o multime ceva mai tacuta, in cautarea companionilor de concert, ceva mai intarziati, care grupati pe langa garduri, care asezati pe borduri ori cautand sa se orienteze mai bine in spatiu.

Accesul

Filtrele au fost destule, dar usor de trecut - nu ca, o gasca de fete, cum eram noi, am fi dat de banuit. La primul, am aratat biletul, dupa care am trecut prin portile metalice, care semanau mai mult a boxe cabaline, ca cele de la cursele de cai, inainte de a se da startul competitiei. La al doilea filtru, din nou, am aratat biletul si am trecut mai departe spre... zona de preschimbat banii in jetoane. Cu alte cuvinte, daca tot n-aveai voie nici cu sucuri, nici cu de-ale gurii, macar sa bei si sa mananci tot de la ei, adica sa le faci tot lor vanzare. Sistemul e bun dintr-un singur motiv: nu mai risti sa-ti mai spuna vanzatorul ca n-are rest, sa le ramana lor bacsis ori sa cumperi la superpret. Bine, asta e, intr-adevar, o gluma, caci "rata de schimb" era de un jeton pentru fiecare 5 lei, iar "puterea de cumparare" era dupa cum urmeaza: 1 jeton= 2 pahare cu apa = 1 pahar cu suc = 1 hot dog = 1 punga pop-corn = 2/3 dintr-o inghetata. Trageti si voi singure concluzia.

Dupa ce am scapat nevatamate de la coada imensa care se formase la zona de bauturi si snacksuri si avand inca paharele intregi, am trecut de un alt filtru, cel al zonei de concert pentru care platisem biletul. Aici, am constatat ca asa-zisul bar era mult mai extins, iar cozile mult mai mici. Lumea deja incepuse sa impanzeasca locul si, desi se presupunea ca suntem pe iarba, un nor de praf, ca acela are anunta furtuna in desert, ne-a "inghitit" pe toti. Inutil sa va mai spun ca aveam balerini albi... Aveam, caci si-au schimbat foarte repede culoarea.

Pana la inceperea efectiva a spectacolului, am reusit sa dibuim cativa cameramani catarati la inaltime, dar si lunetistii amplasati strategic, nu numai in cladirile din jur, ci inclusiv pe structura metalica a scenei.